Politica (183360)

Decizii, declaratii si context din politica interna.

Radu Miruta a anuntat neregulile gasite in urma controlului la CSA Steaua, pe care le-a trimis la DNA: „Vreau sa ajunga in Divizia A”

Radu Miruță, ministrul Apărării, a anunțat rezultatele controalelor la Clubul Sportiv al Armatei (CSA) Steaua. Mai multe nereguli, care țin de contractele de achiziție ale CSA, pontajele angajaților sau parteneriate cu alte instituții, au ajuns pe masa procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA), potrivit ministrului. În schimb, Miruță a punctat că își dorește ca echipa de fotbal CSA Steaua să ajungă în Liga I și a invitat la discuții „orice entitate privată” care și-ar dori să intre într-un parteneriat cu MApN.

Guvernul a decis actualizarea chiriilor pentru locuintele de stat, dupa aproape 20 de ani. Cu cat cresc tarifele

Guvernul a aprobat, în ședința de joi, la propunerea Ministerului Dezvoltării, actualizarea tarifelor pentru chiriile locuințelor de stat, care nu au mai fost modificate din 2007, astfel că sumele plătite de chiriași vor crește semnificativ, în funcție de inflație, pentru locuințele aflate în proprietatea statului sau a autorităților locale, inclusiv locuințe de serviciu, de intervenție și cămine pentru salariați.

Ministerul Finantelor a anuntat reorganizarea Autoritatii Vamale Romane, pentru controale mai rapide si reducerea timpilor de vamuire

Ministerul Finanțelor a anunțat joi o reorganizare amplă a Autorității Vamale Române, care presupune trecerea la un model modern bazat pe analiză de risc centralizată, digitalizare și control ulterior, cu scopul de a reduce timpii de vămuire, de a elimina controalele inutile din punctele de frontieră și de a alinia sistemul vamal la standardele europene și internaționale.

„Au fost cumparate din banii lui Soros”. Putin a inceput razboiul cu cartile din bibliotecile Rusiei

Autoritățile au început să retragă din bibliotecile publice cărțile care au intrat în fonduri înainte de introducerea efectivă a cenzurii de stat. În Ekaterinburg se preconizează retragerea de pe rafturile bibliotecilor a aproximativ 30% din cărțile achiziționate în anii 1990, a declarat Irina Cheremisina, directoarea asociației municipale a bibliotecilor din oraș.

Legea violentei la competitiile sportive, aprobata de Senat. Otelul Galati: „Spectacolul sportiv si drepturile fanilor sunt afectate”

Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de prim for sesizat, modificarea Legii 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței la competițiile sportive, introducând, între altele, reguli pentru consumul responsabil de băuturi slab alcoolizate și tehnologii moderne de siguranță în stadioane. Deputatul PNL Ionuț Stroe a susținut că legea va face sportul „mai atractiv și mai sigur” și va crește veniturile cluburilor, în timp ce Oțelul Galați a criticatmăsurile ca fiind „excesiv de restrictive” pentru fani.

Ar putea Donald Trump sa retraga SUA din NATO? Ce arata legea americana si tratatul Aliantei

Președintele american Donald Trump a amenințat miercuri că va retrage Statele Unite din NATO, pe fondul refuzului membrilor europeni ai Alianței de a trimite nave pentru a debloca Strâmtoarea Ormuz, lângă Iran. Dar ar putea Trump să retragă SUA din Alianță? Reuters explică care sunt prevederile tratatului și ale legislației americane privind o eventuală retragere.