Politica (184757)

Decizii, declaratii si context din politica interna.

Aproape 2000 de romani au fost repatriati de MAE. tarnea: 300 de persoane sunt acum pe listele prioritare. Cele mai multe, din Emirate

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a mers luni la Aeroportul Internațional Henri Coandă pentru a discuta cu românii repatriați din Orientul Mijlociu. Un al doilea avion organizat prin mecanismul de protecție civilă al Uniunea Europeană a aterizat recent la Otopeni, aducând acasă zeci de persoane blocate în zonă. În total, aproape 2.000 de români au revenit în țară în ultimele zile, prin zboruri de repatriere și curse comerciale facilitate de Ministerul Afacerilor Externe. „Sunt în jur de 300 de persoane care rămân astăzi în listele prioritare, cele mai multe din Emiratele Arabe Unite”, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Ţărnea.

Sindicalistii din Educatie reclama intimidari si presiuni pentru ca profesorii sa participe la simularea examenelor nationale

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” reclamă, luni, „presiuni şi intimidări nemaiîntâlnite” din partea conducerilor unităţilor de învăţământ şi a inspectoratelor şcolare pentru ca angajaţii să participe la simularea examenelor naţionale. „A boicota aceste simulări este un act minim de demnitate, o formă de protest care nu ne afectează financiar, dar care trimite un semnal puternic”, au transmis sindicaliştii.

Decizie in dosarul privind tentativa de lovitura de stat in care sunt vizati Georgescu si Potra. Mai multe probe au fost excluse

Judecătorii Curții de Apel București au eliminat mai multe probe din dosarul în care Călin Georgescu, mercenarul Horațiu Potra, fiul și nepotul acestuia, dar și alți apropiați, sunt acuzați de acțiuni împotriva ordinii constituționale și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Probele eliminate de judecători sunt, practic, mai multe declarații făcute în calitate de martori de apropiații lui Horațiu Potra în decembrie 2024, la scurt timp după primele rețineri din acest caz. Cererile și excepțiile formulate de Călin Georgescu și Horațiu Potra au fost, însă, respinse ca nefondate. 

Mircea Abrudean, despre scandalul Ponta - Toiu: „Cred ca e nevoie de foarte multa coordonare, discutii si mai putin zgomot”

Preşedintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a declarat luni, despre scandalul repatrierii fiicei lui Victor Ponta şi a Dacianei Sârbu că este un subiect delicat, care cu siguranţă trebuie analizat de cine trebuie să facă asta şi trasă o concluzie pentru că nu poate să rămână suspans, în spaţiul public, cu privire la securitatea cetăţenilor români.

„Noaptea s-a transformat in zi”: iranienii descriu atacurile asupra depozitelor de petrol din Teheran. „Miros de ars si fum peste tot”

Fumul negru și dens încă se ridica în cer, funinginea acoperea străzile și mașinile, balcoanele erau pline de mizerie neagră, iar aerul toxic umpluse plămânii locuitorilor: Teheranul tocmai se trezea după o noapte de atacuri aeriene asupra depozitelor de petrol ale orașului, duminică. În mesajele trimise către Guardian, oamenii au descris situația din casele lor și de pe străzi, unii numind-o „apocaliptică”. Cu soarele acoperit, localnicii dezorientați din capitala Iranului au fost nevoiți să aprindă luminile pentru a vedea în întuneric.