Ucraina a catalogat conditiile de pace ale Rusiei drept „ultimatumuri” nerealiste. O delegatie de la Kiev ajunge in Congresul SUA
Ucraina a denunţat marţi condiţiile de pace prezentate de Rusia cu o zi înainte în timpul negocierilor de la Istanbul, apreciind că sunt „ultimatumuri” nerealiste care nu vor duce la încheierea războiului, relatează AFP, citată de Agerpres. Între timp, o delegație ucraineană, din care face parte și consilierul președintelui Volodimir Zelenski, vizitează miercuri Congresul SUA pentru a susține proiectul de lege privind sancțiunile împotriva Rusiei.
