• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-22 11:50:57
  • Sursa:
Zeci de angajati din Parlament doneaza sange in cadrul campaniei "Avem acelasi sange" Imagine

Campania Digi 24 "Avem același sânge" revine cu un nou apel pentru români să doneze un gest simplu de solidaritate, atât de important pentru cei care au nevoie de o transfuzie, mai ales că numărul donatorilor de sânge a început din nou să scadă, spun medicii.

Vrem prin acest demers să tragem din nou un semnal de alarmă, chiar din Parlamentul României, prin care să spunem clar că sistemul de transfuzie din țara noastră, considerat de importanță națională, trebuie modernizat.

Angajații din Parlament sunt cei care donează astăzi, sunt zeci de persoane înscrise pe listă.

"Colegii noștri s-au mobilizat și au fost chiar încântați. Nu vă ascund faptul că ne-au tot întrebat când este următoarea etapă, dacă mai faem și le-am spus că vrem să devină o tradiție acest eveniment și măcar noi, salariații, să dăm un exemplu de umanitate și de ajutor către toți cei care au într-adevăr nevoie de acest sânge, care este atât de greu de obținut. Nu se cumpără, se donează", a declarat Adriana Manole, președinte al Sindicatului Personalului Contractual din Senatul României.

"Vreau să vă mulțumesc pentru că participați la a treia campanie aici, în Parlamentul României, și vreau să le mulțumesc și colegilor pentru empatia de care au dat dovadă pentru a dona sânge, pentru a aduce o picătură de speranță pentru cei suferinzi. Am avut chiar o colegă la Spitalul Militar, diagnosticată cu cancer, care a avut nevoie de sânge din partea colegilor, deci chiar este nevoie", a declarat și Ionuț Aichimoaie, președinte al Sindicalui Funcționarilor Publici Parlamentari din Senatul României.

Proiect susținut de SANADOR

Propunerea clubului FCSB de eliminare a regulii U21 începând cu ediţia 2023-2024 a Superligii a fost respinsă, marţi, de Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal.

Economie 2023-06-27 17:08:02

Mehran Karimi Nasseri, iranianul care a locuit timp de 18 ani în aeroportul din Paris şi care a servit drept inspiraţie pentru filmul "Terminalul", cu Tom Hanks, a fost găsit mort în sala de aşteptări care i-a fost casă până în 2006. Acesta se întorsese acolo de mai multe săptămâni, spun angajaţii aeroportului.

Economie 2022-11-14 15:07:36

Elon Musk nu a mai plătit chiria pentru birourile Twitter dintr-una din clădirile din San Francisco, iar datoria a ajuns la 136.260 de dolari. Compania de social media a fost dată în judecată de proprietarul clădirii, scrie The Guardian.

Economie 2023-01-04 12:44:13

Fostul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu a transmis, marţi, un mesaj optimist pentru 2025 și a avertizat că la fiecare sfârşit de an apar „falşii profeţi ai crizei, toţi plăvanii, glăvanii, păunii şi alte personaje dornice de celebritate toxică”, care, după ce aruncă cu minciuni şi nu răspund pentru ele, se întreabă de ce creşte extremismul.

Economie 2024-12-31 17:21:01

Ambasada SUA la București a anunțat sâmbătă, într-un mesaj pe Facebook, că românii care au aplicat pentru o viză de imigrare în Statele Unite în cadrul programului Diversity Visa pot verifica începând de azi dacă au fost admiși sau nu.

Economie 2025-05-03 12:01:35

Fostul premier Dacian Cioloș, în mandatul căruia România a depus dosarul Roșia Montană pentru înregistrarea în patrimoniul UNESCO, a scris, după ce statul român a câștigat în fața companiei canadiene Gabriel Resources la nivel internațional privind exploatarea auriferă, că „sper că cei care m-au acuzat în ultimii ani să înțeleagă că patrimoniul național cu valoare mondială nu se vinde și că este datoria noastră să îl protejăm onest, până la capăt”.

Economie 2024-03-09 00:48:28

Donald Tusk, liderul Coaliției Civice (KO), formațiune care a obținut 31% dintre voturile polonezilor la alegerile legislative, îi cere președintelui Andrzej Duda să acționeze rapid pentru a permite formarea unui nou guvern. "Fac un apel entuziast către președinte, oamenii așteaptă primele decizii, așa că îi cerem acestuia să ia hotărâri energice și rapide", a spus Tusk într-o postare pe X (Twitter). În pofida rugăminților lui Tusk, formarea guvernului ar putea dura săptămâni, dacă nu chiar luni. Președintele Andrzej Duda, aliat al PiS, a declarat înainte de alegeri că va da prima șansă de a forma un cabinet grupului sau partidului care a obținut cele mai multe voturi.

Economie 2023-10-17 17:08:22

Tumorile pancreasului pot fi descoperite prin teste specifice și tratate minim invaziv. Există mai multe feluri de tumori și mai multe variante de tratament, despre care ne vorbește conferențiar dr. Mădălina Ilie, medic primar Gastro-enterologie.

Economie 2024-02-07 11:56:38