• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-09-01 07:38:00
  • Sursa:
Zelenski a anuntat arestarea unui suspect in cazul uciderii fostului presedinte al Parlamentului ucrainean Imagine

Un suspect a fost arestat în cazul asasinării fostului preşedinte al Parlamentului ucrainean, Andrii Parubîi, a anunţat președintele Volodimir Zelenski.

„Suspectul a dat o primă declaraţie”, a precizat Zelenski, preşedintele Ucrainei, într-un mesaj pe rețelele sociale.

„În prezent se desfăşoară acţiuni urgente de anchetă pentru a stabili toate circumstanţele acestei crime.”

Parubîi, în vârstă de 54 de ani, a fost împuşcat mortal sâmbătă în oraşul Lviv, din vestul ţării, caz pe care Zelenski l-a calificat drept „o crimă oribilă” şi „o problemă de securitate într-o ţară aflată în război”.

El a fost preşedinte al parlamentului din aprilie 2016 până în august 2019 şi a fost unul dintre liderii protestelor din 2013-2014 care cereau relaţii mai strânse cu Uniunea Europeană.

„Mulţumesc forţelor de ordine pentru acţiunea lor rapidă şi coordonată. Toate circumstanţele acestei crime oribile trebuie descoperite”, a declarat Zelenski.

Presupusul atacator a fost reţinut peste noapte în regiunea Khmelnytskyi din vestul Ucrainei, a declarat ministrul afacerilor interne, Ihor Klymenko, pe Telegram.

„Multe detalii nu pot fi dezvăluite în acest moment”, a spus Klymenko. „Voi spune doar că crima a fost planificată cu atenţie: mişcările victimei au fost studiate, a fost trasat un traseu şi a fost gândit un plan de fugă.”