Actualitate (180169)

Cele mai importante stiri ale zilei, rapid si clar.

Un avion a ramas blocat pe pista aeroportului din Cluj, dupa aterizare. Unul dintre piloti a fost luat cu ambulanta, inconstient

Aterizările şi decolările de la Cluj au fost oprite, luni seară, din cauza unui avion Ryanair care a rămas pe pistă imediat după aterizare. Unul dintre piloţi a fost luat inconştient de la faţa locului. Două avioane au fost direcţionate către Sibiu, unde au alimentat şi ulterior au revenit la Cluj. Reprezentanţii companiei Ryanair au precizat că „un membru al echipajului” s-a simţit rău, la aterizare, fiind preluat de personal medical, iar „pasagerii au fost debarcaţi după o scurtă întârziere (o oră)”.

Mosteanu exclude posibilitatea ca Putin sa atace NATO: „Rusia abia reuseste sa tina frontul cu Ucraina”

Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a declarat marţi că nu există o relaţie de cauzalitate directă între retragerea parţială a trupelor americane şi potenţiale strategii ale Rusiei, care „abia reuşeşte să ţină frontul cu Ucraina”. El exclude posibilitatea ca Rusia să declanșeze un atac împotriva unei țări membre NATO, lipsa resurselor fiind principalul motiv.

Seful NATO vine la Bucuresti. Nicusor Dan va discuta cu Mark Rutte despre amenintarile rusesti si apararea Romaniei

Preşedintele României, Nicuşor Dan, îl va primi miercuri, la Palatul Cotroceni, pe șeful NATO, Mark Rutte, aflat în prima sa vizită în România de la preluarea conducerii Alianţei. Cei doi vor discuta despre apărarea flancul estic și securitatea țării noastre, a transmis Administrația Prezidențială. Iar joi, vor participa la Forumul NATO pentru Industria de Apărare.

„Sir David Beckham”: Starul fotbalului englez a fost innobilat de Regele Charles

Fostul căpitan al naționalei Angliei, Sir David Beckham, a fost înnobilat pentru serviciile aduse fotbalului și societății britanice. În vârstă de 50 de ani, el fusese inclus pe lista distincțiilor de ziua de naștere a Regelui Charles în acest an, iar marți a fost făcut cavaler de către suveran în cadrul unei ceremonii desfășurate în Berkshire, relatează BBC.

Incident violent la metrou: un paznic a fost lovit cu pumnul de un calator. Politia s-a autosesizat dupa ce imaginile au ajuns online

Un agent de pază de la metrou, în vârstă de 57 de ani, a fost lovit în plină figură de un bărbat, în staţia Piaţa Unirii 2, după ce între cei doi a izbucnit un conflict. În urma incidentului, petrecut sâmbătă seară, poliţiştii s-au sesizat din oficiu. Până la acest moment, paznicul nu a depus plângere împotriva agresorului, rezervându-şi dreptul să facă acest lucru în termenul legal. 

Legea armatei voluntare. Mosteanu: Unele competente s-ar putea sa nu poata fi acoperite. Sa pastram in rezerva si unele specialitati

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a participat, marţi, la şedinţa comisiei de apărare din Senat, unde s-a discutat legea privind armata voluntară. Acesta spune că s-a luat în calcul oportunitatea de a ţine în rezerva operaţională anumite specialităţi, în condiţiile în care anumite competenţe, mai ales în ceea ce priveşte războiul modern, s-ar putea să nu poată fi acoperite de rezerva operaţională existentă sau pe care România o va avea în următorii ani.