• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-06 13:14:17
  • Sursa:
7458 ESTE VALABIL pentru plata parcarii in Bucuresti   Imagine

Numărul scurt 7458 este în continuare valabil pentru plata contravalorii serviciului public de parcare, conform contractului în vigoare cu Compania Municipală Parking București S.A. (https://cmpb.ro/page/185). În cursul zilei de ieri, 4 iunie 2024 am recepționat mai multe sesizări formulate de cetățenii din Municipiul București, prin care ne-au adus la cunoștință faptul că au primit, fără ca în prealabil să fi solicitat și fără a își exprima acordul în acest sens, un mesaj de tip SMS de la expeditorul ParkingB, prin care acesta, în mod eronat, a lăsat să se înțeleagă că numărul 7576 este noul și unicul număr la care se poate plăti parcarea prin SMS în Municipiul București. Facem precizarea că, potrivit politicii CMPB și prevederilor Regulamentului nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), acest tip de comunicare este interzis și NU ar trebui utilizat în relația cu cetățenii care folosesc această metodă de plată. Informăm totodată că AU FOST SESIZATE AUTORITĂȚILE COMPETENTE, ca urmare a acestei încălcări flagrante a drepturilor cetățenilor și a legislației în vigoare. Asigurăm pe această cale cetățenii Municipiului București că numărul 7458 este, în continuare, valabil și poate fi folosit atât pentru achitarea serviciului public de parcare, astfel cum reiese și din comunicatul Companiei Municipale Parking București S.A., cât si pentru achitarea altor servicii (bilete de transport public-STB, CFR, Muzeele Municipiului Bucuresti etc., serviciile oferite putând fi vizualizate pe site-ul https://7458.ro/despre-7458/ ).

 

După ce a obţinut calificarea în sferturi la turneul de la Madrid, Irina Begu a depăşit-o pe Simona Halep în clasamentul WTA în timp real.

Economie 2023-05-01 16:21:47

Preşedintele Klaus Iohannis promulgat, luni, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse. Pentru produsele agricole şi alimentare care intră pe teritoriul României şi nu sunt introduse în procesul de procesare sau abatorizare, cota de adaos comercial este de maximum 5% faţă de preţul de achiziţie, transmite Agerpres.

Economie 2024-01-08 14:22:55

Apa potabilă din Franţa este în mare parte contaminată cu reziduuri ale unui fungicid interzis de câţiva ani, semn al persistenţei în mediu a urmelor de pesticide chiar şi mult timp după încetarea utilizării acestora, se arată într-un raport al autorităților sanitare.

Economie 2023-04-06 17:54:08

Ministrul Educaţiei, Daniel David, afirmă că, înainte de a discuta despre numărul de ore alocate unei discipline sau alteia, trebuie gândit modul în care cele mai importante dintre discipline sunt predate, în aşa fel încât informaţia să fie accesibilă elevilor, iar analfabetismul funcţional să fie redus. Daniel David aduce clarificări cu privire la discipline precum Istorie sau Religie şi rolul acestora în proiectele de planuri-cadru pentru liceu pe care ministerul de resort le-a propus.

Economie 2025-02-13 21:49:31

Principalul aeroport din Oslo a fost închis miercuri din motive de securitate, în urma căderilor masive de zăpadă în regiunea capitalei Norvegiei, iar alte servicii de transport feroviar şi transport public au suferit, de asemenea, întârzieri severe sau anulări, au precizat operatorii, potrivit Reuters.

Economie 2024-01-17 15:32:08

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat luni atacurile Rusiei asupra centrului Kievului și a transmis că brutalitatea și uciderea civililor trebuie să înceteze.

Economie 2022-10-10 11:11:24

Arhivele Naționale ale României au publicat diploma de bacalaureat și probele susținute la acest examen de Nicolae Ceaușescu. Fostul dictator comunist a dat examenul de bacalaureat la vârsta de 47 de ani, în noiembrie 1965, la 8 luni după ce a preluat puterea politică în România. Ceaușescu a luat nota 10, atât la proba de română, cât și la matematică.

Economie 2023-04-01 11:20:14

Miniştrii de interne din Uniunea Europeană au ajuns la un acord privind reforma politicilor de acordare a azilului pentru migranți, una dintre decizii fiind ca țările care refuză să găzduiască migranți să plătească câte 20.000 de euro pentru fiecare persoană.

Economie 2023-06-09 11:51:18