Niciodată în memoria Statelor Unite sistemul democratic nu a părut mai fragil. Întrebarea care se pune acum este dacă valorile pe care s-a construit acest sistem sunt capabile să îl repare. Asasinarea miercuri a influencerului conservator Charlie Kirk într-un campus universitar din Utah, videoclipurile cu acest eveniment fiind difuzate în mod repetat pe rețelele de socializare, a fost cel mai recent episod dintr-o serie de acte de violență îndreptate împotriva unor personalități din diferite tabere ideologice și politice. Acest fenomen se manifestă cu o intensitate și o frecvență nemaiîntâlnite în ultimii peste 50 de ani, scrie The Washington Post într-o analiză pe marginea evenimentelor din Statele Unite.
În același timp, normele și instituțiile comune cedează locul unei politici de tip joc cu sumă zero, conduse de un președinte care își extinde autoritatea executivă în moduri fără precedent, transformând o țară deja polarizată într-un câmp de luptă și mai acerb între roșii și albastri.
Membrii familiei lui Tyler James Robinson, suspectul în vârstă de 22 de ani în uciderea lui Kirk, l-au descris ca pe o persoană cufundată în cultura online, care devenise „mai politică” în perioada premergătoare atacului. Se spune că cartușele nefolosite descoperite de anchetatori aveau gravate mesaje, inclusiv unul care spunea „Hei, fascistule! Prinde-le!”.
Guvernatorul republican al statului Utah, Spencer Cox, a declarat că ceea ce s-a întâmplat este „mult mai mult decât un atac asupra unei persoane. Este un atac asupra noastră, asupra tuturor. Este un atac asupra experimentului american”.
„Acesta este momentul nostru. Escaladăm sau găsim o ieșire?”, a adăugat Cox la o conferință de presă, vineri. „Este o alegere, iar fiecare dintre noi are de făcut această alegere.”
Un loc unde țara a luat de obicei astfel de decizii a fost la urne – motiv pentru care miza alegerilor parlamentare de anul viitor este uriașă.
Partidul aflat la Casa Albă se află, istoric, într-un dezavantaj; aproape întotdeauna pierde locuri în Congres. Majoritatea republicană din Cameră este în prezent una fragilă.
Astfel, Donald Trump caută să obțină orice câștig posibil, încurajând eforturile de redesenare a circumscripțiilor electorale în statele conduse de republicani, începând cu Texas, unde ar putea câștiga cinci locuri suplimentare – o mișcare ce ar putea fi replicată în California și, posibil, în alte bastioane democrate.
Democrații au descoperit în 2024 că prezentarea alegerilor ca o confruntare între democrație și autocrație a avut un impact limitat, într-o perioadă în care mulți alegători erau mai preocupați de stresul financiar al vieții de zi cu zi.
Așa cum a spus atunci strategul democrat David Axelrod: „Dacă vorbești despre democrație la masa de seară, probabil e pentru că nu trebuie să-ți faci griji cu privire la costul mâncării de pe masă.” Axelrod continuă să creadă că argumentul despre democrație rezonează mai ales cu elitele aflate în confort economic.
Dar ridicarea stării democrației la rang de temă centrală ar putea avea acum mai multă rezonanță, susțin alți democrați, cu Trump din nou la putere și împingând limite într-un mod care altădată părea de neimaginat.
„Drumul spre autoritarism este presărat cu oameni care îți spun că exagerezi”, a spus guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz, candidatul democrat la postul de vicepreședinte în 2024, într-un interviu de vineri.
„Ei bine, când vecinii lor sunt ridicați de autoritățile pentru imigrație, când văd asta acum, văd ce se întâmplă în realitate. Nu mai este doar: «uite, Trump va face ce vrea». Va încălca legea, va ocoli Congresul, va retrage finanțări fără autoritate legală. Toate aceste lucruri se întâmplă deja.”
„Cred că susținătorii lui cei mai fideli se vor răzgândi? Nu”, a spus Walz. „Dar cei 70 de milioane de alegători care au stat acasă văd acum ce se întâmplă. Devine ceva mult mai personal pentru ei.”
Aceasta este și premisa avansată de stratega politică Stacey Abrams, fosta lideră a minorității democrate din Camera Reprezentanților din Georgia, care a devenit cunoscută la nivel național după cele două candidaturi eșuate la guvernare, când a atras atenția asupra problemelor de suprimare a votului.
Abrams plănuiește să lanseze o campanie națională cu un buget de șapte cifre, bazată pe un cadru de 10 puncte prin care va argumenta că mecanismele de protecție ale democrației deja se erodează.
Autoritarismul nu apare brusc, a spus Abrams. „Se instalează treptat și devine o forță inevitabilă. Și nu-l poți dezrădăcina decât dacă începi să lupți împotriva lui din timp.”
