Bărbatul găsit căzut şi cu sânge pe haine, duminică seară, pe o stradă din oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, a murit la spital. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, care au deschis un dosar pentru omor.
Un bărbat de 34 de ani s-a predat la Secţia 19 Poliţie din Bucureşti, spunând că el este autorul crimei. De acolo a fost preluat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov.
Reprezentanţi ai Parchetului au declarat, luni, pentru News.ro că agresorul a explicat că avea neînţelegeri mai vechi cu victima şi că aceasta obişnuia să îl şicaneze şi să îl înjure, iar pe acest fond l-a înjunghiat pe bărbat, folosind un briceag cu lama mare. Incidentele au avut loc în faţa unui local din Bragadiru, potrivit News.ro.
Agresorul a fost reţinut, iar luni va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzat de omor.
