În afară de o simplă vitzită la castel, turiştii care ajung în Bran sunt invitaţi şi la alte evenimente care se desfăşoară aici în weekend. Sâmbătă seara, pe lacul din grădina castelului, va avea loc un concerd de muzică barocă, iar pe platoul Inima Reginei este organizat un concert de muzică folk.
Pensiunile s-au ocupat încă de astăzi, iar căldura a făcut ca piscinele şi terasele din incintă să fie deja aglomerate.
În acest sfârşit de săptămână sunt aşteptaţi mii de turişti în staţiunile de pe Valea Prahovei şi în zona Bran Moeciu. Tocmai de aceea, pentru a evita aglomeraţiile pe şosea, poliţiştii rutieri recomandă rutele ocolitoare pe DN1A, Braşov-Cheia-Ploieşti şi DN73 Râşnov-Câmpulung.
