• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-24 15:42:51
  • Sursa:
Zeci de sanctiuni date de politisti in ziua votului. Ce incidente electorale au fost semnalate Imagine

Un număr de 80 de incidente electorale au fost sesizate autorităţilor pe timpul desfăşurării alegerilor prezidenţiale, până la ora 14.00, a anunțat MAI. Dintre acestea, 43 au fost confirmate, alte 21 nu s-au confirmat, iar restul sunt în curs de verificare, a transmis purtătorul de cuvânt al al instituției, Monica Dajbog. Totodată, se fac cercetări privind opt posibile infracţiuni, transmite News.ro.

„De la începerea votării, au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate, 16 sunt în curs de verificare şi 21 neconfirmate. Au fost aplicate 34 de sancţiuni contravenţionale: 7 amenzi în valoare de 11.700 de lei şi 27 de avertismente. De asemenea, se efectuează cercetări cu privire la 8 posibile infracţiuni”, a declarat Monica Dajbog.Poliţiştii din Ploieşti cercetează un bărbat pentru fraudă la vot după ce, în momentul în care s-a prezentat la o secţie să voteze, Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezenţei la Vot şi de Prevenire a Votului Ilegal a semnalat că el votase deja la o altă secţie.

De asemenea, poliţiştii din Piatra-Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că un alegător ar fi primit două buletine de vot, cu care ar fi intrat în cabina de vot. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru fraudă la vot, sub forma tentativei.La rândul lor, poliţiştii bihoreni fac cercetări în urma unei sesizări referitoare la o posibilă situaţie privind transportarea organizată la secţiile de votare a unor alegători, de către membrii unor partide politice. Poliţiştii de ordine publică, echipaje de poliţie rutieră şi jandarmii sunt prezenţi în zona respectivă şi monitorizează situaţia, pentru a preveni şi combate orice încălcare a legii.

Poliţiştii din judeţul Iaşi au fost sesizaţi prin 112 de către o persoană cu privire la faptul că soţiei sale, care are domiciliul în municipiul Iaşi, i-a fost refuzată exercitarea dreptului la vot pe liste suplimentare la o secţie dintr-o altă localitate. Poliţiştii au constatat că preşedintele secţiei de votare i-a comunicat că, din cauza numărului mare de persoane care au votat pe liste suplimentare, raportat la numărul de buletine existente, ar fi de preferat să voteze la secţia de votare la care este arondată. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Citește și: Alegeri prezidențiale 2024, turul I. Desfășurarea scrutinului, în timp real

În Bucureşti, se fac cercetări faţă de o persoană cu domiciliul în altă localitate care a votat la referendum, deşi nu avea acest drept pentru că îi expirase viza de reşedinţă.

Tot în Bucureşti, un bărbat a fost amendat cu 4.000 de lei după ce a sesizat la 112 că la o secţie din judeţul Giurgiu s-ar permite intrarea în cabina de vot a câte două persoane, dar în urma verificărilor făcute de poliţişti, aspectele sesizate nu s-au confirmat.Poliţiştii din Bucureşti au sancţionat contravenţional cu amendă de 200 de lei un bărbat după ce a adresat expresii jignitoare pe timpul sosirii unui demnitar la o secţie de votare din Sectorul 1. Tot în Bucureşti, poliţiştii fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare, în cazul unui conflict apărut între două persoane în incinta unei secţii de votare din sectorul 5 al Capitalei.În plus, au fost semnalate mai multe cazuri în care alegătorii, printre care un deputat şi un europarlamentar, şi-ar fi fotografiat sau filmat buletinul de vot în timp ce se aflau în cabina de votare. Cercetările sunt în desfăşurare.

Citește și: LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 diaspora. Ultima zi de vot în străinătate

LIVE TEXT Referendum București 2024. Bucureștenii, chemați să voteze și la referendumul lui Nicușor Dan odată cu alegerile prezidențiale

Aproape 2.000 de oameni au fost evacuați dintr-unul din cele mai mari mall-uri din București, după o amenințare cu bombă. Poliția a venit rapid la fața locului și a constatat că a fost o alarmă falsă.

Economie 2022-12-22 20:39:42

Fostul premier britanic, Boris Johnson, i-a întrebat pe cei mai buni oameni de știință din Marea Britanie, Patrick Vallance și Chris Whitty, dacă un uscător de păr poate ucide coronavirusul, a afirmat miercuri fostul său consilier, Dominic Cummings, potrivit Politico. 

Economie 2023-11-02 15:38:02

Guvernul a aprobat, printr-o ordonanţă de urgenţă, facilitatea temporară a scutirii de la plata impozitului şi a taxelor pentru majorarea voluntară a salariului minim cu 200 de lei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Economie 2022-05-18 14:01:52

Moscova a cerut sprijinul Turciei pentru evacuarea în siguranță a militarilor ruși din Siria, după căderea regimului Bashar Al-Assad, informează publicația The Moscow Times care citează CNN Turcia.

Economie 2024-12-09 19:10:52

Telescopul spaţial James Webb, care a costat 10 miliarde de dolari şi a fost dezvoltat şi construit pe durata a trei decenii, le permite acum astronomilor să observe detalii mult mai clare ale universului, scrie BBC.

Economie 2022-12-26 08:00:46

Mario Zagallo, cvadruplu campion mondial cu naţionala Braziliei, a murit, vineri, la Rio de Janeiro, la vârsta de 92 de ani, a anunţat familia sa.

Economie 2024-01-06 18:36:15

Un cutremur cu magnitudinea 4 pe Richter s-a produs sâmbătă, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Economie 2023-05-20 11:08:33

Rapperul portorican Bad Bunny şi megastarul american Taylor Swift au incendiat atmosfera duminică seară la gala anuală a MTV Video Music Awards 2022, informează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2022-08-29 20:32:43