• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-06 19:22:02
  • Sursa:
Xi Jinping spune armatei chineze ca „trebuie sa indrazneasca sa lupte” Imagine

Dictatorul chinez, Xi Jinping, a declarat, joi, că armata chineză trebuie să îndrăznească să lupte”, o aluzie la o posibilă invazie a Taiwanului. Dictatorul de la Beijing a făcut afirmația în timpul unei inspecții la o unitate militară, conform televiziunii chineze de stat.

Prezența lui Xi în acest loc și noile sale declarații belicoase au loc într-un moment sensibil al relațiilor diplomatice chino-americane. Secretara americană a trezoreriei, Janet Yellen, se află într-o vizită oficială la Beijing, într-o încercare de a stabiliza relațiile dintre cele două țări și de a ameliora relațiile comerciale bilaterale.

În timpul inspecţiei sale la comandamentul regiunii estice al armatei chineze, cu baza la Nanjing, Xi le-a spus responsabililor cu care s-a întâlnit că ei trebuie „să îndrăznească să se lupte, să ştie bine să se lupte şi să fie hotărâţi să apere suveranitatea şi securitatea naţionale”, potrivit televiziunii de stat, CCTV.

„Este necesar să ne aprofundăm planificarea de război şi de luptă, să ne concentrăm asupra antrenamentului pentru o luptă reală şi să accelerăm ameliorarea capacităţii noastre de a învinge”, a mai declarat el.

Armata trebuie, de asemenea, „să ridice capacitatea conducătorilor comitetului de partid de a se pregăti pentru război şi a se lupta”, a mai spus dictatorul chinez.

Vechea problemă a Taiwanului rămâne cel mai dificil subiect între diplomațiile chineză și americană. Taiwanul, care se autoguvernează democratic și se numește, oficial, Republica China, este revendicat de guvernul de la Beijing. RPC s-a declarat hotărâtă să preia controlul asupra insulei, deși nu a deținut-o niciodată de la fondarea sa din 1949. Guvernul de la Beijing a sugerat, anterior, că este dispus să folosească inclusiv forța pentru anexarea insulei.

China a lansat, în cursul anului, exerciţii militare de amploare în jurul insulei după întâlniri oficiale între înalţi responsabili americani şi taiwanezi.

În aprilie, forţele chineze au efectuat manevre simulând o blocadă asupra Taiwanului tocmai după o întâlnire în SUA între preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen şi preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Kevin McCarthy.

Ucraineanul a ajuns cu un microbuz la Punctul de Frontieră Vicovu de Sus. La control, polițiștii au descoperit un adevărat arsenal, ascuns printre bagaje: un tub gol de obuz calibru 122 mm, 30 de cartuşe de calibru 5,45 mm, o dronă parţial distrusă, căști militare şi componente de uniformă militară ucraineană, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei. Ucraineanul a declarat autorităților române că nu știa ce transportă.

Economie 2023-01-16 12:03:11

Aripa armată a mişcării islamiste palestiniene Hamas a difuzat sâmbătă după-amiază un videoclip care arată ceea ce pare a fi un ostatic israelian rănit, deţinut în Fâşia Gaza, relatează AFP.

Economie 2025-05-03 19:55:51

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri, la Liga Aleșilor Locali, că intrarea într-o coaliție cu PSD a fost decizie pe care și-o asumă și care a fost necesară ținând cont de crizele succesive din perioada respectivă. „Nu îmi pare rău”, a declarat Ciucă.

Economie 2023-12-08 15:00:33

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, estimează că până la finalul celui de-al doilea mandat al său vor fi achiziţionate 250 de tramvaie noi, care se vor adăuga celor 100 cumpărate deja.

Economie 2024-07-16 23:24:02

După ce elevii i-au aflat secretul, o profesoară de la un liceu dintr-un mic oraș din Missouri a fost suspendată, școala fiind implicată într-un scandal fără precedent.

Economie 2023-11-07 12:04:34

O femeie angajată la o firmă de curățenie în Gara Timișoara l-a acuzat pe șeful de gară că a hărțuit-o sexual timp de doi ani de zile. Bărbatul s-a apărat că o pipăia "doar pe sâni" și că, de fapt, femeia era cea care îl provoca. Angajata l-a dat în judecată, iar procesul a ajuns până la CEDO. CEDO a condamnat România pentru neprotejarea vieții private a femeii și a dispus plata de daune către aceasta. Decizia Curții Europene a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.

Economie 2023-03-20 14:41:40

Statele Unite au dat Germaniei democrația și constituția sa. Au sprijinit reunificarea țării atunci când Franța și Marea Britanie aveau îndoielile lor. Are aproximativ 35.000 de soldați în Germania, dedicați apărării Europei. Dar președintele Trump și administrația sa privesc acum Europa ca pe un adversar, NATO ca pe o povară și Rusia ca pe un prieten.

Economie 2025-03-22 22:31:24

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler, a afirmat sâmbătă că statul Israel va învinge de fiecare dată în faţa terorii, ca reacție la valul de atacuri cu rachete declanșat de organizația palestiniană hamas. El consideră că „a venit timpul ca întreaga lume să se trezească şi să realizeze ce înseamnă Hamas şi terorismul palestinian”. 

Economie 2023-10-07 17:18:31