Din ansamblul sculpturilor îngheţate fac parte şi mai mulţi Stormtroopers, celebrii soldaţi din „Războiul Stelelor”. De altfel, aceasta este cea mai mare creaţie în istoria de 66 de ani a festivalului - are 15 metri înălţime, iar la construirea sa au lucrat 400 de oameni.
Vizitatorii au fost încântaţi să regăsească printre statui şi câteva personaje din filmul de animaţie „Frozen”, incusiv omul de zăpadă Olaf.
Vizitatoare festival: Sunt uimită de aceste sculpturi, sunt extrem de bine realizate. Nu mă aşteptam la foarte multe de la acest festival, dar am rămas surprinsă.
Fumio Ueda, primarul din Sapporo: Sunt onorat să le mulţumesc din inimă tuturor celor care au pus suflet în realizarea acestor opere minunate.
Timp de o săptămână, pasionaţii de arhitectură pot admira şi replici ale unor temple faimoase din Taiwan şi Japonia, realizate în mărime naturală.
