• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-28 14:52:38
  • Sursa:
Zelenski sustine ca absenta lui Biden de la summitul de pace din Elvetia ar insemna „aplauze la scena deschisa pentru Putin” Imagine

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi că, dacă preşedintele american Joe Biden va absenta de la summitul de pace organizat de Kiev în Elveţia în iunie, aceasta ar echivala cu „aplauze la scenă deschisă pentru Putin”.

Ucraina speră într-o participare cât mai numeroasă la conferinţa din Elveţia, într-o încercare de a unifica opiniile cu privire la sfârşitul războiului şi a creşte presiunea asupra Rusiei.

Washingtonul şi-a semnalat sprijinul pentru conferinţă, dar nu a anunţat dacă preşedintele Joe Biden va fi prezent, informează Reuters, preluată de Agerpres. 

„Ştiu că Statele Unite sprijină summitul, dar nu ştim la ce nivel”, a spus Zelenski marţi, într-o conferinţă de presă comună la Bruxelles cu prim-ministrul belgian Alexander De Croo.

„Summitul de pace are nevoie de preşedintele Biden şi la fel şi ceilalţi lideri care se uită la reacţia Statelor Unite. Absenţa lui ar însemna aplauze pentru Putin, aplauze la scenă deschisă personal pentru Putin”, a adăugat Zelenski.

El i-a îndemnat duminică atât pe Biden, cât şi pe preşedintele chinez Xi Jinping, un aliat apropiat al lui Putin, să participe la summitul din Elveţia.

Kremlinul a calificat marţi drept „absurdă” şi „inutilă” desfăşurarea unui summit de pace fără participarea Rusiei, care nu a fost invitată de Kiev.

„Această conferinţă este, din punctul nostru de vedere, absolut inutilă în ce priveşte căutarea unei soluţii la conflictul privind Ucraina”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu la postul public RT, citat de AFP. „Este, într-adevăr, absurd să aibă loc o reuniune şi să se discute serios despre aceste chestiuni fără participarea ţării noastre”, a subliniat Peskov.

O femeie din China aflată la cumpărături a ajuns la spital, după ce podeaua magazinului s-a surpat pur și simplu sub picioarele ei. Incidentul s-a petrecut într-un centru comercial din estul țării, în timp ce la etajul inferior se făceau lucrări de consolidare.

Economie 2024-03-31 23:29:39

Un cargo rusesc operat de o companie din domeniul apărării, aflată sub sancțiuni, s-a scufundat în Marea Mediterană, în apropiere de Spania, după o explozie în sala motoarelor, relatează publicația de profil Maritime Executive. Nava urma să ajungă la una dintre cele mai vechi baze ale Armatei Federației Ruse din Marea Mediterană.

Economie 2024-12-24 10:59:31

O fată de 12 ani și-a împușcat tatăl și apoi pe ea însăși, după ce a încheiat un pact pentru crimă cu o prietenă, potrivit căruia amândouă urmau să-și ucidă familiile și animalele de companie, potrivit poliției americane.

Economie 2022-09-27 16:48:27

Mai multe organizaţii ale mediului de afaceri fac apel, printr-o scrisoare deschisă, la mobilizarea mediului politic pentru menţinerea României pe traiectoria pro-europeană şi trans-atlantică pe care Romania s-a angajat după căderea comunismului în 1989.

Economie 2024-11-29 00:07:24

Donald Trump, candidatul republicanilor la alegerile prezidențiale din SUA, a anunțat că va continua să participe la mitingurile electorale în aer liber, ignorând astfel recomandarea Secret Service de a evita astfel de evenimente după tentativa de asasinat, potrivit Agerpres.

Economie 2024-07-27 18:29:07

Preşedintele Columbiei, Gustavo Petro, a anunţat că a interzis intrarea avioanelor militare americane ce transportau migranţi expulzaţi, şi a afirmat că nu va accepta decât zboruri civile care îi tratează pe migranţi „cu demnitate”.

Economie 2025-01-26 18:41:29

Avem oficial datele alegerilor prezidențiale, după anularea primului scrutin, în decembrie. Pe 4 mai românii sunt așteptați din nou să își aleagă președintele. Când vine vorba însă despre cei dornici să intre in cursa pentru Cotroceni, lucrurile nu sunt la fel de clare. Pe lângă liderii care și-au anunțat deja dorința de a intra in luptă, sunt și alți politicieni care momentan doar se încălzesc pe margine.

Economie 2025-01-18 12:49:13

Integritatea teritorială a Ucrainei nu va putea fi pusă niciodată în discuție în cadrul negocierilor de pace cu Rusia, a declarat președintele Parlamentului Ucrainei, miercuri, scrie Euronews.

Economie 2022-06-10 09:19:11