• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-11 22:34:52
  • Sursa:
Zelenski: Adaugam forte de aparare in regiunea Harkov. Oprirea ofensivei rusesti este sarcina numarul unu in acest moment Imagine

Preşedintele ucrainean s-a referit, în discursul său video de sâmbătă seara, la situaţia din Harkov, unde Ministerul Apărării de la Moscova susţine că forţele ruse ar fi preluat controlul în cinci sate, însă Volodimir Zelenski susţine că trupele ucrainene, care primesc întăriri, desfăşoară acolo de două zile contraatacuri, apărând teritoriul ucrainean, relatează News.ro.

Zelenski a spus că a primit două rapoarte, unul dimineaţă şi unul seara, de la comandantul armatei, Oleksandr Sîrski. „Ne întărim poziţiile, în special în regiunea Harkov - trimitem mai multe trupe acolo. Artileria funcţionează exact aşa cum trebuie”, a dat asigurări preşedintele.

„Astăzi, accentul se pune în primul rând pe linia frontului - situaţia din acele zone ale ţării noastre unde există cel mai mare risc de ofensivă rusă. Operaţiunile noastre defensive continuă în regiunea Harkov, în apropierea satelor Strilecia, Krasne, Morohoveţ, Olinikove, Lukîanţi, Gatîşce şi Pletenivka. Acestea sunt sate de frontieră. Trupele noastre au desfăşurat contraatacuri acolo de două zile, apărând teritoriul ucrainean”, susţine preşedintele ucrainean. El a spus că soldaţii Kievului au distrus echipament rusesc şi „au neutralizat ocupanţii”.

În ceea ce priveşte situaţia din regiunea Doneţk, Zelenski recunoaşte că aceasta rămâne deosebit de tensionată, în special în direcţia Pokrovske - Semenivka şi Netailove. „Acolo au loc peste 30 de schimburi de tiruri în fiecare zi. Este extrem de dificil. Bineînţeles, acordăm atenţie şi tuturor celorlalte zone ale operaţiunilor noastre de apărare: Kupiansk, Lîman, Siversk, Kramatorsk şi Vremivsk”, a spus Zelenski.

„Sunt recunoscător fiecăreia dintre brigăzile noastre care îşi apără cu curaj poziţiile, resping asalturile şi distrug ocupantul. Întreruperea planurilor ofensive ale Rusiei este acum sarcina numărul unu. Îndeplinirea acestei sarcini depinde de fiecare soldat, de fiecare sergent şi de fiecare ofiţer”, a subliniat şeful statului. „Sunt recunoscător tuturor comandanţilor care fac cu adevărat tot ce este necesar pentru a se asigura că soldaţii noştri sunt motivaţi corespunzător şi ştiu exact cum să acţioneze”, a adăugat Zelenski, sugerând implicit cea mai mare problemă cu care se confruntă în prezent armata sa: oboseala şi lipsa oamenilor.

„Ocupantul trebuie să simtă că nu îi va fi uşor nicăieri în Ucraina. Peste tot, forţele noastre de apărare ucrainene trebuie să obţină rezultate maxime în distrugerea inamicului”, a cerut Zelenski.

În finalul discursului său adresat compatrioţilor, el a revenit la situaţia din Harkov, mulţumind poliţiştilor care asigură evacuarea populaţiei din regiune, în special la Vovceansk, şi i-a nominalizat pe câţiva dintre ei. „Mulţumesc tuturor celor cărora le pasă de oameni şi de ţara noastră, care apără Ucraina şi fac totul pentru a oferi mai multe oportunităţi Forţelor noastre de Apărare”, a încheiat Zelenski.

Lupte violente au făcut ravagii sâmbătă, pentru a doua zi consecutiv, în regiunea Harkov din nord-estul ţării, la graniţa cu Rusia. Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit cinci sate de frontieră în regiunea ucraineană Harkov, unde Moscova a lansat vineri o ofensivă, exploatând avantajul său tot mai mare pe câmpul de luptă din estul Ucrainei. Însă guvernatorul regiunii Harkov, Oleh Sîniehubov, a declarat, ca şi Zelenski, că luptele active au continuat pe teritoriul tuturor celor cinci sate de frontieră, care se află la o distanţă cuprinsă între trei şi cinci kilometri de graniţă. Sîniehubov susţine, de asemenea, că nu există un pericol iminent pentru capitala regională Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, şi nu este nevoie să înceapă evacuarea celor aproximativ 1,3 milioane de locuitori care continuă să trăiască acolo în ciuda atacurilor regulate cu rachete şi drone.

Pe de altă parte, trupele ruse, susţine Moscova, au cucerit satul Keramik din regiunea Doneţk, mai la sud, unde Moscova a făcut progrese lente, dar constante, de când a cucerit vechiul bastion ucrainean Avdiivka, în februarie.

Rusia a lansat în Harkov o incursiune blindată vineri dimineaţa devreme, atacul pe un nou front putând prevesti o ofensivă mai amplă în regiune sau ar putea avea ca scop doar îndepărtarea forţelor ucrainene suprasolicitate din locul unde se concentrează ofensiva Moscovei, în est.

Prețul facturilor la energie electrică s-ar putea dubla de la 1 aprilie anul viitor, atunci când schema de compensare-plafonare actuală va expira. Sebastian Burduja spune că toți românii ar trebui să plătească mai puțin de 1,3 lei/kWh la energie din aprilie. Cei care vor plăti mai mult ar trebui să-și schimbe furnizorul. Potrivit acestuia, prețul real al electricității, care conține de la energia activă la toate taxele și tarifele, este undeva la 1,1-1,22 lei/kWh. Ce înseamnă asta? Că cei care plătesc acum cele mai mici plafoane - de 68 respectiv 80 de bani pe kWh - vor avea parte de o creștere a facturii, în timp ce cei cu un consum lunar de peste 300 kWh vor avea parte de facturi mai mici. 

Economie 2024-11-07 17:43:23

Ludovic Orban a intrat în politică la începutul anilor 90 și cea mai mare parte din cariera lui a fost legată de Partidul Național Liberal. A fost exclus din partid în urmă cu trei ani și de atunci a fost printre principalii critici ai coaliției PNL-PSD și ai președintelui Klaus Iohannis. Premier la începutul pandemiei de COVID-19, Orban a fost nevoit să se retragă în anul 2016 din cursa pentru Primăria Capitalei, pe fondul unui proces de corupție în care a fost, în final, achitat. Ludovic Orban este candidat la alegerile prezidențiale din postura de președinte al partidului Forța Dreptei și în această perioadă a oferit mai multe momente care au făcut ocolul internetului. 

Economie 2025-03-12 13:35:40

Sute de mii de argentinieni sărbătoresc în stradă victoria naționalei lui Messi în fața Franței la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar. Este a treia Cupă Mondială câștigată, după cele obţinute în 1978 şi 1986.

Economie 2022-12-18 21:34:27

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat marți la Digi24 că decretul în care era prevăzut termenul de 72 de ore în care românii pot cumpăra antibiotice fără rețetă a fost greșit și că eroarea a fost corectată.

Economie 2024-01-23 10:28:19

Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a vorbit joi seara, la Digi24, despre descoperirea unui nou cămin al groazei, în Mureș. „Este șocant, nu am altă soluție decât să acționez”, a spus ministrul, care însă nu a găsit un răspuns atunci când a fost întrebată de ce aceste orori au fost descoperite din nou de cei de la Centrul de Resurse Juridice, și nu de instituțiile statului care au efectuat 3 controale în luna iulie la acel azil. „Fix aceleași întrebări mi le pun și eu”, a spus Bucura-Oprescu.

Economie 2023-07-28 00:24:23

Un bărbat din Suceava a ajuns la spital, la sfârșitul săptămânii trecute, după ce a fost rănit de o vacă, în timp ce mergea pe stradă. Animalul a fost lovit, la rândul său, de o mașină, potrivit Știri Suceava.

Economie 2022-10-24 09:21:04

Populaţia Chinei, cea mai populată ţară din lume, a scăzut în 2022, a anunţat Biroul naţional de statistică (BNS) într-un raport. Este o premieră istorică de la începutul anilor 1960.

Economie 2023-01-17 07:29:49

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, a anunţat, joi, într-o declaraţie de presă, că la nivelul instituţiei se lucrează la o nouă organigramă, care înseamnă și tăierea a aproximativ 700 de posturi din aparatul administrativ, scrie News.ro.

Economie 2025-01-30 20:32:28