• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-22 19:35:29
  • Sursa:
Vaccinul impotriva variolei maimutei ofera o protectie de 78%, potrivit unui studiu britanic Imagine

O singură doză a vaccinului împotriva variolei maimuţei oferă o protecţie de 78% contra virusului care dezvoltă această boală, potrivit unor date medicale obţinute în Anglia, despre care oficialii britanici din domeniul sănătăţii au spus că reprezintă cea mai puternică dovadă obţinută până în prezent despre eficacitatea serului, informează Agerpres.

Numărul cazurilor de variola maimuţei a rămas relativ mic, însă Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) continuă să clasifice această boală drept o urgenţă de sănătate globală - cel mai înalt nivel al său de alertă sanitară.

Autorii noului studiu au analizat datele medicale obţinute după administrarea vaccinului produs de compania Bavarian Nordic, în Anglia, în perioada 4 iulie - 3 noiembrie, a anunţat Agenţia britanică pentru securitate sanitară (UKHSA).

O singură doză a vaccinului oferă o protecţie de 78% la 14 zile după administrare, însă experţii în sănătate estimează că a doua doză a serului oferă o protecţie mai mare şi mai îndelungată.

Peste 55.000 de doze ale acestui vaccin au fost administrate până în prezent, conform aceleiaşi agenţii.

Variola maimuţei, o boală care era până acum endemică în mai multe ţări din vestul şi centrul Africii, a cunoscut o evoluţie "explozivă" la nivel mondial în prima parte a acestui an.

De atunci, peste 80.000 de cazuri au fost confirmate în lumea întreagă, potrivit Centrului pentru Prevenirea şi Controlului Bolilor din Statele Unite (CDC).

Un bărbat în vârstă de 27 de ani şi-ar fi dat foc şi apoi s-ar fi aruncat, miercuri dimineaţă, de pe un bloc din oraşul Negreşti.

Economie 2022-11-09 10:17:10

Cel puţin doi oameni au murit şi până la 100 de persoane au fost rănite luni, când un tren de pasageri care transporta 800 de persoane s-a ciocnit cu un camion Kamaz, ceea ce a dus la deraierea a opt vagoane, relatează Reuters, potrivit News.ro. 

Economie 2024-07-29 16:01:19

Fostul director al diviziei de business de la Google X a lansat un avertisment înfricoșător cu privire la pericolele inteligenței artificiale. Mo Gawdat, expert în inteligență artificială (AI),  le transmite oamenilor care nu au copii și își doresc să devină părinți să renunțe la această idee, din cauza ascensiunii rapide a AI, transmite euronews.com.

Economie 2023-06-20 18:14:19

Autorităţile columbiene au declarat luni că cei patru copii dispăruţi în jungla amazoniană de aproape o lună, după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit, sunt „în viaţă”. În accident au murit mama lor şi alţi doi adulţi, relatează AFP.

Economie 2023-05-29 21:31:49

Elena Udrea a fost transportată, joi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti pentru investigaţii, după ce ar fi leşinat la Penitenciarul Târgşor, acolo unde se află încarcerată pentru a-şi ispăşi pedeapsa primită în dosarul Gala Bute.

Economie 2022-11-03 15:55:34

Un fotograf a reușit să surprindă patru gheparzi într-o fotografie, dar numai cei cu vederea foarte bună îi pot observa, pentru că felinele sunt perfect camuflate în peisajul stâncos.

Economie 2022-08-10 10:16:03

Aleșii locali au intrat în febra achizițiilor publice, cu o săptămână înaintea aplicării ordonanței de urgență care stopează cheltuielile acestora cu bunuri și servicii. Contracte de 18 milioane de euro au fost încheiate în doar câteva zile, multe dintre ele pe servicii de consultanță, potrivit Europa Liberă. Printre miile de contracte încheiate s-a remarcat un campion - angajat al statului, chiar consilier la Ministerul Fondurilor Europene. A reușit într-o singură zi să încheie contracte de 500.000 de euro cu mai multe primării din țară.

Economie 2023-11-01 15:09:20

Câteva persoane care încercau să fure cabluri de cupru din şantierul parcării etajate de la staţia de metrou Tudor Arghezi au fost prinse de poliţişti, iar Primăria Sectorului 4 va recupera prejudiciul adus comunităţii şi se va îndrepta asupra acestora, a anunţat, vineri, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.

Economie 2023-05-12 11:23:54