• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-07 15:05:47
  • Sursa:
Administratia Trump a concediat peste 97% dintre angajatii USAID. Cati functionari au mai ramas si cu ce se vor ocupa Imagine

Administraţia preşedintelui american Donald Trump va reduce personalul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) la numai 294 de angajaţi, din cei aproximativ 10.000 existenţi în întreaga lume, relatează vineri Reuters.Potrivit declaraţiilor date de mai multe surse agenţiei Reuters şi publicaţiei New York Times, puţinii angajaţi ai USAID scutiţi de concedieri lucrează în asistenţa sanitară şi umanitară. De asemenea, circa 800 de programe şi contracte administrate de această agenţie au fost anulate. Angajaţii săi americani care lucrează în străinătate şi nu se numără printre cei rămaşi în posturi au primit dispoziţie să revină în SUA în cel mult 30 de zile.Donald Trump a dispus suspendarea activităţii USAID şi plasarea personalului acesteia în concediu administrativ, în cadrul unui proces de revizuire a asistenţei externe a SUA, proces în care agenţia a fost plasată sub supravegherea secretarului de stat american, Marco Rubio. La rândul său, Elon Musk, şeful Departamentului de Eficienţă Guvernamentală (DOGE), instituţie nou creată de Donald Trump, a declarat că acesta din urmă este de acord să desfiinţeze USAID.Pe lângă acţiunile pur umanitare, USAID finanţa în străinătate din bugetul său anual de circa 40 de miliarde de dolari de asemenea ONG-uri, activişti şi mass-media pentru a promova „bunele practici democratice", fiind astfel acuzată de susţinerea unor cauze ideologice şi implicare în acţiuni de destabilizare a unor guverne. Potrivit Rusiei, de exemplu, care a interzis această agenţie pe teritoriul său, ea a fost implicată în „revoluţiile colorate" din Ucraina şi Georgia.Donald Trump a susţinut joi că fonduri ale USAID au fost folosite pentru sprijinirea „presei de fake news" favorabile democraţilor fostului preşedinte Joe Biden. La rândul său, Elon Musk a spus că USAID a sponsorizat vizite ale unor celebrităţi în Ucraina pentru a-i crea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski o imagine favorabilă în rândul americanilor, acuzaţie combătută de Kiev.Elon Musk a comparat USAID cu un "cuib de vipere marxiste (...) care detestă America", în timp ce Trump a spus săptămâna trecută că această agenţie este condusă de "o bandă de nebuni radicali".Între timp, două sindicate ale USAID au iniţiat joi o acţiune în justiţie pentru a opri concedierile şi intrarea forţată a angajaţilor în concediu administrativ, invocând ca argument că restructurarea agenţiei nu s-ar putea face fără avizul Congresului SUA.

Noi dezvăluiri despre petrecerea cu droguri la care a participat Vlad Pascu, cel care a provocat tragedia din 2 Mai. Invitat la emisiunea În Fața Ta, Cosmin Andreica, președintele Sindicatului EUROPOL, a declarat că are informații că la petrecerea cu droguri au participat și copiii unor persoane publice și șefi de instituții din județul Constanța.

Economie 2023-09-18 10:16:01

Sylvester Stallone, legendarul actor care a dat viață personajelor Rocky şi Rambo, acum în vârstă de 78 de ani, salută „admirativ” victoria lui Donald Trump, un „personaj mitic”, pe care îl compară cu primul preşedinte american, George Washington.

Economie 2024-11-15 19:33:09

Oficialii ucraineni au recunoscut că întâmpină „probleme” în privința persoanelor apte de încorporare dar care evită mobilizarea în armată și a implementării legilor privind recrutarea în armata ucraineană, informează CNN.

Economie 2023-11-19 19:16:33

Fostul președinte Donald Trump a apreciat că fotografia sa judiciară și procesele penale în care e acuzat de fraudă nu fac decât să-l facă mai „atractiv” pentru electoratul de culoare din SUA, informează CNN. Donald Trump se află în plină cursă electorală pentru a deveni candidatul Partidului Republican pentru câștigarea celui de-al doilea mandat la Casa Albă.

Economie 2024-02-25 11:18:46

Junta din Myanmar a anunțat că va executa un fost parlamentar din partidul fostei lidere Aung San Suu Kyi și un prominent activist pentru democrație - ambii condamnați pentru terorism -, ceea ce reprezintă primul caz de execuție judiciară în această țară după 1990, scrie The Guardian.

Economie 2022-06-03 21:15:29

China este pregătită să joace un „rol constructiv” pentru încheierea conflictului din Ucraina, sprijinind în acelaşi timp Moscova în apărarea „intereselor” sale, a declarat marţi ministrul chinez de externe Wang Yi într-un interviu acordat agenţiei de presă ruse RIA Novosti, relatează AFP.

Economie 2025-04-01 14:42:17

Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, a cerut, joi, „încetarea imediată a agresiunii” împotriva poporului palestinian, această fiind prima sa declarație publică după ce teroriștii Hamas au lansat atacul odios împotriva civililor israelieni, la începutul weekend-ului trecut.

Economie 2023-10-12 21:43:00

Măsurătorile efectuate în România arată valori normale ale nivelului de radiaţii, a precizat vineri Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare. Precizările instituției vin după ce la centrala nucleală de la Zaporojie a explodat o mină, ducând la avarierea unui transformator electric.

Economie 2022-09-30 19:34:03