• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-27 21:58:38
  • Sursa:
Polonia va achizitiona doi sateliti francezi de observare ce pot fi utilizati in scop militar Imagine

Polonia va achiziționa doi sateliţi francezi de observare şi recunoaştere, precum şi de un centru terestru de analiză a datelor, au anunţat marţi la Varşovia miniştrii apărării francez şi polonez în cadrul unei conferințe comune, informează Agerpres.

Contractul, care urmează să fie implementat până în anul 2027, priveşte două unităţi "Pléiades Neo" fabricate de compania Airbus Defence and Space, aceştia fiind sateliţi de rezoluţie foarte înaltă pentru observarea Terrei. Polonia va avea astfel acces la datele furnizate de actuala constelaţie de sateliţi francezi.

Valoarea contractului este de circa 500 de milioane de euro, potrivit cabinetului ministrului francez al apărării, Sébastien Lecornu.

"Începând din 2027 vom avea doi sateliţi în culorile Poloniei", a spus ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, adăugând că noul sistem va putea fi folosit atât în scop militar cât şi civil.

"Semnarea acestui acord pentru sateliţi va contribui semnificativ la îmbunătăţirea capacităţilor forţelor armate poloneze", a subliniat oficialul polonez.

Acest contract "contribuie la autonomia strategică a Poloniei în materie de observare şi evaluare a situaţiei", a apreciat la rândul său Sébastien Lecornu, care a amintit pe de altă parte că spaţiul cosmic "este tot mai militarizat" şi are astfel un impact major asupra operaţiunilor militare.

Sébastien Lecornu este primul ministru francez al apărării care vizitează Polonia după mai mult de şase ani, respectiv după ce guvernul polonez a anulat în 2016 un acord cadru privind achiziţia a 50 de elicoptere multirol Caracal produse tot de Airbus, decizie care a iritat Franţa.

După escala efectuată la Varşovia, ministrul Sébastien Lecornu este aşteptat miercuri la Kiev. La conferinţa de presă comună cu omologul său francez, ministrul Mariusz Blaszczak a mai menţionat că în întrevederea lor au abordat de asemenea situaţia de pe flancul de est al NATO şi necesitatea consolidării cooperării cu ceilalţi aliaţi din regiune, precum şi posibilitatea unei "viitoare asistenţe comune" pentru Ucraina.

Cei doi miniştri au evidenţiat angajamentul fiecăreia dintre ţările lor faţă de susţinerea Ucrainei în faţa războiului de agresiune lansat de Rusia şi de asemenea şi-au reafirmat hotărârea de a menţine acest sprijin "atât timp cât va fi nevoie", potrivit declaraţiei ministrului polonez.

Coaliția de guvernare se întrunește luni, de la ora 16:00, la Palatul Victoria, pentru a lua o decizie în privința comasării alegerilor de anul acesta. Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat că „pentru noi este important să fie cât mai bună reprezentativitate și dacă eu aș fi sigur că românii nu și-ar pierde apetența spre ultimele două duminici de alegeri din acest an și vor participa într-un număr cât mai mare la toate alegerile”. De asemenea, liberalul a precizat că „nu e o problemă de bani”, ci important este „să fie reprezentativitate și să oprim extremismul”. El exclude susținerea unui alt candidat la alegerile prezidențiale și la cele pentru Primăria Capitalei, decât cel PNL și totodată ar accepta candidaturi comune PSD – PNL, „dacă vor înțelege cu toții că Nicolae Ciucă este cea mai bună opțiune pentru România”.

Economie 2024-02-12 11:27:19

Compania Moldovagaz anunţă că a finalizat în proporţie de 100% achiziţia volumelor gazelor naturale, necesare pentru întregul sezon de încălzire octombrie 2024-martie 2025 pentru malul drept al Nistrului.

Economie 2024-12-14 13:49:12

China doreşte o cooperare mai strânsă cu Iranul în cadrul BRICS şi pe alte platforme, a declarat joi preşedintele chinez Xi Jinping.

Economie 2023-08-24 15:24:08

În timp ce Ucraina luptă pentru eliberarea de ocupantul rus, Republica Moldova, țară neutră din punct de vedere militar, are probleme tot mai acute cu securitatea. Pe lângă atacurile hibride, se repetă incidentele cu fragmente de bombe trimise de ruși spre Ucraina, care cad pe teritoriul Moldovei. Cea mai simplă și sănătoasă decizie pe care o poate lua un stat la granițele căruia este nu doar un război în derulare, ci și un agresor bine înarmat, adică Rusia, este să investească în propria apărare. Președintele Parlamentului din Republica Moldova, Igor Grosu, a vorbit la Pașaport Diplomatic despre reacțiile pe care le-a produs această hotărâre la Moscova.  

Economie 2023-01-28 08:00:55

Baza de calcul a indemnizaţiei de şomaj şi a altor măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) se majorează de la 1 martie, informează luni instituţia.

Economie 2024-03-04 18:04:19

Patru oameni au murit, iar cinci au fost transportați la spital, în urma unui accident care a avut loc pe DN 2, în afara localităţii Sineşti.

Economie 2022-06-29 12:38:55

Vremea va fi mai caldă decât în mod normal în toată țara în următoarele patru săptămâni, iar cantităţile de precipitaţii se vor situa, în general, în jurul celor normale în aproape toate zonele ţării, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), pentru perioada 20 februarie - 20 martie.

Economie 2023-02-20 08:00:09

Șeful guvernului în exil al Tibetului, Penpa Tsering, i-a luat apărarea liderului spiritual Dalai Lama care se află în centrul unui scandal după ce a sărutat un copil pe gură și i-a cerut să-i "sugă limba", afirmând că incidentul nu arată altceva decât latura inocentă și afectuoasă a lui Dalai Lama, care s-a comportat ca un "bunic".

Economie 2023-04-14 10:18:44