• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-01 12:25:10
  • Sursa:
Acord istoric intre trei tari din fosta Uniune Sovietica: Tadjikistan, Kargazstan si Uzbekistan au semnat un acord de frontiera Imagine

Liderii a trei ţări din Asia Centrală - Tadjikistan, Kârgâzstan şi Uzbekistan - au semnat luni, în cadrul unui summit fără precedent, un acord de frontieră menit să asigure stabilitatea în această regiune zguduită de conflicte după căderea Uniunii Sovietice.

Preşedintele tadjic Emomali Rahmon, preşedintele kârgâz Sadîr Japarov şi cel uzbec Şavkat Mirzioiev au oficializat, la Khudjand, în Tadjikistan, punctul de joncţiune între graniţele lor comune din Valea Fergana, informează AFP, potrivit Agerpres.

Această vale, cea mai dens populată zonă din Asia Centrală şi care se întinde pe teritoriul celor trei ţări, a fost scena a numeroase conflicte de frontieră, în principal pentru controlul apei, care este insuficientă în această regiune grav afectată de schimbările climatice.

Această reuniune tripartită, organizată cu câteva zile înaintea unui summit „Uniunea Europeană - Asia Centrală", face parte dintr-o îmbunătăţire generală a relaţiilor, care au fost mult timp subminate de rivalităţile dintre ţările din Asia Centrală.

Cei trei lideri au semnat luni un tratat de „prietenie eternă", un punct culminant simbolic al acestei încălziri diplomatice între cele trei foste republici sovietice separate de graniţe sinuoase, trasate în timpul URSS, şi delimitate abia de curând.

În ultimii ani, aceste state au anunţat acorduri de frontieră pentru a reglementa împărţirea apei, a facilita comerţul şi a asigura stabilitatea acestei regiuni bogate în resurse, cu o poziţie strategică între Europa şi Asia.

La Khudjand (cunoscut ca Leninabad între 1936 şi 1991), Rahmon, Japarov şi Mirzioiev au cerut, de asemenea, în comunicate destul de asemănătoare, „dezvoltarea proceselor de integrare" şi „consolidarea cooperării între statele surori", în special prin proiecte energetice şi de transport pentru a scoate regiunea din izolare.

Preşedinţii tadjic şi kârgâz au inaugurat, de asemenea, o secţiune a unei linii comune de înaltă tensiune care să furnizeze Pakistanului şi Afganistanului în timpul verii energie de la centralele hidroelectrice în cadrul proiectului CASA-1000.

Reuniunea celor trei lideri din Asia Centrală a avut loc după semnarea unor tratate de frontieră între Tadjikistan şi Kârgâzstan, la mijlocul lunii martie, şi între Kârgâzstan şi Uzbekistan, în 2023, care au implicat împărţirea unui rezervor mare de apă din aceste zone agricole.

Klaus Iohannis, a transmis, joi, un mesaj în cadrul în cadrul celei de-a VII-a ediții a Summitului Tinerilor. Președintele felicită Guvernanța Programului Capitala Tineretului din România pentru organizarea unei noi ediții a Summitului Tinerilor, „o dovadă a angajamentului noilor generații de a contribui activ la construcția unui viitor sustenabil”. Pentru că „ultimii ani au fost marcați de evenimente dramatice, care au avut un impact semnificativ asupra vieții tinerilor, sutoritățile trebuie să le asigure acestora condițiile pentru a-și atinge potențialul, indiferent de mediul din care provin”, spune șeful statului. De asemenea, Iohannis se declară bucuros să vadă preocuparea pe care tinerii o au deja în ceea ce privește încălzirea globală, precum și disponibilitatea lor de a se implica în voluntariat pe teme legate de schimbări climatice.

Economie 2022-09-15 20:57:04

O fotografie care îl înfăţişează pe Ammar al-Baluchi, unul dintre cei cinci bărbaţi acuzaţi de guvernul SUA că au plănuit atentatele de la 11 septembrie 2001 şi care rămâne în detenţie fără o condamnare penală, a fost publicată vineri de cotidianul The Guardian, care precizează că datează de la începutul anului 2004, când Baluchi avea 26 de ani, şi a fost probabil făcută în închisoarea secretă a CIA din Bucureşti, relatează News.ro.

Economie 2024-08-03 09:00:09

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că rezultatele turneului pe care l-a efectuat în America de Sud sunt "eminamente pozitive", afirmând că România este văzută bine, dar că este nevoie de o cooperare economică mult mai aprofundată cu ţările din această zonă, deoarece relaţiile actuale sunt departe de potenţialul pe care îl au, informează Agerpres.

Economie 2023-04-25 19:46:08

Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a anunţat că puntea principală a vaporului care se afla în pericol de scufundare în Portul Constanţa a ieşit de sub apă, iar nava se redresează.

Economie 2023-08-31 08:41:31

Directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla, a refuzat din nou să se prezinte la o audiere în fața comisiei speciale COVID a Parlamentului European. Este a doua oară când șeful Pfizer refuză audierea, potrivit Politico.

Economie 2022-12-07 20:45:16

Comisarul European pentru Transporturi, Adina Vălean, a declarat, miercuri, la Digi24, după ce Comisia Europeană a anunțat începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Republica Moldova și Ucraina, că „este o zi importantă pentru blocul comunitar, pentru Comisie, dar și pentru noi, ca români”. Ea a mai adăugat că o posibilă dată de aderare a acestor două țări depinde de ambiția și seriozitatea lor în acest proces, explicând că, până acum, „au performat excelent”.

Economie 2023-11-08 16:41:23

Imagini dramatice după inundațiile din Spania. Regele Felipe a fost pe punctul să fie linșat de mulțimea furioasă, în timpul vizitei din Paiporta, una dintre localitățile lovite de viitură. Sute de oameni au aruncat cu noroi și lemne spre regele Spaniei și soția sa, regina Letizia, pe care i-au numit „asasini”, acuzându-i de trădare. Ca să îi protejeze, gărzile de corp au făcut scut uman în jurul suitei regale.

Economie 2024-11-03 20:04:32

Statele Unite vor să obţină un „Acord de cooperare economică” în schimbul ajutării Ucrainei, crucială în înfruntării invaziei ruse, a anunţat miercuri noul secretar american al Trezoreriei, Scott Bessent, care se află în vizită la Kiev, relatează AFP, potrivit News.ro.

Economie 2025-02-12 22:03:19