FCSB a anuntat oficial plecarea antrenorului Elias Charalambous si a secundului Mihai Pintilii. Cine ar urma sa fie principal

Elias Charalambous nu mai este, începând de astăzi, antrenorul FCSB, a anunţat, luni, echipa campioană în social media.

Tehnicianul cipriot părăseşte clubul nostru după un mandat de aproape trei ani, în timpul căruia a cucerit două titluri şi două Supercupe ale României.De asemenea, roş-albaştrii au obţinut rezultate impresionante în cupele europene în această perioadă, reuşind să atingă faza optimilor de finală în UEFA Europa League în sezonul 2024-2025, respectiv faza principală a aceleiaşi competiţii în sezonul actual.Tot luni, FCSB a anunţat încheierea contractului cu antrenorul secund Mihai Pintilii.Figură marcantă a clubului începând cu 2012, fostul căpitan a preluat echipa, ca tehnician, în noiembrie 2022 şi a devenit principalul colaborator al lui Elias Charalambous din martie 2023, când cipriotul a fost numit ca antrenor principal.Din această postură, Mihai şi-a trecut în palmares două titluri de campion şi două Supercupe ale României şi a participat activ la rezultatele extraordinare din cupele europene în ultimii doi ani.

Potrivit finanţatorului Gigi Becali, echipa ar urma să fie preluată de Mirel Rădoi.