________________________________________
Surse medicale au precizat, pentru MEDIAFAX, că răniţii au fost găsiţi de un pădurar care cunoaşte zona şi care a transmis coordonatele echipelor de salvatori.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, Alina Bălaş, în jurul orei 21.30 la numărul de urgenţă 112 a fost primit un apel de la un pădurar care căuta în zona Petreasa şi care a spus că a găsit epava avionului şi victimele la limita judeţelor Cluj şi Alba.
Totuși, la aceeași oră, reprezentanții ISU din teren au fost mai rezervați și au preferat să spună că aeronava a fost localizată, după cum a declarat la Digi24 Cornel Oprișa, prim-adjunct la ISU Alba:
Mai mult, cu circa o oră înainte, doctorul Irinel Popescu declarase la sediul Ministerului Sănătății că răniții sunt la limita puterilor, că începe să se instaleze șocul termic, au trecut printr-un șoc sever și acum se găsesc în frig și ploaie. „Dacă nu sunt găsiți în următoarele două-trei ore e posibil ca niciunul dintre ei să nu mai fie găsit în viață”, a avertizat Irinel Popescu. El a precizat că unii dintre ei sunt răniți și nu se pot mișca, doar doi fiind ceva mai mobili. Au încercat să facă un foc, dar nu au reușit. „Sunt în frig, singuri în pădure și nu înțeleg de ce nu sunt găsiți, pentru că s-a vorbit cu ei la telefon, prin GPS se poate găsi orice telefon, mi-e greu să cred că de șase ore nu sunt găsiți”, a declarat doctorul Irinel Popescu.
