„Zonele albastre” sunt regiunile de pe Pământ unde oamenii ajung de cele mai multe ori să trăiască sănătoși până la bătrânețe. Există doar cinci astfel de zone pe întreaga planetă, iar cercetările arată că ele au apărut în urma unei combinații de factori, de la dietă și climă, până la religie. Una dintre aceste zone excepționale se află în Costa Rica, scrie BBC.

După o călătorie cu canoea pe râul Yorkin, pornind din orașul Puerto Viejo de pe coasta dinspre Marea Caraibilor a Costa Ricăi, se ajunge tot mai adânc în jungla de la granița cu Panama. Aici își face veacul populația de băștinași bribri, care au reușit să își păstreze cultura vie după mai multe invazii ale colonialiștilor europeni.

Jungla este plină de viață, iar bribri se folosesc de tot ceea ce crește aici în mod natural, de la rășina arborelui de camfor pentru îndepărtarea țânțarilor și până la o plantă pe care o mestecă pentru ameliorarea durerilor de dinți.

„Noi nu cultivăm monoculturi pentru că plantele evoluează să lucreze în armonie: legumele pun azot în sol și bananierii pun potasiu, așa că nu avem nevoie de produse sau fertilizatori artificiali”, a explicat Albin, un ghid local.

„Fiecare plantă atrage diferite păsări, așa că sunt sute de specii de păsări aici, în timp ce ai putea găsi doar în jur de 10 la o fermă de monocultură. Fiecare specie mănâncă diferite insecte și sunt și șerpi coral și boa care omoară rozătoare, așa că nu avem nevoie de pesticide sau capacane.”

Pe drumul spre sat, Albin a cules mai multe fructe, majoritatea necunoscute turiștilor. „Ăsta este un măr de apă. Ăsta este fructul maimuței. Și acela este fructul stea. Arată diferit de cele pe care le-ai găsi într-un supermarket pentru că sunt mai puțin hibridizate.”

Băștinașii bribri cultivă și arbori de cacao. „Oamenii noștri credeau că este cel mai frumos copac din paradis și că semințele erau folosite ca monedă de schimb”, a povestit Albin. Turiștii pot cumpăra de la ei unt de cacao, folosit mai apoi la obținerea ciocolatei.

„De când au venit europenii aici, noi, bribri, au fost sub presiune. Acum, guvernul vrea să construiască baraje și ne cere să cedăm pământurile noastre pentru 'binele țării noastre' și pentru o sumă uriașă. Dar oamenii noștri au dat deja totul invadatorilor. Și la ce ne-a ajutat asta? Tot ce avem este pământul nostru și tradițiile noastre. Și cacaua noastră.”

„În câțiva ani, barajul va fi dat uitării și va fi nevoie de și mai multă energie și noi râuri vor fi îndiguite și jungla transformată în plantații de bananieri. Dar acest sat și cultura noastră vor dispărea pentru totdeauna. Turismul îi forțează pe oameni să ne bage în seamă. Și, cu cacaua noastră, oamenii învață povestea poporului nostru”, a explicat Albin.

„Este ciudat. Cacaua era importantă pentru strămoșii noștri. Era o plantă sacră care ne făcea puternici – nu doar fizic, ci spiritual. Acum este una dintre motivele pentru care vin turiștii și asta s-ar putea să ne salveze din calea exploatării.”

„Când este preparată în acest fel, ciocolata poate fi un superaliment. Plin de antioxidanți și flavonoide, care reduc inflamația. Poate ajuta la prevenirea cancerului și are și proprietăți ezoterice, spirituale pentru poporul nostru.”

„Dar o viață sănătoasă vine din multe lucruri: comunitate, senzația că ai un scop, să stai în aer liber, o viață activă. Și o îngrijire medicală bună, bineînțeles, ceea ce este dificil în aceste comunități izolate. Dar, de fapt, nu toată Costa Rica este o zonă albastră. Ca să găsești adevărata zonă albastră trebuie să mergi la Nicoya.”

Nicoya se află pe partea opusă a Costa Ricăi față de pământurile băștinașilor bribri, pe o peninsulă care se extinde înspre Pacific. Cultura Chorotegan a băștinașilor din Nicoya are mai multe în comun cu mezoamericanii din Mexic decât cu populația bribri din junglă din cauza geografiei Americii Centrale.

„Zona albastră este reală”, a spus Ezekiel Aguirre Perez, un olar tradițional din orașul Mutambu. „Pe aici, oamenii trăiesc deseori peste 80 sau 90 de ani și asta fără a avea acces la îngrijiri medicale. Nu iau vitamine și așa mai departe. În schimb, stilul lor de viață este sănătos.”

Cercetătorii care au studiat zonele albastre au scos în evidență importanța dietei bazate pe multe legume și un consum scăzut de carne.

În Nicoya, porumbul este folosit la toate, de la chifteluțe și până la supe. Se folosește și la băuturile alcoolice, chicha și chicheme.

În cultura Chorotega, există un simț foarte puternic al comunității – întreaga localitate se adună pentru a construi o casă nouă. Conceptul se numește „mano vuelta”, care se traduce aproximativ ca „muncă în folosul comunității”.

„Oamenii caută trucuri ca să trăiască mai mult”, a spus Ezekiel. „Dar nu poți să trăiești o viață de consum și lăcomie și apoi să o echilibrezi cu superalimente. Trebuie să trăiești într-un mod integrat: o viață activă, o viață cu bunătate, o viață de comunitate.”

„Când cineva din sat are nevoie de o casă nouă, ne adunăm cu toții și o construim. Când cineva sacrifică un porc, venim toți și îl împărțim. Nimeni nu mănâncă prea mult, dar avem cu toții destul. Și facem cu rândul ca să ajutăm.”

Ezekiel a povestit și despre un bărbat pe nume Pachito care trăiește în apropiere și care a sărbătorit de curând 100 de ani. Pachito s-a întors acasă pe un cal alb pe care l-a legat în grădina din spate.

„Îmi cer scuze pentru întârziere, dar a trebuit să vizitez un prieten care nu se simte prea bine – dar are 102 ani, așa că la ce să te aștepți?” a spus Pachito.

Întrebat dacă merge cu calul în fiecare zi, Pachito a răspuns: „Când stau locului, lucrurile încep să doară. Am lucrat toată viața mea ca sabanero – văcar – așa că este mai normal pentru mine decât mersul. Nu am făcut niciodată alte exerciții fizice, dar este o viață foarte activă.”

„Aici nu a fost niciodată o zonă de educație și înțelepciune. Dar a fost întotdeauna un loc de muncă grea. Cea mai mare diferență față de azi este că știam de unde ne venea mâncarea. Cultivam orez și porumb, creșteam vite și porci și țineam pui care se hrăneau că resturile noastre. Nu era o diversitate mare, dar era pură și sănătoasă și mâncam de trei ori pe zi. Este destul.”

„În timpul vieții mele”, a continuat Pachito, „nu am fost un mare om – o persoană importantă sau ceva de genul ăsta – dar am fost întotdeauna un prieten bun. Trebuie să te iubești pe tine și pe alții. Pentru că dacă iubești un prieten, nu poți să dorești rău altor oameni. Asta oprește ca lucrurile să meargă rău pentru tine de la interior.”

Ultimul sfat al lui Pachito? „Și este foarte important să iubești o femeie bună.”