• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-15 18:50:50
  • Sursa:
Vremea se schimba radical in zilele urmatoare Imagine

Vremea se schimbă radical – după un scurt episod de iarnă cu zăpadă în zonele montane, temperaturile vor începe din nou să crească. Meteorologii spun că în zilele următoare maximele vor atinge 22 de grade Celsius și este posibil să revină ploile de vară.

„Această vreme se explică prin ceea ce s-a întâmplat încă de la debutul anotimpului de iarnă, de la 1 decembrie, iată ne aflăm la mijlocul sezonului de iarnă și vorbim de un sezon deosebit de cald până în prezent.

Luna decembrie a avut o abatere termică pozitivă de 3,1 grade Celsius, fiind a treia lună decembrie cea mai caldă din istoria măsurătorilor meteorologice. Iată că și prima jumătate a lunii ianuarie păstrează aceeași tendință și, nu în ultimul rând, săptămâna care va debuta, va fi caracterizată prin valori de temperaturi în medie cu peste 10-15 grade față de normalul termic al unei a doua decade a unei luni ianuarie în țara noastră.

Temperaturile maxime pe parcursul săptămânii viitoare, mai ales de miercuri, se vor situa frecvent între 15 până la posibil 20-21 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile extracarpatice. Chiar și minimele vor fi pozitive în aproape toată țara. Vor fi cuprinse între 2 până la 12 grade.

Din punctul de vedere al regimului de precipitații, ne așteptăm ca în special în jumătatea nord-vestică să consemnăm cantități de precipitații însemnate, ploi, cantități între 25 și 30 de litri pe metru pătrat, la nivel local. În zona muntană înaltă, pe creste, să consemnăm precipitații mixte, predominant, treptat, sub formă de ninsoare, dar și intensificări ale vântului cu viteze de peste 100-120 kilometri pe oră

Nu excludem să avem și în ultima lună de iarnă intervale cu temperaturi mai mari de 10-15 grade. Practic, estimările actualizate vineri pentru intervalul 16 ianuarie – 16 februarie indică posibilitatea ca cel puțin până la finalul lunii ianuarie, considerată, în mod tradițional, cea mai rece lună a anului și a iernii în țara noastră, dar care, iată, în acest an nu mai respectă tradiția și, de altfel, în ultimele trei ierni, considerate în top 5 cele mai călduroase, iată că nici această iarnă nu a făcut excepție. Vorbim de temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit și estimarea indică posibilitatea ca și prima săptămână din februarie să fie caracterizată de temperaturi, în medie, peste normalul termic al unui început de lună februarie”, a spus, în direct la Digi24, Elena Mateescu, directoarea executivă a ANM.

De la Budapesta la Edinburgh, piețele de Crăciun din Europa au ajuns extraordinar de costisitoare pentru vizitatori. Dacă în unele părți ale Europei, se știa din anii anteriori că prețurile sunt mari la târgurile de Crăciun, în altele, scumpirile din acest an au fost un șoc.

Economie 2023-12-16 15:11:10

Scăderea numărului de insecte polenizatoare - precum albinele şi bondarii - determină florile să autofertilizeze, un cerc vicios dăunător pentru plante şi pentru culturi, arată datele unui studiu publicat miercuri.

Economie 2023-12-20 12:10:57

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat vineri că românii vor plăti acelaşi preţ la energie electrică şi la gaze până la finalul lunii martie, preţurile fiind plafonate. Ministrul a explicat, de asemenea, că în ultima perioadă au scăzut preţurile cu 10 – 20% la curent şi gaz, informează news.ro.

Economie 2024-09-06 21:18:00

Un bărbat din Dapto, Australia, care și-a înscenat propria răpire pentru a petrece Revelionul cu amanta, va trebui să despăgubească poliția pentru timpul și resursele folosite în operațiunea de căutare.

Economie 2023-09-27 16:59:50

Plafonarea lemnului de foc la 400 de lei metrul cub a provocat haos pe piață. Depozitele comunale sunt aproape goale, comercianții refuză să mai vândă. Motivul invocat la unison este același: Pierd bani dacă vând la prețul impus de stat. Asociația industriei lemnului PROLEMN susține că problema poate fi rezolvată prin acordarea de vouchere pentru consumatori.

Economie 2022-10-26 08:18:10

Cel mai înalt vulcan activ din Europa, dar și cel mai vechi, Muntele Etna, a oferit un spectacol impresionant de lavă și cenușă, după ce a început să erupă marți. Evenimentul este considerat normal de specialiști, deoarece nu provine din craterele principale, ci dintr-o fisură laterală, aflată la aproximativ 3.000 de metri altitudine. În zilele anterioare, vulcanul a prezentat o activitate seismică intensă, relatează express.co.uk.

Economie 2025-02-12 10:57:26

Regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată într-un sicriu realizat acum mai bine de trei decenii.  Lemnul folosit este stejar englezesc, acum rar și foarte scump. Este dublat cu plumb, ceea ce îl face deosebit de greu, și de aceea trebuie purtat de opt militari.

Economie 2022-09-14 13:37:10

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care se află luni în vizită oficială la Bruxelles, a rostit un discurs în deschiderea Conferinţei anuale privind bugetul Uniunii Europene, în care a pledat pentru un plan Marshall pentru ţara sa şi pentru Ucraina vecină, arătând că ambele au de suferit de pe urma războiului Moscovei.

Economie 2024-04-29 21:04:15