Economie (183360)

Economie, business si impactul in viata de zi cu zi.

Controversa starnita de fostul ministru Stelian Ion: Ancheta Nordis stagneaza de aproape jumatate de an. Replica DIICOT

Parchetul General a transmis vineri, 22 august, că Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT)  nu a cerut nicio expertiză în cadrul dosarului Nordis, ca răspuns la o acuzație lansată în aceeași zi de fostul ministru al Justiției, Stelian Ion. Acesta a acuzat DIICOT că ancheta Nordis stagnează și că dosarul ar fi „tergiversat”. Reprezentanții DIICOT au răspuns la rândul lor fostului ministru, menționând că până în prezent au audiat peste 2.000 de persoane, au percheziționat peste 200 de dispozitive electronice și au creat un dosar de 400 de volume. 

Administratorul unui parc de distractii din Franta a fost retinut pentru ca a interzis accesul unui grup de turisti israelieni

Administratorul unui parc de agrement din sudul departamentului Pirineii Orientali a fost reţinut joi pentru „discriminare pe motive religioase” după ce a refuzat accesul unui grup de 150 de tineri turişti israelieni, cu vârste cuprinse între 8 şi 16 ani, „deşi rezervarea fusese făcută cu mult timp în avans”.Managerul centrului de agrement, situat în Porté-Puymorens, „le-a spus contactelor sale că refuză accesul în unitatea sa din cauza 'convingerilor personale'", potrivit Parchetului. Grupul de 150 de turişti israelieni, toţi minori cu vârste cuprinse între 8 şi 16 ani, aflaţi în vacanţă în Spania, a fost refuzat „chiar dacă rezervarea fusese făcută cu mult timp în urmă”.

ONU declara oficial stare de foamete in orasul Gaza. Un sfert din populatie nu are ce manca

Orașul Gaza și zonele înconjurătoare suferă oficial de foamete, iar aceasta se va extinde probabil, a stabilit vineri un organism global de monitorizare a acestui fenomen, o evaluare care intensifică presiunea asupra Israelului pentru a permite intrarea mai multor ajutoare în enclava palestiniană. Sistemul integrat de clasificare a fazelor de securitate alimentară (IPC) a anunțat că 514.000 de persoane - aproape un sfert din palestinienii din Gaza - suferă de foamete, iar numărul acestora va crește la 641.000 până la sfârșitul lunii septembrie, arată Reuters.

O intalnire Putin-Zelenski, din ce in ce mai indepartata. Moscova acuza Kievul ca spune „nu” la toate. Ce raspuns da Ucraina

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că nu există o agendă pentru un eventual summit între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, acuzându-l pe liderul de la Kiev că a spus „nu” la toate. La rândul său, Zelenski acuză Rusia că face tot posibilul pentru a împiedica întâlnirea dintre el şi Vladimir Putin şi a îndemnat aliaţii Ucrainei să impună noi sancţiuni Moscovei, dacă aceasta nu manifestă interes pentru pace, relatează Reuters.