• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-06-10 11:17:41
  • Sursa:
Adrian Caciu, dupa negocierile de la Cotroceni: „PSD nu va accepta taxa pe tranzactiile bancare”. Ce spune de impozitarea progresiva Imagine

Fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu a declarat marți, la Digi24, în contextul negocierilor pentru măsurile fiscale care vor fi asumate de viitorul Guvern, că Partidul Social Democrat nu va accepta o taxă pe tranzacțiile bancare. „Dacă vor alții să le treacă trăsnăi prin cap, să facă ei chestia asta, dar fără PSD”, a spus el. 

Întrebat dacă taxa pe trazacțiile bancare se va regăsi în pachetul fiscal, Adrian Câciu a răspuns: „PSD nu va accepta această taxă nici dacă este cu spatele la zi. Nu există așa ceva. E o tâmpenie care a fost pusă pe masă. Evident, sunt multe tâmpenii atunci când se discută în prin brainstorming, însă menirea noastră de oameni responsabili este să dăm la o parte ceea ce este aberant și să menținem ceea ce face sens. Pe de altă parte, nu înțeleg această schimbare de paradigmă, dintr-o dată avem nevoie de taxe. Dar oameni buni, nu am avut un jurământ al domnului președinte care a scris cu negru pe alb pe o hârtie și a spus că el nu crește TVA-ul în mandatul său, asta înseamnă în următorii 5 ani, nu acum”.

„Nu cred că nimeni nu mai susține nimeni asta, nici cei care au venit cu ideea aceasta. (...) „Vă spun foarte clar și ferm că această taxă nu va exista România cât PSD este la guvernare. Dacă vor alții să le treacă trăsnăi prin cap, indiferent care sunt ei, să facă ei chestia asta, dar fără PSD.”, a mai spus Câciu despre propunerea privind taxa pe tranzacțiile bancare.

Despre măsura privind impozitul progresiv, Câciu spune că se poate aplica pe venitul global.

„Noi considerăm că impozitarea progresivă pe venitul global, nu pe salarii, este ceea ce schimbă paradigma fiscală. Și este într-adevăr o chestiune de reformă, nu de peticire. (...) E o percepție publică care spune că nu se poate. Din ce ni s-a raportat de către Ministerul de Finanțe, înțeleg că se poate face globalizarea veniturilor, iar această impozitare progresivă nu s-ar pune pe salarii. Dacă ai un singur venit, nu o faci. Dar dacă ai mai multe venituri și depășești un anumit prag, atunci poți să faci.

Este o decizie care se ia și după consultarea mediului de afaceri și a oamenilor, pentru că afectează o parte din veniturile cetățenilor, deci trebuie să ai această consultare și să te duci într-o zonă în care să nu afecteze sau să afecteze cât mai puțin”, spune Câciu.

Noi negocieri au loc marți între liderii partidelor, începând cu ora 15:00, în contextul în care după discuțiile de luni nu s-a ajuns la niciun consens. 

 

Harkov riscă să devină „al doilea Alep”, dacă politicienii americani nu votează un nou ajutor militar pentru ca Ucraina să obțină apărarea antiaeriană necesară în fața atacurilor rușilor, a avertizat primarul orașului.

Economie 2024-04-17 12:06:10

Compania rusă de stat pentru energie atomică, Rosatom, sprijină ideea instituirii unei zone de protecţie în jurul centralei nucleare de la Zaporojie, din sudul Ucrainei, aşa cum a propus Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), dar numai în condiţiile stabilite de Rusia, relatează agenţia dpa, citată de Agerpres.

Economie 2022-11-24 18:52:35

Un fost parlamentar brazilian, susţinător al preşedintelui de extremă-dreaptă Jair Bolsonaro, a aruncat cu grenade pentru a împiedica să fie arestat şi a rănit astfel cel puţin doi poliţişti, au anunţat duminică autorităţile.

Economie 2022-10-24 08:43:57

Este stare de alertă în Florida, după ce au fost trase zeci de focuri de armă, la o petrecere de stradă de Halloween din Ybor City Tampa. La eveniment participau sute de persoane. Din primele informații, martorii spun că ar fi vorba de 7-8 oameni răniți, în condițiile în care au auzit peste 30-40 de împușcături.

Economie 2023-10-29 13:16:50

Judecătorul federal James Boasberg a apreciat miercuri că „există suspiciuni rezonabile” pentru a acuza oficialii administrației Trump de sfidare a justiției, pentru încălcarea ordinului său de luna trecută prin care a cerut oprirea deportărilor unor presupuși infractori venezueleni în baza unei legi din 1798, informează CNN.

Economie 2025-04-16 20:57:40

O femeie de 34 de ani, care era internată la Spitalul Municipal Medgidia pentru că născuse, a murit după ce, în noaptea de joi spre vineri, s-ar fi aruncat de la etajul trei al unităţii medicale.

Economie 2023-11-03 12:18:32

Premierul armean Nikol Paşinian consideră că un nou război între Armenia şi Azerbaidjan este ”foarte probabil” şi acuză Baku de ”genocid” al armenilor în regiunea separatistă Nagorno Karabah, supusă de luni de zile unei blocade azere, relatează AFP. Oficialul susține că armata azeră a creat un «ghetou» în regiune și afirmă că guvernul obstrucţionează negocierile printr-o retorică agresivă și discurs al urii îndreptat împotriva armenilor.

Economie 2023-07-21 23:34:46

Digi Communications N.V. raportează rezultatele financiare pentru trimestrul încheiat la 31 martie 2023. Veniturile consolidate (conținând venituri și alte câștiguri) ale Grupului au crescut în primul trimestru al anului 2023 cu 11% față de perioada similară din anul precedent.

Economie 2023-05-15 13:39:26