• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-04 11:38:48
  • Sursa:
Xi Jinping i-a spus lui Olaf Scholz ca Germania si China ar trebui sa colaboreze mai mult in „vremuri de framantari” Imagine

Preşedintele chinez Xi Jinping l-a primit vineri pe cancelarul german Olaf Scholz la Beijing, în prima sa întâlnire cu un lider occidental de când şi-a asigurat luna trecută un al treilea mandat, relatează dpa.

Xi l-a salutat pe Scholz fără a purta mască facială, dar cei doi au evitat să-şi strângă mâinile şi s-au aşezat pentru discuţii la două mese lungi, pentru a păstra distanţa între ei.

În prima lor întrevedere faţă în faţă de când Scholz a preluat mandatul de cancelar, desfăşurată în Marea Sală a Poporului din inima Beijingului, Xi a afirmat că, în calitate de state cu influenţă, China şi Germania ar trebui să colaboreze şi mai mult în „vremuri de schimbare şi frământări”, pentru pacea lumii, a transmis televiziunea de stat CCTV, după cum notează Reuters.

„În prezent, situaţia internaţională este complexă şi volatilă”, a spus Xi, conform Agerpres.

„Ca ţări mari şi influente, în vremuri de schimbare şi frământări, China şi Germania ar trebui cu atât mai mult să lucreze împreună, să aducă mai multe contribuţii la pacea şi dezvoltarea lumii”, a subliniat preşedintele chinez.

La rândul său, Scholz i-a spus lui Xi că este bine că se întâlnesc în persoană în aceste timpuri tensionate, şi că invazia Rusiei în Ucraina creează probleme pentru ordinea mondială bazată pe reguli, a transmis un reporter al Reuters care însoţeşte delegaţia germană.

Cancelarul a mai afirmat că vor fi discutate subiecte legate de relaţiile Europa-China, lupta împotriva schimbării climatice şi a foametei pe glob, precum şi căi de dezvoltare a relaţiilor economice China-Germania, dar şi teme asupra cărora cele două ţări au perspective diferite.

Lui Scholz şi delegaţiei de oameni de afaceri germani le-au fost administrate teste COVID-19 după aterizarea la Beijing vineri dimineaţă, de către personal medical chinez în combinezoane de protecţie care a urcat la bordul avionului.

După ceremonia covorului roşu şi gărzii de onoare, delegaţia a fost transportată la o casă de oaspeţi în aşteptarea rezultatelor testelor, care s-au dovedit negative.

Membrii ambasadei germane la Beijing care vin în contact cu delegaţia vor trebui să urmeze procedura standard în China de carantină - şapte zile într-un hotel, plus încă trei acasă, conform unor surse guvernamentale.

Politica strictă „zero COVID” a Beijingului şi tensiunile în creştere cu Occidentul au făcut nerealizabile pentru liderii marilor puteri occidentale vizitele în China, în timp ce Xi şi-a reluat de-abia în septembrie călătoriile în afara ţării.

După încheierea congresului Partidului Comunist Chinez luna trecută, câţiva lideri străini au vizitat China, fiind exceptaţi de la restricţiile antiepidemice şi fiind, în schimb, plasaţi în „bule” menite să reducă posibilitatea importării unor cazuri de COVID-19 la Beijing.

Un adolescent care şi-a ucis mama, sora şi fratele şi a plănuit minuţios un masacru la fosta sa şcoală a fost condamnat miercuri la închisoare pe viaţă de un tribunal din Luton, în nordul Londrei, relatează AFP şi EFE.

Economie 2025-03-19 18:51:13

Șase submarine NATO, alături de zeci de nave și avioane militare, participă în aceste zile la cel mai mare exercițiu antisubmarin organizat în Marea Mediterană de Alianța Nord-Atlantică. O echipă Digi 24 formată din Valentin Stan și Claudiu Ristea a obținut în exclusivitate imagini de la acest exercițiu, din interiorul unui avion specializat în vânarea submarinelor rusești.

Economie 2025-03-04 22:13:57

Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă care prevede prelungirea cu 5 ani a termenului până la care contribuabilii pot depune cererile de restituire a sumelor reprezentând taxa specială, taxa de poluare pentru autovehicule şi timbrul de mediu.

Economie 2022-06-30 08:53:14

Premierul Nicolae Ciucă le-a transmis vineri un mesaj elevilor prin care le cere profesorilor să suspende greva din Educație „pentru a derula activitățile esențiale de final de an școlar”.  „Orice revendicare nu poate și nu trebuie să aibă ca efect blocarea parcursului școlar al elevilor”, spune prim-ministrul, într-o scrisoare adresată elevilor.

Economie 2023-05-26 17:26:36

Odată cu al doilea mandat al președintelui Donald Trump, cheltuielile NATO sunt din nou puse sub lupă. Mai mult, SUA avertizează Europa că trebuie să sape mai adânc în buzunare pentru investiții în apărare. The Independent analizează bugetul NATO și contribuțiile tărilor europene.

Economie 2025-02-16 18:03:48

Cine a ajuns în aceste zile în stațiunea Mamaia a putut vedea, de la mal, Formula 1 pe apă. Este o competiție mondială, organizată pe lacul Siutghiol pentru prima dată după 14 ani. La start s-au aliniat unele dintre cele mai scumpe și rapide bărci din lume. Câștigătoarea a fost ambarcațiunea prințului moștenitor din Dubai.

Economie 2023-06-18 09:31:51

Atacurile ruseşti nocturne în Ucraina „apropie” Moscova „de eşec şi de pedeapsă”, a declarat vineri preşedintele Volodimir Zelenski, solicitând „o ripostă” din partea lumii, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2023-04-28 11:30:57

România va continua să fie o parte a soluţiei pentru protejarea eficientă a frontierei externe a Uniunii Europene, iar aşteptarea ţării noastre privind aderarea la spaţiul de liberă circulaţie este "legitimă", a afirmat, vineri, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Economie 2023-01-27 19:54:32