Serviciile Naţionale de Trafic Aerian din Marea Britanie au declarat că se confruntă cu „probleme tehnice” şi că au „aplicat restricţii pe fluxul de trafic pentru a menţine siguranţa”.
„Inginerii lucrează pentru a găsi şi a remedia defecţiunea. Ne cerem scuze pentru orice inconvenient pe care acest lucru îl poate cauza”, a transmis instituţia, care nu a oferit informaţii suplimentare despre cauza defecţiunii sau cât timp va dura remedierea ei.
Anterior, compania aeriană scoţiană Loganair a anunţat pe platforma socială X, fostul Twitter, că a avut loc o defecţiune la nivelul întregii reţele a sistemelor informatice de control al traficului aerian din Marea Britanie, avertizând că unele zboruri s-ar putea confrunta cu întârzieri.
Jurnalista Gabby Logan a scris și ea pe X că se află într-un avion pe pista aeroportului din Budapesta și că „tocmai i s-a spus că spațiul aerian din Regatul Unit este închis”, și că „am putea fi aici timp de 12 ore”.
