"Anul acesta, având în vedere că am avut o iarnă extrem de blândă, deja ne confruntăm cu pacienţi înţepaţi de căpuşe. Am observat că, în ultimele două săptămâni, sunt între 3 şi 5 pacienţi zilnic înţepaţi de căpuşe. De-a lungul timpului, an de an, ne confruntăm cu tot mai mulţi oameni înţepaţi de căpuşe", a declarat Mihaela Lupşe, directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase Cluj.
Spitalul clujean a primit la începutul acestei luni, prin donaţie, un aparat cu ajutorul căruia sunt depistate căpuşele care pot transmite boala Lyme.
"Este o lupă cu care noi putem să identificăm căpuşele, pentru că nu orice căpuşă transmite boala Lyme, sunt anumite specii de căpuşe care transmit", a mai precizat Mihaela Lupşe.
Medicii clujeni au costatat, în urma unui studiu, că 11% dintre căpuşe pot transmite boala Lyme. Afecţiunea este produsă de o bacterie, iar netratată, duce la paralizia unor părţi ale corpului.
