Economie (183360)

Economie, business si impactul in viata de zi cu zi.
Alesii din Parlament, inspirati de Donald Trump. Proiect prin care Romania lanseaza propriul program „Viza de Aur”

Alesii din Parlament, inspirati de Donald Trump. Proiect prin care Romania lanseaza propriul program „Viza de Aur”

Aleșii din Parlamentul României se inspiră de la Donald Trump. După ce președintele SUA a introdus „viza de aur” (Golden Visa), acum vedem o adaptare a măsurii și la noi, printr-un proiect de lege depus de PNL la Senat. Cetățenii din afara Uniunii Europene care investesc în România cel puțin 400.000 euro vor primi un permis de ședere temporară pe o perioadă de 5 ani. Ar putea să ceară apoi și cetățenia.

John Bolton, al treilea adversar politic important al lui Trump care se confrunta cu acuzatii penale in ultimele saptamani

John Bolton, al treilea adversar politic important al lui Trump care se confrunta cu acuzatii penale in ultimele saptamani

Un juriu federal l-a pus sub acuzare joi pe fostul consilier pentru securitate naţională John Bolton, a anunţat un oficial de rang înalt al Departamentului Justiţiei. Bolton a fost pus sub acuzare la tribunalul federal din Maryland, unde locuieşte şi unde procurorii au investigat dacă a păstrat în mod necorespunzător materiale clasificate după plecarea sa cu scandal de la Casa Albă în prima administraţie Trump, relatează News.ro.

Un deputat rus vrea sa scada nivelul de trai in Rusia pentru a creste natalitatea: Cu cat traiesc mai bine, cu atat au mai putini copii

Un deputat rus vrea sa scada nivelul de trai in Rusia pentru a creste natalitatea: Cu cat traiesc mai bine, cu atat au mai putini copii

Deputatul rus Oleg Matveicev, membru al Partidului Rusia Unită, susține că pentru a crește natalitatea în Rusia e nevoie să fie scăzut nivelul de trai al populației, relatează The Moscow Times. „Cu cât oamenii trăiesc mai bine, cu atât au mai puțini copii”, argumentează el. Afirmațiile vin în contextul în care Rusia se confruntă cu o criză demografică.

„Sa facem Srpska mareata din nou”: Cum au ajuns apropiatii lui Trump sa se alieze cu un lider din Balcani sustinut de Putin

„Sa facem Srpska mareata din nou”: Cum au ajuns apropiatii lui Trump sa se alieze cu un lider din Balcani sustinut de Putin

Apariția lui Rudy Giuliani, unul dintre cei mai mari susținători ai președintelui american, la un miting politic al lui Milorad Dodik, președintele demis al Republicii Srpska, la doar câteva săptămâni după întoarcerea la Casa Albă a lui Donald Trump, a marcat începutul unei campanii extinse și costisitoare menite să convingă administrația de la Washington să vină în apărarea liderului autoritar prorus sancționat de SUA, care contestă eforturile autorităților bosniace de a-l înlătura de la putere. Obiectivul campaniei este să îl prezinte pe Dodik ca pe un fel de „Trump din Balcani” care este dispus să încheie acorduri foarte profitabile pentru americani.

Cum recunoastem reducerile reale de Black Friday 2025. Specialistii economici atentioneaza: „Sa se evite aceste capcane”

Cum recunoastem reducerile reale de Black Friday 2025. Specialistii economici atentioneaza: „Sa se evite aceste capcane”

Pe măsură ce se apropie cel mai așteptat eveniment de shopping al anului, Black Friday 2025 promite din nou oferte spectaculoase și reduceri greu de ignorat. Totuși, într-un context economic marcat de inflație și de scăderea puterii de cumpărare, tot mai mulți români se întreabă cât de reale sunt, în fapt, aceste discounturi. Într-o piață în care marketingul agresiv și artificiile comerciale pot crea iluzia unor prețuri avantajoase, identificarea reducerilor autentice devine o necesitate. Adrian Negrescu, consultant economic, a explicat pentru Digi24.ro la ce detalii ar trebui să fie atenți cumpărătorii în acest sezon, pentru a se asigura că ofertele de Black Friday sunt cu adevărat avantajoase.

„Internationala Neagra”: Miscari neonaziste din Europa s-au intalnit in Rusia sa formeze o liga a suveranistilor. Cine a participat

„Internationala Neagra”: Miscari neonaziste din Europa s-au intalnit in Rusia sa formeze o liga a suveranistilor. Cine a participat

Un congres internațional al mișcărilor de extremă dreapta și neonaziste a avut loc în luna septembrie în clădirea parlamentului regional din Sankt Petersburg. La evenimentul organizat de „oligarhul ortodox” Konstantin Malofeev, care s-a încheiat prin înființarea Ligii Suveraniste Internaționale „Paladinii”, a participat inclusiv ideologul lui Putin, Alexandr Dughin, potrivit unei investigații The Insider.

Cum a ajuns premierul spaniol Pedro Sanchez „baiatul rau” din curtea NATO

Cum a ajuns premierul spaniol Pedro Sanchez „baiatul rau” din curtea NATO

Premierul spaniol Pedro Sánchez se află din nou în centrul controverselor după ce a refuzat să semneze noile angajamente NATO privind creșterea cheltuielilor militare. Atitudinea sa a atras critici din partea Statelor Unite și a mai multor state europene, care îl acuză că subminează solidaritatea Alianței în plin război Rusia-Ucraina, scrie Politico.

Finlanda dispune deja de 50.000 de adaposturi antiatomice. Nu se mai intreaba „ce ar fi daca”, ci se pregateste pentru „cand”

Finlanda dispune deja de 50.000 de adaposturi antiatomice. Nu se mai intreaba „ce ar fi daca”, ci se pregateste pentru „cand”

În timp ce o mare parte a Europei dezbate încă pe tema „ce s-ar întâmpla dacă”, Finlanda pare să trăiască deja pentru momentul „când”. Între Finlanda și restul Europei există multe mici diferențe – și una uriașă: în timp ce 26 de țări din UE credeau că odată cu sfârșitul Războiului Rece, amenințarea militară va fi de domeniul trecutului, finlandezii nu au crezut niciodată acest lucru. Consecința: de la trauma Războiului de Iarnă din 1939/40, când Armata Roșie a invadat țara lor, finlandezii au continuat să construiască buncăre.