• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-12 13:55:03
  • Sursa:
A murit Kevin Conroy, vocea emblematica din spatele super-eroului Batman Imagine

Actorul american Kevin Conroy, omul din spatele vocii grave a super-eroului Batman, a murit la vârsta de 66 de ani, potrivit reprezentantului său Gary Miereanu, informează CNN. Conroy a interpretat personajul Bruce Wayne și alter-ego-ul acestuia, Batman, în numeroase serii animate și jocuri video și era considerat, alături de Mark Hamill, care l-a interpretat pe Joker, una dintre vocile emblematice ale universului DC.

DC Comics a confirmat la rândul său informaţia. Conroy a decedat joi, la scurt timp după ce a fost diagnosticat cu cancer, a precizat Miereanu.

Munca depusă de Conroy în acest rol a reprezentat un model important pentru toți ceilalți actori care l-au interpretat, fie că a fost vorba de o serie animată, joc video sau film.

El l-a interpretat pe Bruce Wayne şi pe alter ego-ul său Batman timp de ani de zile la TV, inclusiv în faimoasa serie „Batman: The Animated Series”, iar influenţa sa poate fi auzită în performanţele lui Christian Bale, Robert Pattinson şi ale altor actori care au dat viaţă acestui popular personaj.

Puţini actori pot spune că au interpretat rolul lui Batman la fel de des precum Conroy: el a apărut în peste 400 de episoade de televiziune ca voce a lui Bruce Wayne și Batman. Conroy a interpretat personajul și în mai multe jocuri video, inclusiv în seria Arkham.

Trei persoane au fost rănite, dintre care două au fost transportate la spital, după ce un stâlp de electricitate a căzut peste o maşină în urma unui accident rutier care a avut loc, joi, în municipiul Cluj-Napoca.

Economie 2025-03-06 17:15:26

Volodimir Zelenski împlinește miercuri, 25 ianuarie, 45 de ani. Cu prilejul aniversării sale, Olena Zelenska, soția acestuia, a postat un mesaj înduioșător pe Twitter.

Economie 2023-01-25 13:36:41

PSD solicită Ministerului Afacerilor Externe să inițieze discuții diplomatice cu autoritățile din Ucraina pentru suspendarea temporară a exporturilor de cereale pe piața românească, după modelul aplicat în Polonia, se arată într-un comunicat de presă transmis de Partidul Social Democrat. 

Economie 2023-04-11 15:53:52

Un nou studiu israelian a ajuns la concluzia că expunerea la soare măreşte apetitul bărbaţilor, dar nu şi pe cel al femeilor. Astfel, în cazul bărbaţilor, expunerea la soare activează o proteină care semnalizează organismului să producă un hormon ce stimulează pofta de mâncare. În cazul femeilor, un al treilea hormon blochează interacţiunea primilor doi şi, în consecinţă, nu apar creşteri semnificative în apetit după expunerea la soare, transmite marţi agenţia TPS.

Economie 2022-07-20 07:30:22

Preşedintele american Joe Biden a avut vineri o scurtă întrevedere, la Boston, cu prinţul William, moştenitorul tronului Marii Britanii, înainte ca prinţul de Wales să prezideze în cursul serii o gală privind schimbările climatice, relatează sâmbătă AFP şi Reuters.

Economie 2022-12-03 22:01:47

Vânzările de arme din SUA în străinătate au crescut brusc anul trecut, atingând un total record de 238 de miliarde de dolari. Invazia rușilor în Ucraina a alimentat cererea de armament și a influențat global piața, multe state îndepărtându-se de Rusia, care a fost timp de zeci de ani al doilea mare jucător din industrie, informează BBC.

Economie 2024-01-30 17:22:15

Deși au pornit ca rivali înverșunați la începutul istoriei lor diplomatice, Statele Unite și Regatul Unit se bucură, în prezent, de relații excelente, în continuarea a ceea ce Winston Churchill numea, la mijlocul secolului trecut, „o relație specială”. Totuși, vechea relație de rivalitate din secolul al XIX-lea dintre Regat, pe atunci unica superputere a lumii, și Statele Unite, o țară care se transforma ușor-ușor într-o putere semnificativă în zona emisferei occidentale, a produs o tradiție care se respectă până astăzi – președinții americani nu participă niciodată personal la încoronările regilor de la Londra, scrie BBC.

Economie 2023-04-29 14:12:39

Un inginer silvic din Neamț, Adrian Laza, a reușit o premieră pentru un român. Alpinistul a escaladat toate cele 14 vârfuri de peste 8000 de metri din lume. Ultimul din palmares a fost un masiv din Himalaya, Shishapangma, pe care a încercat să îl mai cucerească de încă două ori până acum, scrie Monitorul de Neamț. 

Economie 2024-10-10 10:15:47