• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2013-12-27 18:37:00
  • Sursa:
Accident cumplit in Timis: o femeie, omorata pe loc, fiica sa, pe care o tinea de mana - transportata la spital in stare de soc Imagine

Mama și fiica de 12 ani mergeau împreună, pe marginea șoselei, din comuna Moșnița Nouă spre Albina. Chiar la ieșire din localitate, într-o zonă care nu este iluminată, mama a fost acroșată în plin de un Matiz. A fost aruncată în șanțul de pe marginea drumului, acolo unde a și murit. Fiica a fost și ea rănită, însă rănile sunt superficiale. ”Deplasându-se pe drumul județean 592, la ieșirea din Moșnița Nouă, a acroșat două persoane care se deplasau pe partea carosabilă”, ne precizează inspectorul Alexandru Crucică de la Poliția Rutieră Timiș.

Șoferița care a provocat accidentul ne-a relatat: ”Fetița era pe margine, iar doamna pe carosabil. O mașină mă depășea, nu aveam cum să o evit”.-Nu aveai viteză? ”Nu, că doar am ieșit din localitate, aveam 50 (km/h - n.r.). Nu am apucat să pun frână. Nu am putut să trag în stânga, am tras cât am putut”.

Martorii oculari sar în apărarea șoferiței: ”Mergeau amândouă (mama cu fiica ei - n.r.) în paralel, una lângă alta, nu una în spatele celeilalte”. - Mergeau pe șosea? Da, pe partea carosabilă”.

Oamenii legii continuă ancheta în acest caz, dar spun că șoferița nu va fi pusă sub acuzare.

Reporter: Gerhald ErnstOperator: Viorel JivaEditor web: Călin Țenche