Canalul Panama, inaugurat la 15 august 1914, a fost unul dintre cele mai importante proiecte realizate în secolul XX.

Ideea creării unui canal de-a lungul istmului Panama pentru conectarea oceanelor Atlantic şi Pacific datează încă din 1500, când regele Carol I al Spaniei i-a cerut guvernatorului regional să găsească o rută de-a lungul râului Chagres. Posibilitatea creării unei căi de acces care să traverseze munţii şi terenul accidentat al junglei a fost imposibil de realizat la acea dată, scrie Agerpres.

Deschiderea oficială a Canalului Panama a fost amânată până la 15 august, ca urmare a declanşării Primului Război Mondial. Evaluat la costuri de peste 350 de milioane de dolari, a fost până la acea dată cel mai scump proiect al SUA. În jur de 3,4 milioane de metri cubi de beton au fost utilizaţi pentru realizarea pereţilor canalului, la care au lucrat, în perioada 1904-1913, peste 56.000 de lucrători. Sursa foto: Profimedia Images Deschide galeria foto

Franţa a fost prima ţară care a încercat realizarea unui astfel de proiect. Condusă de contele Ferdinand de Lesseps, realizatorul Canalului Suez din Egipt, echipa de construcţie a proiectat săparea terenului pentru realizarea canalului la nivelul mării, în 1880. Ploile, însă, au generat alunecări serioase de teren şi nu au existat modalităţi eficiente de combatere a malariei şi febrei galbene, drept pentru care De Lesseps a înţeles rapid că era foarte dificil să realizeze un canal la nivelul mării. Finanţările s-au oprit în 1888.

În urma deliberărilor la nivelul Comisiei Canalului Istmic American şi a demersurilor exercitate de preşedintele american Theodore Roosevelt, Statele Unite au cumpărat acţiunile Franţei la proiectul de realizare a zonei canalului pentru suma de 40 de milioane de dolari, în 1902. Un an mai târziu, SUA au negociat cu noul guvern panamez detaliile acordului care ofereau drepturi permanente asupra zonei canalului.

Proiectul a demarat cu o ceremonie, la 4 mai 1904, însă inginerul John Wallace, care coordona lucrările, a întâmpinat probleme, cum ar fi echipamentele cu defecţiuni tehnice lăsate de partea franceză, malaria sau febra galbenă care afectau forţa de muncă. Sub presiunea continuării lucrărilor, inginerul John Wallace a demisionat după un an.

În iulie 1905, specialistul în construcţia de drumuri, John Stevens, a cerut echipament nou, a schimbat planurile de realizare ale canalului şi l-a convins în acest sens pe preşedintele american să accepte noile planuri tehnice. Pentru eliminarea problemelor medicale care afectau forţa de muncă a fost necesară implicarea medicului militar William Gorgas care, prin măsurile luate, a reuşit să reducă numărul cazurilor de malarie şi febră galbenă, în noiembrie 1905, conform sursei citate anterior.

Preşedintele american a verificat personal stadiul lucrărilor, în noiembrie 1906, însă proiectul a întâmpinat o întârziere după demisia lui Stevens, la doar câteva luni de la vizita preşedintelui la şantier. Roosevelt l-a numit coordonator al lucrărilor pe inginerul millitar George Washington Goethals.

În 1913, proiectul a început să prindă contur. Două echipe lucrau din direcţii opuse şi s-au întâlnit în zona de centru numită Culebra Cut, în mai 1913. În octombrie acelaşi an, preşedintele american Woodrow Wilson a acţionat de la Casa Albă telegraful care a determinat explozia de la Canalul Gamboa şi a inundat porţiunea finală de la Culebra Cut, indică https://www.history.com.

Deschiderea oficială a Canalului Panama a fost amânată până la 15 august, ca urmare a declanşării Primului Război Mondial. Evaluat la costuri de peste 350 de milioane de dolari, a fost până la acea dată cel mai scump proiect al SUA. În jur de 3,4 milioane de metri cubi de beton au fost utilizaţi pentru realizarea pereţilor canalului, la care au lucrat, în perioada 1904-1913, peste 56.000 de lucrători.

Apreciat de Societatea Americană de Inginerie Civilă drept una dintre cele şapte minuni ale lumii moderne, canalul a fost traversat în septembrie 2010 de nava numărul un milion.