• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-16 10:29:27
  • Sursa:
Xi Jinping, mesaj amenintator la congresul Partidului Comunist: Nu vom renunta niciodata la folosirea fortei in privinta Taiwanului Imagine

China va încerca să reunifice Taiwanul pe cale paşnică, dar nu va ''renunţa niciodată la folosirea forţei'' dacă va fi necesar, a declarat preşedintele Xi Jinping duminică, în timpul unui discurs la congresul Partidului Comunist Chinez (PCC) care se desfăşoară la Beijing, transmite Reuters.

''Vom lucra cu cea mai mare sinceritate şi efort pentru reunificarea paşnică (a Taiwanului), dar nu vom renunţa niciodată la folosirea forţei şi ne rezervăm dreptul de a lua toate măsurile necesare. Rezolvarea problemei Taiwanului este treaba poporului chinez însuşi şi (trebuie) să fie rezolvată doar de poporul chinez. Reunificarea ţării trebuie să fie şi va fi realizată", a declarat preşedintele Chinei, condamnând orice "separatism şi interferenţă" străină în această chestiune, scrie Agerpres

China consideră Taiwanul, guvernat democratic, ca fiind propriul său teritoriu şi îşi reafirmă în mod regulat intenţia de a reunifica insula, în ciuda obiecţiilor puternice ale guvernului de la Taipei, care respinge revendicările de suveranitate şi spune că doar poporul insulei are dreptul de a-şi decide viitorul, scrie Reuters.

Tensiunile au crescut dramatic în august, după ce China a organizat manevre de război în apropierea Taiwanului, în urma vizitei la Taipei a preşedintei Camerei

Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi. Aceste activităţi militare au continuat, deşi într-un ritm redus.

Luni, în discursul său de ziua naţională, preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen a declarat că războiul între Taiwan şi China ''nu este absolut deloc o opţiune'' şi şi-a reiterat disponibilitatea de a discuta cu Beijingul. China refuză să vorbească cu Tsai, considerând-o o separatistă.

Beijingul a oferit Taiwanului un model de autonomie de tipul "o ţară, două sisteme", aceeaşi formulă pe care o foloseşte şi pentru Hong Kong. Însă toate partidele politice principale din Taiwan au respins această propunere, iar aceasta nu are aproape niciun sprijin public, potrivit sondajelor de opinie.

Referindu-se la Hong Kong, Xi Jinping a lăudat, în discursul său de duminică, tranziţia acestui teritoriu "de la haos la guvernare" de la impunerea în 2020 a unei legi privind securitatea naţională care a suprimat vocile disidente din teritoriu. 

Ploaia torențială de noaptea trecută din Capitală a inundat noua Unitate de Primiri Urgențe de la Spitalul Bagdasar-Arseni. Apa a început să curgă din tavan, în clădirea inaugurată recent și care a costat 3,5 milioane de euro. Pacienții aflați în acel moment în unitate au fost transferați la alt spital.

Economie 2023-08-31 20:24:32

1954 INJECȚIA CARE A SALVAT VIEȚIUn grup de copii de la o școală din orașul american Pittsburgh primeau vaccinul împotriva poliomielitei făcut de doctorul Jonas Salk. El a făcut personal fiecare injecție. De la această școală, a început o campanie de imunizare în masă în toată SUA. Ca să dea un exemplu, Elvis Presley s-a vaccinat în fața camerelor, la Ed Sullivan Show.Poliomielita era atunci o boală contagioasă, care ducea la paralizie sau moarte. Copiii erau vulnerabili. Dar, datorită vaccinului, boala aproape că a fost eradicată de pe glob.1981 FANTOMA DICTATURIIAntonio Tejero, ofițer în Guardia Civil din Spania, împreună cu 150 de oameni, intră în clădirea Parlamentului și ia ostatici deputații. Era o tentativă de lovitură de stat. Puciștii au încercat să blocheze tranziția Spaniei către democrație. Dar nu a mers. Lovitura finală a venit de la Regele Juan Carlos, care a denunțat puciul, în direct, la TV.Luarea de ostatici s-a terminat după 18 ore. Nimeni nu a fost ucis. Eșecul puciului a garantat tranziția Spaniei de la dictatură militară la o democrație modernă.1999 ORAȘ SUB ZĂPADĂCu un minut înainte de ora 16, o avalanșă s-a pornit deasupra stațiunii alpine Galtur din Austria. Un zid de zăpadă de 50 m înălțime a venit la vale cu 290 km/h. Orașul Galtur a fost îngropat. Avalanșa a distrus clădiri, a răsturnat mașini și a ucis 31 de oameni, inclusiv turiști. Alte 26 de persoane au fost scoase în viață din zăpadă.De 40 ani nu mai fusese o așa avalanșă în Alpi. Galtur nu avea bariere de protecție, deoarece stațiunea era într-o zonă "verde", adică sigură la avalanșe.

Economie 2023-02-23 08:03:14

Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, că Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, tânărul care, aflat sub influenţa drogurilor, a accidentat mortal doi tineri la 2 Mai, poate fi cercetată sub control judiciar. De asemenea, pentru tatăl tânărului magistraţii au decis ridicarea controlului judiciar. Niciuna dintre decizii nu este definitivă, nici executorie.

Economie 2023-11-29 21:22:30

Peste 50 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, aproape jumătate dintre ele ajungând la spital pentru îngrijiri medicale, informează joi Salvamont România.

Economie 2023-12-28 09:16:38

Imagini din dronă au surprins duminică dimineață cum arată zona afectată de exploziile care au avut loc sâmbătă seară în stația GPL aflată în Crevedia, județul Dâmbovița.

Economie 2023-08-27 11:17:18

Cei trei suspecţi arestaţi în cazul furtului obiectelor de aur dacice de la Muzeul Drents din Assen rămân după gratii, după ce judecătorul de instrucţie a prelungit vineri arestul lor preventiv cu 14 zile, relatează RTV Drenthe, preluată de News.ro. Între timp, restul exponatelor care au făcut parte din expoziția „Dacia, regatul aurului și argintului”, au fost aduse vineri seară în România.

Economie 2025-01-31 20:06:05

Un bărbat a descoperit șase brățări tracice de tezaur într-o zonă împădurită din județul Gorj, informează Gazeta de Sud.

Economie 2023-03-07 11:49:39

Prințul George și Prințesa Charlotte au furat toate privirile spectatorilor la finala masculină de la Wimbledon, unde au venit împreună cu părinții lor, William și Kate. Cei doi prinți au trăit cu emoție fiecare moment din finala dintre Novak Djokovic și Carlos Alcaraz, iar grimasele și momentele lor de bucurie au fost surprinse în fotografii și au ajuns virale.

Economie 2023-07-17 13:44:06