• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-01-22 18:28:10
  • Sursa:
Zelenski: Ucraina ar avea nevoie de 200.000 de militari europeni pentru a-i garanta securitatea Imagine

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că, în cazul unui armistițiu cu Rusia, ar trebui desfășurate cel puțin 200.000 de trupe europene pentru a garanta securitatea Ucrainei și a preveni o nouă invazie, potrivit unui videoclip difuzat miercuri de Kiev. Aceasta este prima dată când un oficial ucrainean cu rang înalt menționează public o cifră pentru un astfel de contingent, deși proiectul a fost discutat în culise timp de mai multe luni între Kiev și aliații săi occidentali, scrie cotidianul francez Le Monde.

Chiar înainte de învestirea sa, luni, președintele american Donald Trump declarase că pregătește o întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin pentru a „pune capăt” conflictului din Ucraina.

„Prin urmare, nu sunt surprins că Statele Unite sunt în contact cu Putin”, dar Ucraina trebuie să fie „o prioritate” pentru președintele american, a declarat Volodimir Zelenski. "Pentru că suntem aliați ai Statelor Unite. Noi suntem victima. Putin este ocupantul. Și nu noi am început războiul, ci el", a argumentat el.

A pune capăt războiului care a făcut zeci de mii de victime de ambele părți și a devastat Ucraina „va fi foarte dificil pentru președintele Trump”, a avertizat Volodimir Zelenski. „Trebuie să înțelegem cu toții că Putin nu vrea să pună capăt războiului”, deoarece nu și-a atins „obiectivul său esențial: independența Ucrainei”, a adăugat Zelenski. "Distrugerea acesteia este visul său”.

Ministrul adjunct de Externe rus, Serghei Riabkov, a declarat miercuri că Moscova vede "o mică fereastră de oportunitate" pentru a ajunge la un acord cu Statele Unite acum că a venit la putere un nou preşedinte, Donald Trump, care a promis să pună capăt războiului în Ucraina, relatează agenţiile de presă EFE şi Reuters, preluate de Agerpres."Comparativ cu incapacitatea sub toate aspectele a precedentului locatar de la Casa Albă (Joe Biden), astăzi există, chiar dacă nu este mare, o fereastră de oportunitate", a afirmat Riabkov, într-un discurs susţinut la un eveniment desfăşurat la Institutul pentru SUA-Canada al Academiei Ruse de Ştiinţă, potrivit Interfax.În acelaşi timp, el a admis că Moscova nu este încă măsură să dea o apreciere referitor la "capacitatea de a ajunge la acorduri" a noii Administraţii americane."Este deci important să înţelegem cu ce şi cu cine vom avea de-a face, cum să construim cel mai bine relaţiile cu Washingtonul, cum să maximizăm oportunităţile şi să minimizăm riscurile", a spus înaltul oficial diplomatic rus, pronosticând că în SUA vor apărea noi tensiuni, diviziuni "şi chiar ciocniri" care ar putea influenţa politica externă a Statelor Unite.Ruabkov a afirmat că învestirea lui Trump deschide o eră a "geopoliticii forţei fără ambalaje umanitare şi de gen" şi a prezis că relaţiile SUA-Rusia vor fi caracterizate de o serie de schimbări şi provocări.În opinia sa, cel de-al 47-lea preşedinte american este inspirat de "mesianismul istoric" şi a amintit că Trump a declarat la învestirea sa că "Dumnezeu l-a salvat pentru a reda măreţia ţării sale".Trump, care a promis în campanie că va pune capăt războiului în "24 de ore", iar acum cere 100 de zile pentru a ajunge la pace, a ameninţat cu o zi în urmă că va impune sancţiuni suplimentare Rusiei dacă preşedintele rus Vladimir Putin refuză să negocieze o încetare a focului cu Ucraina.Totuşi, el nu a oferit detalii cu privire la aceste sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei, care face deja obiectul mai multor runde de sancţiuni occidentale semnificative în urma invaziei pe scară largă declanşate în Ucraina la 24 februarie 2022.Totodată, Donald Trump a spus că îşi reconsideră livrările de arme în Ucraina şi că intenţionează să discute "foarte curând" cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu Putin.De cealaltă parte, Kremlinul a declarat marţi că aşteaptă "propuneri concrete" din partea noii administraţii americane şi că este pregătit pentru un "dialog serios" cu Washingtonul."În ceea ce ne priveşte, am subliniat disponibilitatea şi deschiderea noastră pentru un dialog cu noua administraţie americană cu privire la conflictul ucrainean, dacă de la Washington vor veni semnale corespunzătoare", a afirmat Iuri Uşakov, consilierul pe probleme externe al Kremlinului.

 

În peste 600 de școli din țară, elevii nu se întorc în clasele lor, ci vor învăța în containere sau în alte clădiri, unde au fost improvizate spații de învățare pentru că lucrările de reabilitare nu au fost gata la timp.

Economie 2023-09-11 09:37:31

Taxa turistică din Barcelona este una dintre cele cu cea mai rapidă creștere din Europa. Din 2012, autoritățile orașului au adăugat o taxă suplimentară pe lângă cea turistică la nivelul întregii regiuni, scrie Euronews.

Economie 2024-07-02 11:47:15

Echipa de campanie a Kamalei Harris a declarat că a fost notificată de FBI, luna trecută, că a fost „vizată de o operaţiune de influenţă din partea unui actor străin”, a declarat un oficial al campaniei, relatează Reuters preluată de News.ro.

Economie 2024-08-14 09:34:17

Vikor Orban a anunțat, după ce a discutat la telefon cu preşedintele rus Vladimir Putin, că Kievul a respins o ofertă de încetare a focului „de Crăciun” şi un schimb de prizonieri, a scris premierul Ungariei, pe rețeaua X. Ucraina a negat că a refuzat un armistițiu de sărbători.

Economie 2024-12-12 16:11:44

Un atac îngrozitor a avut loc duminică seară în imediata apropiere a Capitalei. Doi soți din Ciorogârla au fost înjunghiați de un bărbat. Femeia a murit, iar soțul ei se află în stare gravă la spital.

Economie 2023-03-06 10:21:52

Cei mai bogaţi oameni din lume pot cheltui până la 500.000 de dolari pe pachete "ultra-exclusive" pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024, despre care promotorii susţin că includ întâlniri cu sportivii, acces la satul sportivilor şi "şansa de a lua parte la ceremonia de deschidere", relatează The Guardian citat de news.ro.

Economie 2024-05-04 14:04:52

Klaus Iohannis a declarat că susținerea femeilor pentru a se implica în viața publică și profesională trebuie să fie permanentă. Președintele a pledat pentru implicarea femeilor în politicile de sustenabilitate, în educația și cercetarea pentru mediu și climă, precum și în economia verde.

Economie 2023-03-01 12:53:17

Un tânăr ucrainean care făcea parte dintr-un grup de trei persoane care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului a decedat îngheţat, deşi, iniţial, salvamontiştii ştiau despre acesta că s-ar fi întors în Ucraina, a informat, miercuri dimineaţa, directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş, Dan Benga.

Economie 2024-02-14 16:22:41