Obţinând un scor istoric la alegerile legislative din Norvegia, dreapta populistă îşi datorează în mare parte succesul tineretului şi în special bărbaţilor, atraşi de discursul său anticorporatist, anti-elite şi anti-imigraţie difuzat pe reţele sociale devenite o sursă esenţială de informaţie, comentează AFP, preluată de Agerpres.Dacă stânga este cea care a câştigat, permiţând prim-ministrului laburist Jonas Gahr Store să rămână la putere încă patru ani, Partidul Progresului (FrP) a înregistrat luni cea mai bună performanţă de la înfiinţarea sa în 1973, obţinând aproape un sfert din voturi (23,9%) şi devenind principala forţă de opoziţie. "În seara aceasta, vom sărbători cel mai bun rezultat din toate timpurile, iar obiectivul meu este ca acesta să fie doar începutul", a afirmat lidera formaţiunii politice, Sylvi Listhaug, în faţa susţinătorilor entuziasmaţi, printre se numărau foarte mulţi tineri.Conform unui sondaj realizat de canalul NRK, FrP este acum primul partid în preferinţele bărbaţilor cu vârste sub 30 de ani, o tendinţă observată într-un număr tot mai mare de ţări din Europa. Profesorul de ştiinţe politice la Universitatea din Tromso, Jonas Stein, vede în această situaţie "o combinaţie de factori". "Este vorba despre economie - sunt oameni care vor să păstreze o parte mai mare din ceea ce câştigă şi să poată să se îmbogăţească - şi o formă de contestare a egalitarismului şi a unei părţi a forţelor progresiste", declarat pentru AFP profesorul norvegian de ştiinţe politice.