• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-22 08:32:05
  • Sursa:
Zeci de senatori americani cer noi sanctiuni impotriva Rusiei. „E momentul sa crestem costul acestui razboi asupra lui Vladimir Putin” Imagine

Peste 80 de senatori americani şi-au adus sprijinul miercuri unui proiect de lege care vizează impunerea de noi sancţiuni împotriva Rusiei, în faţa a ceea ce ei consideră a fi lipsa de voinţă a Moscovei de a pune capăt războiului din Ucraina, transmite AFP, citată de Agerpres.Aceşti congresmeni din ambele partide doresc să pună mai multă presiune asupra lui Vladimir Putin, după apelul telefonic de luni dintre preşedintele rus şi Donald Trump, care nu a condus la armistiţiul sperat de Kiev, partenerii săi europeni şi de preşedintele american.Cu 81 de cosemnatari din totalul de 100 de senatori, textul se bucură de un sprijin larg, dar nu este încă sigur dacă liderul republican al Senatului va decide să supună proiectul de lege la vot. John Thune declarase că preferă să aştepte instrucţiuni de la Casa Albă în această privinţă.

„Aceste sancţiuni ar fi impuse dacă Rusia refuză să se angajeze în negocieri de bună-credinţă pentru o pace durabilă cu Ucraina”, au declarat, într-un comunicat comun, senatorul republican Lindsey Graham, aliat apropiat al lui Donald Trump, şi senatorul democrat Richard Blumenthal, iniţiatorul textului.„Proiectul de lege ar impune, de asemenea, taxe vamale de 500% pentru bunurile importate din ţările care achiziţionează petrol, gaze, uraniu şi alte produse din Rusia”, au adăugat ei.Şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, a declarat marţi că se aşteaptă ca Rusia să îşi prezinte „în câteva zile” termenii pentru un armistiţiu în Ucraina, în timp ce preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a acuzat Moscova că doreşte să „câştige timp”.

Citește și

Darryl Nirenberg va fi noul ambasador al SUA la București. Donald Trump a anunțat numirea într-o postare pe Truth SocialÎn aceeaşi zi, Uniunea Europeană a adoptat oficial al 17-lea pachet de sancţiuni şi se aşteaptă la „o reacţie puternică” din partea Washingtonului dacă Moscova îşi menţine poziţia.„Rusia este agresorul. Rusia este cea care trebuie să pună capăt acestei vărsări de sânge”, a declarat senatorul Lindsey Graham într-un discurs în plen miercuri.„Apreciez eforturile sincere ale preşedintelui Trump de a reuni părţile şi de a găsi o soluţie cu care să putem trăi cu toţii”, a adăugat el, înainte de a critica ceea ce a considerat asimetria dintre răspunsurile Rusiei şi Ucrainei la aceste eforturi.„Cred că Zelenski este dispus să facă concesii pentru a pune capăt acestui război. Putin pare mai interesat să vorbească decât să acţioneze”, a acuzat congresmanul republican.„Acum este momentul să creştem costul acestui război asupra lui Putin”, a declarat el.

Preşedintele francez Emmanuel Macron anunţă marţi că i-a spus premierului israelian Benjamin Netanyahu că trebuie „să se termine calvarul” civililor din Fâşia Gaza şi că a îndemnat la o încetare a focului permanentă, la eliberarea ostaticilor de către Hamas şi la „deschiderea tuturor punctelor de trecere ajutorului umanitar”.

Economie 2025-04-15 16:35:20

După 75 de ani de activitate în perioade istorice care au marcat sfârșitul comunismului și revenirea la democrație în Europa de Est, viitorul Radio Europa Liberă/Radio Liberty este acum în pericol după ce președintele american Donald Trump i-a tăiat finanțarea, scrie Reuters.

Economie 2025-03-17 19:06:42

Doi soți din Marea Britanie au ținut timp de zeci de ani o bombă în grădina lor, pe post de ornament, transmite Business Insider. 

Economie 2023-12-04 12:15:09

Preşedintele României a transmis, marţi, Senatului o cerere de reexaminare a legii energiei și gazelor naturale care modifică regimul juridic aplicabil prosumatorilor. Klaus Iohannis atrage atenția asupra unor aspecte ce țin de corelarea unor articole din Legea 123/2012 și a unor probleme legate de claritate a legii, transmite Administrația Prezidențială, într-un comunicat citat de Agerpres.

Economie 2023-12-12 18:48:23

Doi băieți de 13 ani s-au predat poliției australiene după ce un incendiu a distrus o clădire istorică cu șapte etaje din centrul orașului Sydney, scrie BBC.

Economie 2023-05-26 13:49:46

O operațiune de salvare spectaculoasă, pusă la cale timp de mai bine de o lună de un grup de veterani din SUA, s-a încheiat cu succes în Ucraina. Scopul a fost să-l extragă pe un cercetător american chiar din periculosul oraș Mariupol, distrus de ruși după ce a fost teatrul unor confruntări sângeroase, a relatat ABC News. John Spor era o țintă valoroasă pentru Moscova, pentru că lucrase pentru armata americană la sisteme de arme ghidate cu laser. Cercetătorul american în energie nucleară a fost escortat de o echipă de securitate ucraineană în afara orașului, iar într-un final, a ajuns în Polonia, unde s-a reunit cu familia.

Economie 2022-06-24 13:35:23

Liderul conservator finlandez, Petteri Orpo, a anunţat, joi, că va guverna Finlanda alături de extrema dreaptă pentru a „pune ordine” în ţară după alegerile legislative din aprilie.

Economie 2023-06-16 08:48:57

Un motociclist din judeţul Cluj a decedat, luni seara, în urma coliziunii cu un utilaj special pentru exploatarea lemnului- TAF, accidentul având loc pe DN 75, pe raza oraşului Baia de Arieş.

Economie 2023-08-14 21:29:48