• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-08 19:09:40
  • Sursa:
Washingtonul a transmis un avertisment Hong Kong-ului pentru ca refuza sa aplice sanctiuni impotriva Rusiei Imagine

Statele Unite au transmis sâmbătă un avertisment Hong Kong-ului, considerând că acest teritoriu chinez riscă să-şi păteze reputaţia prin refuzul de a aplica sancţiuni occidentale împotriva unui iaht având legătură cu unul dintre cei mai bogaţi oligarhi ruşi, informează AFP.

Ambarcaţiunea de 142 de metri, supranumită „The North” (Nordul), a fost văzută joi de localnici lângă intrarea în portul din Hong Kong. Se spune că ar avea legătură cu Alexei Mordaşov, unul dintre oligarhii apropiaţi preşedintelui rus Vladimir Putin, vizat de sancţiunile impuse de Statele Unite, Uniunea Europeană şi Regatul Unit după invadarea Ucrainei de către Rusia.

În aplicarea acestor sancţiuni, mai multe autorităţi, în special spaniole, italiene, franceze şi fijiene, au confiscat iahturi având legătură cu oligarhi ruşi pentru a face presiuni asupra preşedintelui rus Vladimir Putin şi anturajului său.

Vineri, Ministerul Marinei din Hong Kong a declarat pentru AFP că aplică sancţiunile Naţiunilor Unite, dar că „nu aplică şi nu are autoritatea legală pentru a lua măsuri cu privire la sancţiunile unilaterale impuse de alte jurisdicţii”.

„Posibilitatea ca unii indivizi să folosească Hong Kong-ul ca refugiu pentru a se sustrage sancţiunilor impuse de mai multe jurisdicţii pune în continuare sub semnul întrebării transparenţa mediului economic” din acest teritoriu, a reacţionat sâmbătă un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA pentru AFP.

„Reputaţia Hong Kong-ului de centru financiar depinde de respectarea legislaţiei internaţionale şi a standardelor internaţionale”, a adăugat acesta.

Proprietar al grupului rusesc de oţel Severstal, Mordaşov deţine una dintre cele mai mari averi ale Rusiei.

Potrivit site-urilor de specialitate, iahtul „The North”, care este evaluat la 500 de milioane de dolari şi are două heliporturi, un cinematograf şi cabine de lux, a plecat săptămâna trecută din Vladivostok, mai scrie AFP, citată de Agerpres.

Un purtător de cuvânt al lui Mordaşov a declarat joi pentru Bloomberg News că miliardarul se află la Moscova şi a refuzat să comenteze pe acest subiect.

China nu a condamnat niciodată invazia rusă şi pune conflictul pe seama Statelor Unite şi a NATO.

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni, cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor și Sărbătoarea etniei romilor din România, că „autoritățile centrale și locale au obligația și responsabilitatea de a identifica soluții adecvate pentru provocările cu care se confruntă minoritatea romă”. Șeful statului a mai adăugat că „este esențial ca toți cetățenii romi să beneficieze de acces egal la educație, de oportunități reale de integrare profesională și socială și să li se garanteze drepturile fundamentale ale omului”.

Economie 2024-04-08 13:24:29

Meteorologii au emis cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină pentru 14 județe.

Economie 2023-06-05 14:12:51

Oficialii francezi care încearcă cu disperare să salveze o balenă beluga blocată în râul Sena au venit cu o nouă strategie - un cocktail de vitamine. Potrivit AFP, salvatorii speră că acesta va ajuta balena pierdută să-şi recapete apetitul şi energia necesară pentru a se întoarce pe mare, scrie BBC.

Economie 2022-08-07 16:17:50

Danemarca susţine aderarea Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei, precum şi a Balcanilor de Vest la Uniunea Europeană, dar „circumstanţele geopolitice” nu justifică tergiversarea realizării reformelor de bună guvernare, a spus ministrul danez de finanţe Lars Lokke Rasmussen pentru Financial Times.

Economie 2023-06-29 11:31:11

Planul guvernului britanic de a trimite în Rwanda solicitanții de azil care ajung ilegal pe teritoriul Marii Britanii nu îi descurajează pe migranții aflați în căutarea unei vieți mai bune. Sunt dispuși să dea mii de dolari pentru o călătorie pe mare cu o barcă șubredă, iar la plecare semnează pe propria răspundere o hârtie prin care își asumă riscurile și admit că ar putea muri. Liderul unei rețele de traficanți de persoane care acționează în Istanbul, Turcia, a făcut pentru BBC declarații cutremurătoare despre aceste drame.

Economie 2022-09-27 08:00:05

Aproape 50.000 de civili au fost strămutaţi din cauza confruntărilor din nordul Myanmarului, unde o alianţă armată formată din grupuri etnice minoritare a lansat la sfârşitul lui octombrie o ofensivă de anvergură împotriva juntei, au anunţat vineri Naţiunile Unite, informează AFP, preluată de Agerpres. China, cu care Myanmar are frontieră comună și relații de economice și de afaceri, spune că va întări securitatea la graniță, informează Reuters.

Economie 2023-11-10 11:13:58

Bulgaria a exportat arme în valoare de aproximativ 2,3 miliarde de euro în perioada ianuarie-august 2022 către peste 50 de ţări din întreaga lume, a declarat ministrul economiei şi industriei bulgar Nikola Stoianov, informează miercuri novinite.com.

Economie 2022-12-21 13:27:16

Romanian president Klaus Iohannis stated that every step taken against corruption brings Romania closer to fulfilling The Mechanism for Cooperation and Verification (MCV), to joining Schengen as well as OCDE. Iohannis added that the fight against corruption will remain a permanent focus of his mandate.

Economie 2022-09-28 16:05:30