• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-01 12:38:37
  • Sursa:
Zeci de arestari la Paris dupa ce fermierii au invadat zona Arcului de Triumf cu tractoare Imagine

Şaizeci şi şase de persoane au fost arestate vineri dimineaţa la Paris, după blocarea neanunţată de către agricultori a Arcului de Triumf cu baloţi de paie şi tractoare, a anunţat poliţia capitalei franceze, informează AFP, preluată de Agerpres.

La scurt timp după orele locale 07:00 (06:00 GMT), maşini ale poliţiei erau dispuse lângă monument şi circulaţia de pe celebrul bulevard era în continuare blocată.

Declanşată în zori, manifestaţia de lângă Arcul de Triumf a luat sfârşit la orele locale 09:40, potrivit unui jurnalist al AFP.

Alte acţiuni au avut loc lângă Paris: patru tractoare blocau o ieşire de la periferie şi altele se poziţionau la nivelul unui alt acces al acestui bulevard ce înconjoară capitala franceză, potrivit poliţiei.

"Un convoi de tractoare este în drum spre palatul Versailles", la câteva zeci de kilometri de Paris, unde vor fi "aşteptate" de un dispozitiv al poliţiei, a adăugat aceeaşi sursă.

Arcul de Triumf este un loc de comemorare a soldaţilor morţi în luptă pentru Franţa, unde o flacără este reaprinsă zilnic şi şefii de stat străini vin adesea când trec prin capitala franceză.

În 2018, monumentul a fost scena unor violenţe în timpul crizei sociale a "vestelor galbene".

În prima ședință a coaliției de guvernare la care a participat și președintele UDMR Kelemen Hunor, după scandalul declarațiilor lui Viktor Orban de la Băile Tușnad, liderii politici i-ar fi cerut explicații în legătură cu atitudinea Uniunii față de declarațiile rasiste ale premierului de la Budapesta, au precizat surse politice pentru Digi24.ro. 

Economie 2022-08-16 18:31:19

Stereotaxia este metoda de tratament eficientă în tratarea diverselor tipuri de cancer. Vorbim astăzi despre cancerul cu puţine metastaze. Prin ce se deosebeşte de alte tipuri de cancer şi care sunt metodele cele mai eficiente propuse pentru pacienţii aflaţi în această situaţie, ne spune dr. Cristina Iftode, medic primar Radioterapie.

Economie 2022-11-29 08:50:11

Ucraina a identificat peste 600 de suspecți de crime de război și a început urmărirea penală împorriva a 80 dintre ei, a declarat marți procurorul general de la Kiev, Irina Venediktova, potrivit Reuters.

Economie 2022-05-31 17:45:48

Pe 24 ianuarie se sărbătorește Ziua Unirii Principatelor Române, iar cu această ocazie, în București și în mai multe orașe din țară, se organizează o serie de evenimente pentru a celebra importanța zilei. Angajații din România au zi liberă legal astăzi, potrivit Codului Muncii.

Economie 2025-01-24 07:00:36

În ciuda opoziției pe care o arată față de România în privința aderării la spațiul Schangen, sunt șase ca Olanda să își dea votul la Consiliul JAI, eveniment care va avea loc la începutul lunii decembrie și care este hotărâtor pentru țara noastră, susține europarlamentarul Victor Negrescu.  Tot el spune că în acest moment, la Bruxelles, sunt luate în discuție trei scenarii care privesc aderarea României la Schangen. Cel mai pesimist ar fi acela în care România ar fi "decupată" de Bulgaria și, din nou, amânată.

Economie 2022-11-10 13:12:52

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a reafirmat, sâmbătă, faptul că toate documentele relevante în procesul de anulare a alegerilor de anul trecut au fost deja desecretizate, chiar dacă la Cotroceni se primesc constant raportări pe anumite teme. „Dacă nu au relevanţă în speţa respectivă, ele având un caracter secret, nu ai de ce să faci o anumită desecretizare”, a afirmat preşedintele interimar, citat de news.ro. Bolojan consideră că desecretizarea documentelor este o temă de campanie folosită de unii dintre candidaţi pentru a obţine mai multe voturi.

Economie 2025-04-26 19:34:53

Ascunşi sub norii maronii de amoniac care acoperă planeta Jupiter există alţi nori care, la fel ca cei de pe Terra, sunt compuşi din apă. Şi, tot ca pe Terra, fulgerele sunt generate adeseori în interiorul acestor nori - o imagine stranie observată de mai multe vehicule spaţiale care au "vizitat" cea mai mare planetă din Sistemul Solar, inclusiv sonda Juno, lansată de NASA în 2011, informează Reuters, citată de Agerpres.

Economie 2023-06-18 20:53:56

Elveţia a înghețat active şi rezerve în valoare de aproximativ 7,6 miliarde de euro aparţinând Băncii Naționale a Rusiei, anunţă, miercuri, ministerul elveţian al economiei. Este vorba de o decizie istorică a guvernului elvețian, o nouă etapă în programul de sancțiuni anunțat de guvernul de la Berna.

Economie 2023-05-10 21:01:03