Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 își propun să fie cea mai ecologică ediție din istorie și prima compatibilă cu Acordul de la Paris privind schimbările climatice.
Discuțiile despre „jocurile verzi” datează din aprilie 2021. La momentul respectiv, Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice (COJO) a aspirat chiar la neutralitatea carbonului prin eliminarea din atmosferă a mai multor gaze cu efect de seră decât cele generate de jocuri. Cu toate acestea, referința la zero net a fost abandonată discret în comunicările ulterioare, scrie The Conversation.
Pe hârtie, Jocurile Olimpice de la Paris își propun să reducă la jumătate emisiile de gaze cu efect de seră generate de Jocurile de la Rio 2016 sau Londra 2012, estimate la o medie de 3,5 milioane de tone de echivalent CO2 (Mt CO2 eq). Aceasta cu mențiunea că ambele jocuri au fost printre cele mai puțin ecologice din istorie. De asemenea, au existat critici cu privire la metodologia utilizată pentru calcularea emisiilor, ceea ce a determinat Comitetul Olimpic Internațional să publice un cadru standardizat de calcul al amprentei de carbon pentru Jocurile Olimpice din 2018.
În acest sens, consumul maxim de carbon pentru Paris 2024 a fost stabilit la 1,58 milioane de tone echivalent CO2. Acesta este, fără îndoială, un obiectiv ambițios, mai ales dacă ne gândim că Jocurile de la Tokyo 2020, organizate în timpul unei pandemii și fără spectatori, au generat totuși aproape 2 Mt CO2.
Cele mai mari surse de emisii în timpul mega-evenimentelor sunt, în mod tradițional, transportul participanților și construcția de clădiri și infrastructură. Amprenta de carbon a Jocurilor Olimpice din 2024 estimată până în prezent se împarte în trei părți relativ egale:
Bineînțeles, nu vom cunoaște amprenta de carbon exactă a Jocurilor Olimpice din 2024 până când evenimentul nu va avea loc. Cantitățile și tipurile de materiale de construcție nu au fost confirmate, iar cifrele de participare - estimate în prezent la aproximativ 13 milioane de spectatori - rămân ipotetice.
Dar cea mai mare necunoscută se referă la transport. Călătoriile cu avionul, eventualele greve feroviare, precum și întârzierea lansării a patru noi linii de metrou care ar urma să conecteze regiunea pariziană ar putea duce la creșterea emisiilor.
Și asta fără a menționa controversata construcție a unui nou nod de autostradă pentru Jocurile Olimpice. Cercetările au arătat de mult timp că construcția de noi infrastructuri rutiere generează o creștere durabilă a traficului.
Comitetul Olimpic promite că amprenta de carbon reală va fi publicată în toamnă, după jocuri. Se speră că calculul amprentei de carbon va fi comunicat într-un mod transparent și reproductibil și că cifra va fi verificată de o terță parte independentă, ceea ce corespunde bunelor practici în materie de raportare de mediu.
Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2024 au urmărit mai multe căi de reducere a emisiilor, dintre care majoritatea prezintă deficiențe.
Prima soluție a fost limitarea construcțiilor. 95% din infrastructura celor 26 de locuri de desfășurare a competițiilor exista deja sau este temporară. Orice clădire nouă a fost, de asemenea, proiectată astfel încât să emită mai puțin CO2 decât un edificiu obișnuit.
Un bun exemplu de proiectare ecologică de la Jocurile Olimpice de la Paris este centrul acvatic, care are un cadru din lemn, panouri fotovoltaice pe acoperiș și scaune realizate din materiale locale reciclate. Această ultimă măsură nu schimbă cu nimic amprenta de carbon a centrului acvatic, având în vedere masa relativ mică a plasticului și amprenta sa de carbon pe kilogram în comparație cu masa și amprenta de carbon a altor materiale, în special betonul și metalele. Cu toate acestea, reducerea deșeurilor din plastic și impactul pozitiv asupra economiei locale ar trebui aplaudate.
Satul olimpic de la periferia nordică a Parisului, care va găzdui 14.500 de sportivi în timpul Jocurilor Olimpice și 9.000 de sportivi în timpul Jocurilor Paralimpice, s-a angajat să reducă cu 30% amprenta de carbon față de un proiect de construcție convențional. Cu toate acestea, există o problemă: valoarea de referință aleasă - o tonă de CO₂ eq pe metru pătrat - pare foarte ridicată în comparație cu valorile găsite de studiile de specialitate, care au estimat amprenta de carbon a clădirilor europene în 2022 la 210 kg CO2 eq pe metru pătrat, în medie, pe întregul ciclu de viață. De asemenea, este îngrijorătoare lipsa de precizări din partea Comitetului Olimpic cu privire la faptul dacă obiectivul se referă la impactul doar în timpul construcției sau pe durata ciclului de viață (inclusiv utilizarea ulterioară a clădirilor).
Jocurile doresc să fie alimentate în proporție de 100% cu energie regenerabilă, inclusiv energie fotovoltaică, sisteme geotermale, generatoare alimentate cu biocombustibil și electricitate regenerabilă certificată - o opțiune ale cărei beneficii în materie de emisii de carbon sunt, totuși, criticate de comunitatea științifică.
În ceea ce privește cateringul, două treimi din mesele servite fanilor și jumătate din cele servite personalului și voluntarilor olimpici vor fi vegetariene, ceea ce va reduce la jumătate impactul lor asupra emisiilor de carbon în comparație cu mesele omnivore, iar 25% din produse vor fi locale. Cu toate acestea, trebuie avut în vedere faptul că acestea din urmă nu garantează o amprentă de carbon mai mică.
Compensațiile de carbon sunt, de asemenea, pe masă. COJO intenționează să finanțeze proiecte de reîmpădurire, de conservare a pădurilor și de dezvoltare a energiilor regenerabile în Franța și în străinătate pentru a compensa 100% din gazele cu efect de seră emise de eveniment. Un angajament lăudabil, deși trebuie să observăm că impactul real al creditelor de compensare a emisiilor de dioxid de carbon este larg contestat de comunitatea științifică.
Comunitatea cercetătorilor este împărțită în ceea ce privește durabilitatea mega-evenimentelor. Unii cred că amploarea acestora este incompatibilă cu durabilitatea și că ele servesc în principal intereselor financiare și plăcerii elitelor. Alții le văd ca pe o oportunitate pentru inovare, dezvoltare durabilă și promovarea durabilității.
În termeni concreți, amprenta de carbon preconizată a Jocurilor Olimpice din 2024 este de 1,6 Mt CO2 eq pentru 13 până la 16 milioane de vizitatori, sau aproximativ 100 până la 125 kg CO2 eq de persoană. Aceasta este o cantitate relativ mică în comparație cu amprenta medie anuală de carbon a unei persoane din Europa, care se ridică la 7,8 t CO2 eq. De exemplu, 100 kg CO2 eq echivalează cu emisiile generate de parcurgerea a 500 km cu mașina sau a 10 000 km cu metroul, sau de consumul a 31 de burgeri de vită sau 83 de sticle de vin.
Însă, pentru a respecta Acordul de la Paris privind limitarea încălzirii globale la mai puțin de 1,5 până la 2°C până în 2100 în comparație cu temperaturile preindustriale, trebuie să limităm drastic amprenta anuală de carbon a fiecăruia la mai puțin de 2 t CO₂ eq. Ar fi corect ca țările bogate, care sunt responsabile pentru marea majoritate a emisiilor, să suporte cea mai mare parte a reducerii emisiilor.
Cercetătorii au propus mai multe modalități de a face mega-evenimentele mai durabile, de la reducerea dimensiunii evenimentelor, organizarea lor în mai multe orașe pentru a evita construirea de noi infrastructuri, până la stabilirea de standarde independente de durabilitate și încredințarea evaluării acestora unor organisme independente.
Un fapt pe care toată lumea îl poate susține este că este timpul să reinventăm Jocurile Olimpice și mega-evenimentele pentru a le alinia la obiectivele climatice internaționale. Chiar mai bine: jocurile ar putea contribui activ la tranziția energetică și climatică a regiunii gazdă, de exemplu prin regenerarea urbană. Orașele-gazdă ar putea profita de oportunitatea mega-evenimentelor pentru a izola clădirile, pentru a implementa o infrastructură de energie regenerabilă, pentru a îmbunătăți infrastructura de transport public și activ sau pentru a crea zone urbane de agrement care să îi atragă din nou pe orășenii care pleacă la drum în weekend pentru a scăpa de oraș. Efectele moștenite ale Jocurilor de la Barcelona din 1992 sunt un exemplu minunat de reînnoire urbană reușită din care Parisul s-ar putea inspira, comentează The Conversation.