Căutarea de douăzeci de ani a unuia dintre cei mai feroce criminali din lume s-a finalizat într-un cimitir dezafectat din afara orașului Harare, capitala statului african Zimbabwe, scrie The Guardian. Protais Mpiranya este suspectat că ar fi permis și, chiar, organizat măcelul din Rwanda în urma căruia au fost omorâți sute de mii de ruandezi.

Corpul lui Protais Mpiranya, fostul comandant al gărzii prezidențiale din Rwanda condamnat pentru genocid, zace îngropat sub o lespede de piatră inscripționată cu un alt nume, potrivit investigatorilor ONU care au căutat și au identificat mormântul lui Mpiranya cu ajutorul unei dovezi cruciale obținută dintr-un calculator confiscat: un desen de mână al pietrei de mormânt a lui Mpiranya.

Corpul său a fost deshumat luna trecută la cererea investigatorilor ONU, iar identitatea lui Mpiranya a fost confirmată marți în urma unei analize ADN.

Bărbatul acuzat că a organizat măcelul în urma căruia au fost omorâți mii de ruandezi și că a permis uciderea a și mai multor persoane, a murit în Harare în luna octombrie a anului 2006 în urma unui atac de cord provocat de tuberculoză, la vârsta de 50 de ani.

Moartea sa, la fel ca viața lui Mpiranya, a fost învăluită în mister și ținută secret de familia și suporterii săi. Mpiranya a trăit în Zimbabwe timp de patru ani sub un pseudonim, în ciuda asigurărilor autorităților care spuneau că bărbatul nu se afla în țară.

Investigatorii care i-au urmat pașii până la mormântul din cimitirul Granville au descoperit că Mpiranya a intrat în țară cu un avion al armatei din Zimbabwe și a rămas în contact cu oficiali zimbabwieni pe timpul șederii sale.

Regimul președintelui Robert Mugabe îl considera pe Mpiranya un aliat valoros, în special, pentru rolul său din timpul celui de-al doilea război din Congo (1998-2003).

Fugarul Mpiranya a rămas liber și în viață până după închiderea Tribunalului Penal Internațional pentru Rwanda (TPIR), fondat în 1994 pentru a trage la răspundere persoanele care au comis genocidul soldat cu 800.000 de morți din rândul populației tutsi și etnici hutu moderați.

Tribunalul internațional l-a inculpat pentru opt capete de acuzare, inclusiv pentru genocid și crime împotriva umanității, dar Mpiranya a fost de negăsit și nu a putut fi judecat.

La ora 7 dimineața pe 7 februarie, membrii ai echipei de investigatori au ajuns la cimitirul de lângă Harare, unde mormintele erau aproape invizibile, ascunse fiind sub iarba înaltă.

A durat două ore jumate ca investigatorii să găsească ceea ce căutau: o piatră de mormânt neagră ridicată în memoria lui Sambao Ndume, a cărui dată de naștere era identică cu cea a lui Mpiranya, 30 mai 1956.

Un membru al echipei a povestit despre momentul descoperirii: „A fost acel moment când colegul meu a strigat: 'L-am găsit!' Stăteam cu toții acolo uitându-ne la [mormânt]. A fost exact cum ne-am imaginat. Toată munca grea, suișurile și coborâșurile, au dus la acest moment.”

Inscripția în limba franceză sculptată pe mormântul lui Mpiranya este: „Aici se odihnește pe vecie cel care și-a iubit patria, poporul și familia mai mult decât propria viață”.

În luna mai a anului 2020, Mpiranya a devenit ultimul fugar important dintre cele 93 de persoane condamnate de TPIR și, totodată, cel mai căutat criminal de război din lume.

Pe vremea când era șeful gărzii prezidențiale din Rwanda, potrivit condamnării sale, Mpiranya le-a înmânat subalternilor săi în 1994 o listă cu etnici tutsi de seamă care trebuiau omorâți împreună cu familiile lor.

Mpiranya a înarmat și instruit miliția hutu de temut Interahamwe, reponsabilă pentru sute de mii de crime. După ce a dat semnul ca măcelul poate să înceapă, în aprilie 1994, a avut loc doborârea avionului cu care călătorea președintele țării, Juvenal Habyarimana. Mpiranya și-a trimis apoi acoliții să masacreze populație tutsi.

Soldați ai gărzii prezidențiale au ucis-o pe prim-ministra țării, Agathe Uwilingiyimana, etnic hutu moderat, și i-au mutilat corpul. Cei 10 soldați belgieni slab echipați însărcinați cu protecția premierului au fost împușcați și tăiați în bucăți cu macetele.

După căderea regimului hutu în iulie 1994, Mpiranya a fugit din țară. A petrecut patru ani în Camerun, apoi în Republica Democrată Congo, unde a luptat alături de trupele hutu și cele din Zimbabwe de partea președintelui Laurent Kabila și împotriva armatei ruandeze în al doilea război din Congo.

Când Mpiranya a fost condamnat prima oară în septembrie 2002, prietenii și admiratorii săi din Zimbabwe l-au ajutat să se stabilească în Harare cu ajutorul unui avion militar.

Mpiranya a adus cu el un întreg anturaj de comandanți hutu și, folosind identități false, au înființat un serviciu de transport cu două camioane cumpărate cel mai probabil din profiturile obținute din comerțul cu diamante congoleze.

Condițiile de trai au scăzut pentru Mpiranya care se pare că era mai bun la a da ordine decât la a face afaceri. Acesta a trebuit să renunțe la vila încăpătoare în care a trăit timp de un an și s-a mutat într-un apartament și apoi într-o altă locuință dintr-un cartier mai sărac.

Când Mpiranya s-a îmbolnîvit de tuberculoză, nu mai avea deloc bani ca să plătească pentru îngrijirile medicale de care avea nevoie. Soția sa din Marea Britanie trebuia să lucreze tot mai mult pentru a-i putea trimite bani.

În registrul spitalului în care a primit îngrijiri, Mpiranya a folosit pentru prima dată pseudonimul cu care a ajuns să fie îngropat: Sambao Ndume. Investigatorii ONU cred că familia și prietenii săi au ținut moartea sa secretă pentru a nu demoraliza forțele hutu din Congo.

După ani de zile în care au tot amânat cercetările, autoritățile din Zimbabwe au fost în sfârșit de acord să le permită investigatorilor ca mormântul celui care și-a spus Sambao Ndume să fie dezgropat.

Pe 27 aprilie, căutătorii, un patolog ONU și trei detectivi din Zimbabwe s-au strâns în jurul mormântului la răsăritul soarelui. Împreună cu ei au venit și 20 de jandarmi, ceea ce a spulberat orice speranță ca operațiunea să fie realizată în liniște. Prezența poliției a atras un grup de localnici curioși.

Cu toate că Mpiranya a fost ultima persoană care a avut un rol important în genocidul din Rwanda și care încă nu fusese găsit, alți cinci suspecți sunt încă de negăsit.

„Firește că scopul este să arestăm fugarii”, a spus Serge Brammertz, procurorul șef al echipei de investigatori ONU. „Dar trebuie să îi indentificăm [pe toți], într-un fel sau altul. În primul rând, supraviețuitorii și victimele vor [să primească] un răspuns final.”

„În al doilea rând, dacă spui că această persoană a murit înseamnă că nu mai poate să facă rău și nici nu trăiesc o viață frumoasă ca fugari undeva în timp ce victimele încearcă să își reclădească viața”, a explicat Brammertz. „Și, bineînțeles, pentru ONU și mandatul nostru, trebuie să demonstrăm determinarea noastră și faptul că mergem până la capăt.”