Ambulanța ducea pacientul la Spitalul Victor Babeș din Timișoara. În momentul în care mai avea doar câțiva metri până în curtea spitalului, șoferul de pe ambulanță a vrut să vireze la stânga, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase. Însă, în acel moment, tânărul de 16 ani care conducea o mașină conform categoriei lui de vârstă nu a acordat prioritate de trecere a autospecialei și a intrat în coliziune cu aceasta.
Tânărul în vârstă de 16 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Autoritățile ajunse la fața locului au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
