Vântul nici măcar nu a adiat iar marea parcă nici în vară nu a fost vreodată mai liniştită. Însoţiţi de copii sau alături de animalele de companie, mulţi din constănţeni au ales să plimbe pe plajă şi să admire marea.
Ne mai putem bucura de această vreme frumoasă doar câteva zile, spun meteorologii.
De miercuri, temperaturile scad brusc, adică ajung la valoarea normală pentru luna noiembrie, cu maxime de 10-12 grade Celsius.
Reprezentanţii Centrului de Meteorologie susţin că vântul se va intensifica şi se anunţă ploi.
reporter: Oana Manoilăoperator: Ionuţ Căpitan
editor web: Anca Medrea
