Incidentul a avut loc la stația de metrou Piața Unirii 2, în București. Totul ar fi pornit de la mai multe discuții în contradictoriu între paznic și călător.
În imaginile surprinse de un martor se vede cum bărbatul îl lovește cu putere, cu pumnul în față, pe paznicul aflat lângă turnicheți.
Poliția s-a autosesizat după ce aceste scene violente au apărut pe internet. Sunt analizate imaginile de pe camerele de supraveghere pentru a stabili ce s-a întâmplat mai exact.
Cei doi bărbați implicați în incident au fost identificați. Agresorul ar fi un bărbat în vârstă de 37 de ani, cetățean român.
Poliţia Capitalei a menţionat că agentul de pază şi-a rezervat dreptul de a depune plângere, în termenul legal.
Cercetările sunt continuate de către Brigada de Politie pentru Transportul Public - Serviciul de Poliţie Metrou, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
