La 6 iunie 1944 a început cea mai mare debarcare militară planificată a celui de-Al Doilea Război Mondial în virtutea schimbării cursului războiului pe frontul de vest al continentului european. În cadrul discuţiilor interliate pentru coagularea unei coaliţii de state în cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, premierul britanic Winston Curchill şi liderul american Franklin Delano Roosevelt au convenit să se întâlnească la Quebec, în perioada 14-24 august 1943, după ce avusese loc cea de-a doua conferinţă de la Washington (11-25 mai 1943), potrivit BBC și site-ului guvernamental american Office of the Historian, preluate de Agerpres. În ansamblu, rolul conferinţei de la Quebec a vizat discutarea strategiei militare imediat următoare a coaliţiei aliate.
Denumită codificat Conferinţa Quadrant, în accepţiunea americanilor, întâlnirea trebuia să reprezinte reuşita lor în impunerea planului de debarcare în Franţa, mai precis în Normandia. Discuţiile din Quebec au autorizat, în cele din urmă, planul descriptiv al COSSAC (Statul Major al Comandamentului Suprem Aliat) care aborda detaliile debarcării. A fost aprobată şi debarcarea americană în Italia. Generalul britanic Frederick E. Morgan conducea COSSAC, din primăvara anului 1943, şi a fost responsabilul care a coordonat planurile pentru pregătirea operaţiunii debarcării, conform US Naval Institute.
A fost luată în dezbatere, tot cu acest prilej, şi posibilitatea derulării unui atac diversionist mai departe de cel de-al doilea front de pe teritoriul Franţei. A fost stabilit, deopotrivă, un nou teatru de război în Asia de Sud-Est, avându-l comandant pe Lord Mountbatten, şi s-a convenit asupra acordului aliat de a convinge Spania să renunţe la furnizarea de Tungsten Germaniei, precum şi asupra retragerii uneia dintre diviziile sale din războiul sovieto-german.
Decizia privind incursiunea debarcării peste Canalul Mânecii a fost rezultatul unui întreg schimb de opinii şi dezbateri la nivelul aliaţilor, în noiembrie 1943 se cunoştea cu exactitate asupra debarcării în Normandia. În cadrul dezbaterilor au fost luate în calcul şi considerentele economice care vizau deciziile strategice şi operaţionale la nivel tactic. Au fost puse în discuţie între aliaţi multe aspecte ale operaţiunii, însă nu toate au fost soluţionate până la desemnarea în decembrie 1943 în calitate de comandant suprem a lui Dwight Eisenhower, potrivit lucrării „COSSAC: Lt. Gen. Sir Frederick Morgan and the Genesis of Operation OVERLORD'” (Stephen Kepher, Naval Institute Press, 2020).
Citește și: 80 de ani de la Debarcarea din Normandia. Imagini rare, colorizate, din timpul luptelor dintre trupele aliate și cele naziste
Generalul britanic Frederick E. Morgan a fost ajutat de generalul maior american Ray Barker, în calitate de comandant adjunct al său. Au fost implicaţi în pregătirea acestei ample operaţiuni o serie de diplomaţi, experţi, politicieni din numeroase state aliate precum SUA, Marea Britanie, Canada, Australia şi Africa de Sud. Discuţiile pentru această debarcare au început la conferinţa de la Casablanca, în ianuarie 1943, şi au durat până la venirea lui Eisenhower şi Montgomery, în ianuarie 1944, mai indică volumul „COSSAC: Lt. Gen. Sir Frederick Morgan and the Genesis of Operation OVERLORD”.
La această amplă operaţiune, denumită codificat „Overlord”, au contribuit contingente militare semnificative din forţele armate ale Statelor Unite ale Americii, alături de forţe britanice, canadiene şi franceze. La sfârşitul zilei de 6 iunie 1944, debarcaseră pe plajele, anume selectate de comandanţii aliaţi, circa 156.000 de soldaţi, potrivit portalului https://www.history.com. A fost cea mai mare operaţiune de debarcare militară din istorie, în doar câteva zile ajungându-se la 326.000 de soldaţi, peste 50.000 de vehicule de luptă şi circa 100.000 de tone de echipament. Istoricii apreciază faptul că ziua debarcării a reprezentat ca impact începutul sfârşitului celui de-Al Doilea Război Mondial.
Desfăşurarea logistică pentru sprijinirea acestei operaţiuni a fost amplă, forţele armate ale Statelor Unite fiind nevoite să transmită 7 milioane de tone de provizii spre spre zona pusă în discuţie, incluzând cele 450.000 de tone de muniţie.
Serviciile de informaţii germane şi planificatorii armatei germane anticipau o posibilă debarcare amplă în Franţa a aliaţilor, drept pentru care au pregătit o linie de apărare denumită Zidul Atlantic de 2.400 de mile şi care era formată din buncăre, terenuri minate, obstacole pe plaje şi în zone de apă. Pentru inducerea în eroare a armatei germane, aliaţii au folosit o multitudine de opţiuni în cadrul unor operaţiuni de înşelare a vigilenţei inamicului, precum agenţi dubli, transmisii radio false cu informaţii de a induce în eroare, o armată falsă comandată de comandantul George Patton şi care ar fi fost localizată în Anglia, în opoziţie cu punctul Pas-de-Calais, echipament fals postat în anumite locaţii, o întreagă misiune de păcălire a adversarului privind posibilitatea debarcării la punctul Pas-de-Calais, cel mai îngust punct între Marea Britanie şi Franţa.
„Ziua Z” a început cu câteva ore înaintea zorilor când mii de paraşutişti au împânzite plajele Utah şi Sword, denumite de către planificatorii operaţiunii, cu scopul de a tăia şi de a distruge căile de evacuare şi podurile în vederea încetinirii posibilelor întăriri pentru forţele germane. Iniţial, Eisenhower alesese data de 5 iunie pentru declanşarea operaţiunii, însă condiţiile meteo nefavorabile au determinat amânarea cu 24 de ore a debarcării. Peste 5.000 de nave şi ambarcaţiunii de debarcare care duceau trupele au trecut Canalul Mânecii spre Franţa în cea mai mare operaţiune de debarcare din istorie. Peste 11.000 de aparate aeriene au fost mobilizate pentru a furniza apărare şi sprijin aerian pe durata debarcării.
La ora 6.30 a.m. a început debarcarea amfibie a americanilor pe zonele de plaje Utah şi Omaha, iar pentru forţele canadiene şi britanice debarcarea a început la ora 7.40, ocupând uşor zonele de plajă denumite Gold, Juno şi Sword, conform volumului „Cruciadă în Europa” (Dwight D. Eisenhower, Bucureşti, 1975). Forţele americane au ocupat uşor secţiunea de plajă denumită Utah. Cea mai grea rezistenţă a fost întâmpinată de aliaţi în zona plajei Omaha, unde americanii au înregistrat peste 2.000 de victime. Până la finalul zilei, circa 156.000 de trupe aliate au cucerit cu succes plajele Normandiei. Potrivit unor estimări, peste 4.000 de soldaţi aliaţi şi-au pierdut viaţa, mii au fost răniţi sau daţi dispăruţi în invazia denumită Ziua Z, potrivit www.history.com. În mai puţin de o săptămână, plajele au fost complet cucerite şi peste 326.000 de trupe, peste 50.000 de vehicule şi peste 100.000 de tone de echipament au ajuns în Normandia.
Până la sfârşitul lunii iunie, aliaţii cuceriseră portul Cherbourg, au debarcat peste 850.000 de oameni şi peste 150.000 de vehicule în Normandia pentru a-şi continua marşul de eliberare a Franţei. La sfârşitul lunii iunie, primul obiectiv esenţial al campaniei din Normandia - stabilirea unui cap de pod ferm, cu linii adecvate de aprovizionare, în zona dintre Cherbourg şi vărsarea râului Orne - fusese îndeplinit pe deplin, potrivit volumului „Cruciadă în Europa'”(Dwight D. Eisenhower, Bucureşti, 1975).
Sprijinul aerian aliat a fost esenţial în ecuaţia operaţiunii din Normandia şi pentru avansarea pe teritoriul Franţei, foarte multe poduri şi căi de aprovizionare ale armatei germane fiind bombardate precum şi centre de rezistenţă. La sfâşitul lunii august 1944, aliaţii au ajuns la Sena, Parisul a fost eliberat, iar germanii fuseseră complet îndepărtaţi din nord vestul Franţei. Pregătirile aliate vizau continuarea războiului pe teritoriul Germaniei unde urmau să facă joncţiunea cu forţele sovietice care avansau de pe frontul de est.
Debarcarea în Normandia a fost cheia recuceririi frontului de vest european şi începutului sfârşitului pentru armata germană care un an mai târziu, la 7 mai 1945, avea să capituleze. Operaţiunea „Overlord” a fost o adevărată lovitură şi în plan psihologic militar dată inamicului, limitând posibilitatea trimiterii de trupe germane din Franţa împotriva armatei sovietice care avansa dinspre est. La 8 mai 1945, aliaţii au acceptat capitularea necondiţionată a Germaniei.