• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-11 15:04:10
  • Sursa:
Zelenski a fost primit de Papa Francisc la Vatican. Ce i-a oferit presedintele ucrainean Suveranului Pontif Imagine

Papa Francisc l-a primit vineri la Vatican pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu care a avut o întrevedere privată de 35 de minute la palatul apostolic, informează Reuters şi ANSA, potrivit Agerpres.  

A fost a doua întâlnire a celor doi, după cea din iulie, cu ocazia summitului G7 din Italia.

Suveranul pontif a fost criticat în martie de mai mulţi oficiali de la Kiev după ce a sugerat că Ucraina ar trebui să aibă curajul de a ridica steagul alb şi de a negocia încheierea războiului cu Rusia. Zelenski a respins atunci poziţia lui Francisc ca pe o „meditaţie virtuală", de la distanţă.

Acum, el i-a oferit papei o pictură în ulei intitulată „Masacrul de la Bucea. Povestea Maricicăi" şi a primit în schimb, printre altele, o placă din bronz cu o floare şi inscripţia „Pacea este o floare fragilă" şi cartea „Persecutaţi pentru adevăr. Greco-catolicii ucraineni în spatele cortinei de fier".

Preşedintele ucrainean se află într-un turneu prin Europa, pentru a le prezenta aşa-numitul său „plan pentru victorie" liderilor din Regatul Unit, Franţa, Italia şi Germania.

Sâmbătă, în oraşul german Ramstein era programat un summit cu participarea reprezentanţilor a 50 de ţări aliate. Evenimentul a fost însă amânat deoarece preşedintele american Joe Biden a decis să rămână în Statele Unite pentru a se ocupa de efectele uraganului Milton, care a afectat grav Florida.

Zelenski urmează să discute totuşi, la Berlin, cu cancelarul german Olaf Scholz şi cu preşedintele Frank-Walter Steinmeier, transmite dpa. Este a doua sa vizită în Germania într-un interval de numai cinci săptămâni.

La începutul lui septembrie, şeful statului ucrainean a participat la o reuniune a miniştrilor apărării din NATO, la Ramstein, şi s-a întâlnit cu Scholz la Frankfurt. După trei săptămâni, el a mai avut o scurtă întrevedere cu şeful guvernului german şi la New York, înaintea Adunării Generale a ONU.

Paul McCartney, legendarul membru al trupei The Beatles, solicită Guvernului britanic să apere drepturile artiștilor în fața avansului inteligenței artificiale, în contextul în care executivul de la Londra are în vedere o reformă a drepturilor de autor, potrivit Agerpres. „Ar trebui să ne protejaţi. Asta este treaba voastră".

Economie 2025-01-26 15:39:53

Un avion militar american s-a prăbuşit deasupra estului Mării Mediterane, a anunţat sâmbătă Comandamentul SUA din Europa, relatează Associated Press, citată de News.ro.

Economie 2023-11-12 07:53:55

Prezentator sau reporter, sunt doar două dintre experiențele pe care copii sunt nerăbdători să le experimenteze în Destiny Park. Descoperă ce se întâmplă în spatele camerelor de filmat, pe teren, dar și cum se desfășoară activitatea într-un studio de televiziune sau care este atmosfera într-o redacție. Totul sub atenta îndrumare a jurnaliștilor Digi24. Cele mai importante informații din cel mai mare centru educațional sunt transmise de micii jurnaliști, chiar din mini studioul Digi24.

Economie 2022-09-26 18:43:21

Eliberarea Donbasului este o „prioritate necondiționată” a operațiunii speciale din Ucraina, în timp ce locuitorii din restul teritoriilor unde are loc aceasta vor trebui să își decidă singuri viitorul, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov, transmite agenția rusă de presă RIA Novosti, care citează un interviu acordat de șeful diplomației de la Moscova postului francez de televiziune TF1.

Economie 2022-05-30 02:32:41

Moneda euro a revenit miercuri deasupra parităţii cu dolarul, pentru prima dată de la mijlocul lunii septembrie, profitând de o uşoară depreciere a monedei americane ca urmare a datelor slabe privind evoluţia pieţei imobiliare americane dar şi a posibilităţii unei noi înăspriri a politicii monetare a BCE, informează AFP, citată de Agerpres.La rândul său, lira sterlină a continuat şi ea să se aprecieze, după ce noul premier Rishi Sunak a reuşit să liniştească pieţele financiare după dezastrul provocat de Guvernul de scurtă durată condus de Liz Truss, a cărui politică fiscală a prăbuşit lira la cel mai scăzut nivel din istorie.În jurul orei 10:30 GMT, moneda euro s-a apreciat cu 0,49%, până la 1,0015 dolari, profitând de o "diminuare temporară a îngrijorărilor cu privire la energie şi de aşteptările privind o nouă majorare de dobândă în Europa, după o nouă contracţie a indicatorilor PMI", a explicat Guillaume Dejean, de la Western Union.Potrivit indicatorilor PMI publicaţi luni, care servesc drept barometru al activităţii economice, reculul economic din zona euro s-a accelerat în luna octombrie în sectorul privat, ceea ce face să planeze spectrul unei recesiuni.De asemenea, investitorii se aşteaptă ca Banca Centrală Europeană (BCE) să anunţe joi o nouă majorare a dobânzii de referinţă cu 0,75 puncte de bază, ceea ce ar trebui să susţină cursul de schimb al monedei unice. Instituţia de la Frankfurt a majorat deja, de două ori, costul creditului în zona euro, cu 0,50 puncte de bază în luna iulie şi cu 0,75 puncte de bază în luna septembrie.Chiar dacă "este puţin probabil ca zona euro să evite recesiunea", temperaturile ridicate şi "scăderea semnificativă a preţurilor la energie, în special la gaze naturale, ar putea aduce o anumită uşurare" pe termen scurt, afirmă Thu Lan Nguyen, de la banca germană Commerzbank. Cu toate acestea, analistul trage totuşi un semnal de alarmă, potrivit căruia "este încă mult prea devreme să sperăm o revenire durabilă" în ceea ce priveşte criza energetică din Europa care a erodat puterea de cumpărare a consumatorilor în ultimele luni. 

Economie 2022-10-26 14:59:19

Anchetatorii suedezi care se ocupă cu investigațiile privind secționarea cablului submarine din Marea Baltică analizează mișcările unei nave-cargo din China, a doua astfel de investigație din ultimele luni, pe fondul creșterii îngrijorării în Europa cu privire la potențiale acte de sabotaj.

Economie 2024-11-19 21:27:45

După ce tatăl lor și-a luat viața, o familie din statul american Virginia se strânge în casa sorei mai mici, înconjurată de câmpii nesfârșite și grajduri - este o scenă care s-a repetat de multe ori în cele trei luni de când Dennis Jones a devenit victima escrocheriei prin metoda „tăierii porcului”, relatează CNN. Escrocii din spatele acestor înșelătorii își construiesc identități online false și petrec luni de zile formând o relație personală cu victima pentru a o convinge să investească în site-uri care desfășoară afaceri frauduloase cu criptomonede.

Economie 2024-06-19 10:58:21

Rusia o sprijină pe faţă pe lidera prorusă a regiunii autonome Găgăuzia din Republica Moldova, Evghenia Guţul, într-o demonstraţie de sfidare a autorităţilor de la Chişinău, scrie duminică dpa, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-06-09 20:03:26