• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-22 19:57:08
  • Sursa:
Agent Green: 29.058 hectare de paduri de la Baile Herculane au fost salvate in instanta Imagine

Organizația Agent Green a anunţat vineri că a căştigat în instanţă un proces pentru salvarea a peste 29.000 de hectare de pădure din Băile Herculane. 9 ani s-a tăiat ilegal la Băile Herculane, spun reprezentanţii organizaţiei, citați de News.ro.

„Victorie pe 22 decembrie în dosarul 222/2/2019. 29058 de hectare de păduri de la Băile Herculane au fost salvate în instanţă. Agent Green a câştigat astăzi la Curtea de Apel Bucureşti procesul pe fond împotriva Ministerului Mediului, Romsilva şi Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului”, anunţă Agent Green, într-o postare pe Facebook.

Organizaţia explică faptul că, anterior acestul proces, Agent Green a dat în judecată aceleaşi pârâte pentru a obţine suspendarea tăierilor având certitudinea că acestea sunt ilegale.

„Procesul pe suspendare a fost pierdut, dar iată că cel pe fond a fost câştigat. Asta înseamnă că 9 ani de zile, s-a tăiat ilegal la Băile Herculane în baza unui amenajament silvic abuziv”, a mai transmis organizaţia.

Reprezentanţii acesteia afirmă că procesul a durat 5 ani şi a necesitat cheltuieli uriaşe cu expertizele suplimentare solicitate de instanţă.

„Curtea a anulat ordinul de ministru pentru aprobarea amenajamentului silvic al ocolului Băile Hereculane. Această victorie arată că ministerul, Agenţia de Protecţia Mediului şi Romsilva sunt principalii duşmani ai pădurii, deşi ar trebui să fie autorităţile care le protejează”, afirmă reprezentanţii Agent Green.

Aceştia au precizat că magistraţii au respins excepţiile invocate de minister şi de romsilva ca neîntemeiate.

Curtea a admis cererile Agent Green şi a admis excepţia de nelegalitate a Deciziei etapei de încadrare nr.11/29.03.2013 emisă de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. De asemenea, Curtea a anulat Ordinul nr.195/25.02.2014 emis de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climaterice.

Decizia instanţei nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Comisia Europeană a convenit cu România doar prelungirea, până la 31 ianuarie 2025, a termenului limită până la care ţara poate depune planul său de reducere a deficitului bugetar, a explicat miercuri, pentru Reuters, un purtător de cuvânt de la executivul european.

Economie 2024-10-16 15:40:48

Cadavrele înjunghiate a trei tinere au fost găsite într-o casă de toleranţă din cartierul sărac Brigittenau vineri seara, în urma unei alerte emise de un martor.

Economie 2024-02-24 15:27:37

ACTUALIZARE. Bărbatul care ar fi instalat camere de filmat într-o clinică medicală din Sectorul 2 al Capitalei a fost arestat preventiv, vineri, pentru 30 de zile, sub acuzaţia de violarea vieţii private.

Economie 2023-01-20 19:24:58

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat duminică seara, în exclusivitate la Digi 24, că șansele lui Călin Georgescu în cursa pentru Cotroceni au crescut după decizia Curții Constituționale de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale desfășurate pe 24 noiembrie 2024. În același timp, Nicușor Dan, care și-a anunțat și el candidatura la prezidențiale ca independent, a spus că CCR nu ar trebui să interzică, la alegerile programate în mai, candidaturile lui Călin Georgescu și Dianei Șoșoacă.

Economie 2025-02-09 22:42:43

Andrew Tate, controversatul influencer britanic, a scris pe rețeaua socială X că se roagă să aibă o moarte precum cea a fostului lider Hamas, Yahya Sinwar. The Jerusalem Post scrie că mesajul postat de Andrew a strâns zeci de mii de aprecieri.

Economie 2024-10-19 14:49:51

Lucrările la Cazinoul din Constanța sunt pe ultima sută de metri. Acesta ar urma să fie gata în următoarele două săptămâni, iar clădirea istorică să fie deschisă oficial publicului în primăvară. Mai mult, în luna martie, ar putea găzdui și primul eveniment important. Reabilitarea cazinoului a durat 5 ani și a costat peste 200 de milioane de lei. 

Economie 2025-01-22 07:00:27

O pisică a furat atenția și aplauzele publicului, chiar când Venus Williams se pregătea să servească în meciul cu Diana Shnaider de la Miami Open. Arbitrul a întrerupt meciul, iar jucătoarele și spectatorii au așteptat ca felina să își încheie sprintul pe terenul de tenis.

Economie 2024-03-21 00:12:33

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat joi seară, la Bruxelles, că negocierea pentru aderarea României la Spațiul Schengen rămâne complicată. Șeful statului a adăugat că „discuțiile merg mai departe” și că „toată lumea este foarte implicată”.

Economie 2023-12-14 23:22:49