• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-23 13:51:59
  • Sursa:
UE amendeaza Apple si Meta. Care este motivul si despre ce suma este vorba Imagine

Uniunea Europeană a amendat giganții americani din domeniul tehnologiei Apple și Meta (compania-mamă a Facebook, Instagram, Whatsapp) cu 700 de milioane de euro pentru încălcarea normelor de concurență digitală ale blocului comunitar, riscând astfel mânia președintelui american Donald Trump, în plin război al taxelor vamale.

Comisia Europeană a constatat că Apple și-a încălcat obligația antidirecție în temeiul Actului legislativ privind piețele digitale (DMA) și că Meta a încălcat obligația DMA de a oferi consumatorilor posibilitatea de a alege un serviciu care utilizează mai puține date cu caracter personal.

Prin urmare, Comisia a amendat Apple și Meta cu 500 de milioane euro și, respectiv, 200 de milioane euro.

Cele două decizii vin în urma unui dialog amplu cu respectivele companii, care le permite să își prezinte în detaliu punctele de vedere și argumentele.

În temeiul Regulamentului privind piețele digitale, dezvoltatorii de aplicații care își distribuie aplicațiile prin intermediul App Store de la Apple ar trebui să fie în măsură să informeze clienții, în mod gratuit, cu privire la ofertele alternative din afara App Store, să îi orienteze către aceste oferte și să le permită să facă achiziții.

Comisia a constatat că Apple nu respectă această obligație. Din cauza unei serii de restricții impuse de Apple, dezvoltatorii de aplicații nu pot beneficia pe deplin de avantajele canalelor alternative de distribuție în afara App Store. În mod similar, consumatorii nu pot beneficia pe deplin de oferte alternative și mai ieftine, deoarece Apple împiedică dezvoltatorii de aplicații să informeze direct consumatorii cu privire la astfel de oferte. Societatea nu a reușit să demonstreze că aceste restricții sunt necesare în mod obiectiv și proporționale.

Ca parte a deciziei de astăzi, Comisia a ordonat Apple să elimine restricțiile tehnice și comerciale privind conducerea și să se abțină de la perpetuarea comportamentului neconform în viitor, ceea ce include adoptarea unui comportament cu un obiect sau efect echivalent.

Amenda aplicată Apple ia în considerare gravitatea și durata nerespectării.

Astăzi, Comisia a închis, de asemenea, ancheta privind obligațiile Apple în materie de alegere a utilizatorilor, datorită implicării timpurii și proactive a Apple cu privire la o soluție de conformitate.

În temeiul Regulamentului privind piețele digitale, gatekeeperii trebuie să solicite consimțământul utilizatorilor pentru combinarea datelor lor cu caracter personal între servicii. Utilizatorii care nu își dau consimțământul trebuie să aibă acces la o alternativă mai puțin personalizată, dar echivalentă.

În noiembrie 2023, Meta a introdus un model binar de publicitate „Consimțământ sau plată”. În cadrul acestui model, utilizatorii de Facebook și Instagram din UE au avut posibilitatea de a alege între a-și da consimțământul pentru combinarea datelor cu caracter personal pentru publicitatea personalizată sau a plăti un abonament lunar pentru un serviciu fără anunțuri publicitare.

Comisia a constatat că acest model nu este conform cu Regulamentul privind piețele digitale, deoarece nu le-a oferit utilizatorilor opțiunea specifică necesară de a opta pentru un serviciu care utilizează mai puține date cu caracter personal, dar care este echivalent în alt mod cu serviciul „anunțuri personalizate”. De asemenea, modelul Meta nu a permis utilizatorilor să își exercite dreptul de a consimți în mod liber la combinarea datelor lor cu caracter personal.

În noiembrie 2024, după numeroase schimburi cu Comisia, Meta a introdus o altă versiune a modelului de anunțuri personalizate gratuite, oferind o nouă opțiune care se presupune că utilizează mai puține date cu caracter personal pentru a afișa anunțuri publicitare. În prezent, Comisia evaluează această nouă opțiune și își continuă dialogul cu Meta, solicitând societății să furnizeze dovezi ale impactului pe care acest nou model de anunțuri îl are în practică.

Fără a aduce atingere acestei evaluări în curs, decizia de astăzi de constatare a neconformității se referă la perioada de timp în care utilizatorilor finali din UE li s-a oferit opțiunea binară „Consimțământ sau plată” numai între martie 2024, când obligațiile prevăzute de Actul legislativ privind piețele digitale au devenit obligatorii din punct de vedere juridic, și noiembrie 2024, când a fost introdus noul model de anunțuri al Meta.

Amenda aplicată Meta ia în considerare, de asemenea, gravitatea și durata neconformității, remarcând în același timp că deciziile de astăzi luate împotriva Apple și Meta sunt primele decizii de neconformitate adoptate în temeiul Regulamentului privind piețele digitale.

Astăzi, Comisia a constatat, de asemenea, că serviciul de intermediere online Facebook Marketplace al Meta nu ar mai trebui desemnat în temeiul Regulamentului privind piețele digitale. Decizia survine în urma unei cereri depuse de Meta la 5 martie 2024 de reexaminare a desemnării Marketplace. În urma unei evaluări atente a argumentelor Meta și ca urmare a măsurilor suplimentare ale Meta de asigurare a respectării legislației și de monitorizare continuă pentru a contracara utilizarea Marketplace de către întreprinderi către consumatori, Comisia a constatat că Marketplace avea mai puțin de 10 000 de utilizatori comerciali în 2024. Prin urmare, Meta nu mai îndeplinește pragul relevant care dă naștere unei prezumții potrivit căreia Marketplace este un punct de acces important prin care utilizatorii comerciali ajung la utilizatorii finali.

Apple și Meta trebuie să se conformeze deciziilor Comisiei în termen de 60 de zile, în caz contrar riscând penalități cu titlu cominatoriu.

Comisia își continuă colaborarea cu Apple și Meta pentru a asigura conformitatea cu deciziile Comisiei și cu Regulamentul privind piețele digitale în general.

 

 

Iarna a început să își facă simțită prezența pe Transfăgărășan. Vineri dimineața a nins la Bâlea, iar stratul de zăpadă are deja câțiva centimetri. Drumarii intervin pentru a ține drumul deschis.

Economie 2022-11-11 10:14:03

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în noiembrie până la 2,5%, de la un nivel de 2,3% în octombrie, iar România este, pentru a noua lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, cu un avans anual al preţurilor de 5,4%, arată datele publicate miercuri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).

Economie 2024-12-18 13:54:11

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că va cere la Bruxelles flexibilizare privind fondurile europene, deoarece condițiile de la momentul aprobării s-au schimbat. E nevoie de flexibilizare ca să putem folosi acești bani acolo unde e nevoie, a subliniat el.

Economie 2023-02-09 13:00:20

Poveste cutremurătoare a unei tinere care din elevă olimpică a ajuns consumatoare de heroină. Georgiana a intrat în lumea distrugătoare a drogurilor când avea 17 ani, rezultate excepționale la școală și toată viața înainte. Timp de 8 ani totul s-a schimbat, iar viața ei a fost măcinată de stupefiante. Ajunsese să vândă tot din casa părinților și vorbește despre sevraj ca despre cele mai cumplite dureri pe care le-a îndurat vreodată. Acum este omul care luptă să salveze tineri dependenți.

Economie 2023-09-14 11:56:15

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a prezentat joi candidatul la alegerile municipale din 31 martie la Ankara, care va avea misiunea dificilă de a recâştiga capitala Turciei, trecută în mâinile opoziţiei în 2019, relatează France Presse.

Economie 2024-01-18 18:50:27

Cancelarul german Olaf Scholz a anunţat vineri un nou pachet de ajutor militar în valoare de 1,4 miliarde de euro pentru Ucraina până la sfârşitul anului 2024, spunându-i preşedintelui Volodimir Zelenski, care se află în vizită la Berlin, că acesta este un semnal adresat Rusiei că Occidentul nu va înceta să sprijine Kievul, relatează Reuters, preluat de Agerpres. 

Economie 2024-10-11 22:23:38

Vacanță ratată pentru o familie de români care a platit 4.500 de euro pentru un sejur în Mexic. Au fost întorși însă din aeroport și trimiși acasă fără nicio explicație. Cei doi români susțin că numai conaționalilor noștri nu le-a fost dat voie să intre pe teritoriul mexican.

Economie 2022-12-21 19:42:33

Tânărul de 19 ani Suleman Dawood, care a murit în submersibilul Titan, își luase cubul Rubik cu el pentru că voia să doboare un record mondial, a declarat mama sa pentru BBC.

Economie 2023-06-26 11:33:51