• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-14 12:56:12
  • Sursa:
Zelenski ii cere lui Blinken sisteme Patriot suplimentare pentru apararea Harkovului Imagine

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulțumit Washingtonului pentru ajutorul „crucial” al SUA și sprijinul bipartizan. Acesta a cerut SUA să trimită două sisteme de rachete Patriot suplimentare pentru a apăra oraşul Harkov şi restul regiunii nord-estice atacate de Rusia, relatează EFE şi Reuters.

În cadrul unei întrevederi marţi cu secretarul de stat american Antony Blinken, sosit în cursul dimineţii la Kiev, Zelenski a declarat că Ucraina are un mare deficit de sisteme antiaeriene şi că aceasta este „cea mai mare problemă" în prezent, a adăugat şeful statului ucrainean, citat de agenţia naţională de presă Ukrinform, conform Agerpres. 

Noul pachet de armament american va avea un impact pe câmpul de luptă în Ucraina, a declarat Blinken, aflat în vizită la Kiev într-un moment în care forţele ucrainene se confruntă cu eşecuri pe front, în special în regiunile Doneţk (est) şi Harkov (nord-est), după o lungă întârziere a ajutorului american.

Washingtonul a aprobat în cele din urmă un proiect de lege la sfârşitul lunii aprilie pentru a oferi ajutor militar Ucrainei, blocat timp de luni de zile din cauza opoziţiei unei părţi a republicanilor din Congresul american, în timp ce forţele ruse au profitat de superioritatea lor în armament şi personal pentru a lansa o ofensivă.

„Pe termen scurt, asistenţa este acum pe drum, o parte din ea a sosit deja şi va sosi şi mai multă", a declarat Blinken, în timpul întâlnirii cu preşedintele Volodimir Zelenski. Noul ajutor „va conta în mod real în faţa agresiunii ruse în curs de desfăşurare pe câmpul de luptă", a adăugat el.

Zelenski a spus că cel mai mare deficit al Ucrainei este în acest moment în domeniul apărării antiaeriene, transmiţându-i lui Blinken că Kievul are nevoie de două baterii de apărare antiaeriană Patriot pentru regiunea nord-estică Harkov, bombardată puternic de forţele ruse.

„Civili, combatanţi, toată lumea... se află sub rachetele ruseşti", a declarat Zelenski.

Preşedintele ucrainean a declarat că doreşte, de asemenea, să discute garanţiile de securitate cu SUA, pe lângă faptul că i-a cerut lui Blinken să se asigure de sprijinul mai multor ţări în cadrul summitului de pace preconizat să aibă loc în iunie în Elveţia.

Kievul speră că angajamentele reînnoite privind livrările de arme occidentale îi vor permite să recupereze iniţiativa pe câmpul de luptă, în timp ce în ultimele zile forţele ruse au avansat în nord-estul ţării, ocupând teritorii pe care Ucraina le eliberase în toamna anului 2022.

„Suntem la fel de hotărâţi ca, în timp, Ucraina să se ridice puternic pe propriile picioare: din punct de vedere militar, economic, democratic", a spus Blinken. „O Ucraină puternică, de succes, înfloritoare şi liberă este cea mai bună replică posibilă pentru Putin", a apreciat şeful diplomaţiei americane, recunoscând că Ucraina traversează în prezent „momente dificile".

O pungă de cadouri oferită de camera de comerț americană pentru a promova industria SUA la Summitul Americilor pare că nu a transmis mesajul pe care îl dorea – unele produse aveau scris pe ele sloganul „Made in China”, transmite The Guardian.

Economie 2022-06-10 10:45:42

Biroul Permanent al Camerei Deputaților a aprobat miercuri un memorandum intern pentru participarea președintelui Camerei, Marcel Ciolacu, la funeraliile de stat organizate în onoarea fostului prim-ministru nipon, Shinzo Abe.

Economie 2022-09-14 14:44:21

Fostul purtător de cuvânt al campaniei electorale a preşedintelui rus Vladimir Putin a fost numit la conducerea agenţiei publice de presă TASS, potrivit unui ordin guvernamental publicat miercuri.

Economie 2023-07-05 16:18:06

Președintele în exercițiu al Ecuadorului, Daniel Noboa, a fost declarat câștigător în turul al doilea al alegerilor prezidențiale de duminică, relatează News.ro. Rezultatele preliminare îl arată cu un avans de peste 10 puncte față de candidata de stânga Luisa Gonzalez, care însă refuză să „recunoască” înfrângerea, acuzând guvernul de „acțiuni disperate” menite să manipuleze rezultatele și cere renumărarea voturilor.

Economie 2025-04-14 09:06:11

Fostul vicepreședinte al Băncii Ruse Gazprombank Igor Volobuev s-a alăturat Legiunii "Libertatea Rusiei". El a povestit într-un interviu că a venit În Ucraina să își apere cu arma în mână orașul natal Aktîrka.

Economie 2022-06-13 12:08:17

Un bărbat de 64 de ani a murit, iar alte cinci persoane, printre care o adolescentă de 16 ani, au fost rănite sâmbătă, într-un accident rutier care a avut loc în municipiul Braşov, informează Agerpres.

Economie 2023-03-25 15:53:05

Guvernul francez a fost acuzat că unele dintre noile sale teste de limbă pentru străinii care doresc să rămână în țară sunt atât de dificile încât chiar și propriii cetățeni nu le-ar trece. Un raport de impact privind o nouă lege a imigrației care ar trebui să intre în vigoare înainte de sfârșitul anului a sugerat că cerințele mai stricte ar putea duce la refuzarea permisiunii de ședere în Franța pentru 60.000 de persoane, scrie The Guardian.

Economie 2025-02-15 17:37:53

Ministerul de Externe al Chinei a refuzat să spună dacă președintele Xi Jinping se va întâlni cu președintele rus Vladimir Putin sau cu prim-ministrul indian Narendra Modi în timpul summitului regional de securitate al Organizației pentru Cooperare de la Shanghai din această săptămână, scrie Reuters.

Economie 2022-09-13 12:58:03