• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-11 22:51:17
  • Sursa:
Zeci de raniti, dupa ce doua trenuri rollercoaster s-au ciocnit in parcul Legoland din Germania Imagine

Mai mult de 30 de persoane, între ele foarte probabil și copii, au fost rănite într-un accident petrecut joi în parcul de distracții Legoland din Germania. Potrivit presei germane, accidentul s-a produs după ce două trenuri rollercoaster s-au ciocnit în circumstanțe încă neclare, relatează BBC.

Potrivit agenției germane de știri dpa, un tren rollercoaster a frânat puternic, iar un alt tren care a intrat în acesta. Incidentul a avut loc în zona de îmbarcare de la punctul de atracție denumit „Fire Dragon”.

Cel puțin una dintre victime are răni grave.

Mai multe persoane care au rămase prinse în rollercoaster a trebuit să fie scoase cu ajutorul pompierilor.

La locul accidentului au fost trimise trei elicoptere. Crucea Roșie bavareză, implicată în intervenția de urgență, a declarat că 15 persoane au fost transportate la spital în urma accidentului.

Parcul de distracții care se află în apropiere de Gunzburg, în Bavaria.

Oficialii nu știu deocamdată ce a cauzat accidentul.

Potrivit site-ului Legoland, atracția „Fire Dragon” este potrivită pentru copiii cu vârste între 6 și 8 ani dacă sunt însoțiți de adulți, în timp ce copiii care au împlinit 8 ani se pot îmbarca și neînsoțiți. Trenul rollercoaster, care este proiectat să arate ca un dragon care scuipă foc, trece printr-o zonă interioară întunecată înainte de a ieși afară pe o pistă mare și întortocheată, atingând viteze de până la 29 km/h.

Săptămâna trecută, o femeie în vârstă de 57 de ani a murit într-un incident într-un alt parc de distracții din Germania, după ce a căzut dintr-un rollercoaster în mișcare.

Hernia hiatală este o afecțiune în care stomacul sau alte organe din abdomen migrează în torace prin hiatusul esofagian, orificiul muscular prin care esofagul ajunge în abdomen. Ce se întâmplă în aceste situații, când este nevoie de tratament și cum se realizează acesta aflăm de la Dr. Teodor Buliga, medic primar chirurgie generală.

Economie 2024-08-15 11:02:36

Sfântul Nicolae este sărbătorit în fiecare an pe 6 decembrie. Este unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii, considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate şi al celor acuzaţi pe nedrept. Cu o seară înainte, pe 5 decembrie, copiii îşi lustruiesc ghetuţele, aşteptându-l pe Moş Nicolae, care va trece pe la ei să le aducă daruri și mai ales dulciuri.

Economie 2022-12-05 12:51:03

Julian Assange este liber şi a părăsit luni Marea Britanie şi închisoarea de înaltă securitate de lângă Londra unde a fost încarcerat timp de cinci ani, a dezvăluit WikiLeaks după anunţarea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei cu justiţia americană.

Economie 2024-06-25 07:23:09

Sute de mii de turişti îşi petrec anual vacanţele de vară pe litoralul românesc, iar în urma lor rămâne o cantitate semnificativă de deşeuri, de câteva zeci de tone, potrivit datelor centralizate de o companie care activează pe piaţa de profil.

Economie 2022-07-25 10:55:44

Sunt români care se trezesc dimineața, dar în loc să își sărute copilul pe frunte și să plece la serviciu, își pregătesc ștreangul sau săritura în gol. Sunt adolescenți care, în loc să ajungă la școală, se așază pe calea ferată și așteaptă primul tren să treacă peste ei.

Economie 2023-10-16 13:43:04

Furtuna Juliette a lovit Spania, unde zăpada abundentă a acoperit mai multe regiuni. Este alertă de vreme rece în 30 de provincii spaniole.

Economie 2023-02-28 11:43:24

Autorităţile au intrat vineri dimineaţă în complexul reşedinţei preşedintelui sud-coreean destituit Yoon Suk Yeol pentru a pune în executare mandatul de arestare pe numele său. Reprezentanții autorităților au fost însă întâmpinați de o mulţime de protestatari și de forţele de securitate din interiorul complexului. Situația a devenit tensionată și risca să escaladeze, ceea ce a determinat autoritățile să renunțe la punerea în aplicare a mandatului de arestare.

Economie 2025-01-03 08:12:38

Comisia Europeană a greșit când a refuzat să facă publice mesajele text schimbate între Ursula von der Leyen și Albert Bourla, directorul executiv al Pfizer, în plină pandemie de Covid-19, a decis un tribunal al UE, anunță POLITICO.

Economie 2025-05-14 15:48:45