Florinela Georgescu, director de prognoze al ANM, a declarat luni, la Digi24, că dimineața a fost una foarte rece în Transilvania și Maramureș, cu -1,7 grade la Miercurea Ciuc, temperatură apropiată de un record lunar. De miercuri însă, vremea se va încălzi treptat, iar spre finalul săptămânii sunt așteptate din nou valori de vară, de până la 35 de grade.
Meteorologul ANM a declarat că este „o dimineață rece, chiar foarte rece în Transilvania și Maramureș”. Potrivit Florinelei Georgescu, în depresiunile din partea de est a Transilvaniei, „temperaturile au coborât până la -1,7° la Miercurea Ciuc”, fiind o temperatură foarte apropiată de recordul lunar pentru această stație meteorologică.
Voi fi „multe valori termice sub 5 grade Celsius în partea de nord și de centru a teritoriului”, a mai precizat ea.
De asemenea, potrivit meteorologului, „urmează o noapte foarte rece”: „Posibil ca mâine dimineață, chiar în partea de sud a țării, să fie mai rece decât în această dimineață”.
Aceasta a afirmat că „vremea caldă va reveni treptat începând de miercuri și nu ar fi exclus ca spre vineri, sâmbătă, să înregistrăm din nou valori termice spre 33 - 35 de garde, în special în Banat, în Crișana, în partea de sud a Olteniei și Munteniei”.
Meteorologul a declarat și că nu este exclus ca și debutul lunii septembrie să fie unul cu temperaturi destul de ridicate.
„O altă veste bună pentru cei care încă mai au concedii în această perioadă este aceea că, tot de miercuri, precipitațiiile vor fi din ce în ce mai puține. Probabil chiar vor lipsi în zilele din a doua parte a săptămânii și, de asemenea, și intensificările vântului vor fi pe arii tot mai restrânse”, a mai adăugat ea.
Ea a vorbit și despre situația de pe litoral, unde apa mării s-a răcit brusc.
„Încă este o mare rece astăzi, dar treptat, în zilele viitoare, odată cu schimbarea circulației aerului, temperaturile în apa mării vor crește, însă vom urmări ce se va întâmpla mai spre sfârșitul săptămânii, atunci când așteptăm o încălzire importantă a vremii”.
„Ne apropiem de închiderea sezonului pe litoralul românesc. Dar dacă suntem mai doritori de o vreme mai blândă, mai calmă, recomand să urmărim cum evoluează vremea pe litoral în luna septembrie și, cine știe, poate chiar și la începutul lunii octombrie”, a mai precizat meteorologul.
